Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Editie nr. 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente


Collezione RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care explorează relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de timp, care protejează în interiorul său un fragment de clasicism: un chip, un detaliu anatomo, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Opera se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să primească ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, arome.

Colecția își are originea în conceptul de relică: obiecte care traversează timpul, purtătoare de însemnătate și memorie. Forma monolitică amintește arhetipul pietrei, element primordial și etern, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și reemerge. La granița dintre protejat, ascuns și prins

Reliqua este gândită ca obiect hibride între artă și design:
- recipient pentru esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru spații cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact puternic asupra materiei
Fiecare funcțiune este secundară față de valoarea evocativă a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.

Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este totuși unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Reliqua să fie irepetabilă.



MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Opera mea se naște dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult un ritual decât o sculptură: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica apare din observație și din dorința de a reda viață acelora care au fost sfărâmați, abandonați sau uitați. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba de materiale care aduc deja în sine o istorie. Le descompun și le reconstitui, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune dintre distrugere și regenerare, dintre pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imobil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautor, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, oferind materiei o dimensiune profund contemporană și umană."