baptiste laurent - Bouquet vert sur établi

"Bouquet vert sur établi", XL, 95x98cm, acrilic pe pânză, 2020
Semnat pe verso. Vândut neînrămurit, expediere rulată.

Bio artist/
Baptiste Laurent (n. 1980, Nantes) este un artist vizual care trăiește și lucrează
în Madrid și Paris.
A expus la diverse instituții artistice și culturale,
inclusiv Institut Français de Madrid, Le Palais de Tokyo, Galeria
La Caja, Esquina Nua, Espacio Seara, Gazzambo Gallery, Alliance
française, Museo Nacional de Antropología, Galeria FL.
Mediam tradițional este pictura, dar lucrează și în sculptură
și dezvoltă proiecte cu o componentă literară, socială și
antropologică puternică.
În cele mai recente publicații și expoziții, „Conversaciones y
puñetazos”, „Mauvaises Tournures”, „Bajo el Mismo Mar” și „Exit”,
a experimentat în mod repetat munca creativă colaborativă
cu alți artiști vizuali și autori literari.
Ca artist anti-academic și eclectic, îi place să sincretizeze
stilele picturale, oscillând între narațiunea neo-figurativă, pictura
grafică și abstracția expresionistă.
Fondator al studioului partajat „Latolier” din cartierul Usera, Madrid, conduce o comunitate dinamică de artiști vizuali spanioli și internaționali.

(En) Trópicos, 2020/2021

Din fereastra mea, nu pot vedea orizontul. Soarele apune iar eu nu îl cunosc. Luna tremură pe sticla din fața mea. Zilele se repetă. Cu câteva luni în urmă am trăit un moment atipic. Timpul încrustat, organizat, ocupat se scurge. Spațiul nostru se micșorează. Lipsa timpului ne copleșea; acum excesul ne uimește.

Peisajul cotidian este restrâns la geometria ferestrelor noastre. Acolo a intrat lumina, dar, într-un timp scurt, urmele și umbrele sale au dispărut. A trăi într-un spațiu-timp dilatat a cerut un exercițiu de calm și reinvenție. Zgomotele străzii au păstrat un spațiu amplu pentru liniște. Un gest introspectiv, un orizont nou, către care ne-am apropiat de imaginația noastră. Perplexitatea schimbării, un strigăt neauzit ne-a cerut: „ce urmează? Mergând în spații scurte, treptat, să intuim noi scenarii.

Baptiste folosește acest peisaj dystopic pentru a crea o altă răsărit, o nouă zoriță. Construirea acestor picturi pornește din nevoia de a reînnoi peisajul, din dorința pentru o natură uitată. Să mergem la re-întâlnirea sa, să o reîncăpătăm. Să vedem culorile prismei de apă pătrunse de razele soarelui. Acolo, precum în idealul lui Leon Battista Alberti, în De Pictura (1436), ferestrele lui Baptiste se deschid către o lume inaccesibilă la acea vreme. Noi perspective care indică o călătorie, o căutare.

Baptiste a găsit impulsul pentru această symbioză cu natura în povestea antropologului Claude Lévi-Strauss.

În 1935, Lévi-Strauss a plecat în căutarea unui Brazil autentic, pur, dotat cu o energie „sălbatică”, o natură singulară. În „Tristes Trópico”, mișcat de un sentiment de libertate, se îmbarcă pe o navă pentru un voiaj de 19 zile. El descrie cu o frumusețe minuțioasă apusul, coastele braziliene, neliniștea tovarășului său de călătorie: surrealistul André Breton. El pătrunde în Golful Guanabara din Rio de Janeiro, dar nu este surprins. În melodia „Estrangeiro”, Caetano Veloso amintește episodul.

Întors la São Paulo, unde a fost invitat să predea la Universitate (USP), Lévi-Strauss a fost șocat de dinamica orașului. Cu creșterea sa vertiginoasă, raportat la dimensiunea țării sale, nu mai exista nicio urmă a unei populații indigene.

Lévi-Strauss, însoțit de soția sa Dinah Dreyfus și de poetul modernist Mário de Andrade, a pătruns în profunzimile țării cu o investigație antropologică a comunităților indigene. Antropologul, care relata cu afecțiune și Precizie ceea ce văzuse, avea o așteptare legată de călătorie, care a fost parțial împlinită. El prezintă o anumită îngrijorare într-un fragment din poveste, care, cu urme de profeție, spune: „cu câteva sute de ani de acum încolo, în același loc, un alt călător la fel de disperat ca mine va deplânge dispariția a ceea ce aș putea fi văzut și nu am văzut”.

Să folosim călătorul ca cel care trasează o linie imaginară în timp, un drum, o mișcare. Ceea ce traversează și este traversat de întâlniri.

Călătoria este plătită și cu propriul corp. Sunt corpuri care se aruncă în mare fără să știe dacă se vor întoarce. Imigrația dezvăluie un aspect mai puțin aventuros și mai mult o sacrificare pentru dreptul la viață. Baptiste, în traiectoria sa, simbolizează călătorul care luptă, în condiții precare, să-și găsească un loc.

În acest sens, artistul își îndreaptă privirea ca o denunțare a unei Europe deumanizate, individualiste, care abandonează aceste alte corpuri să se desprindă. Formarea unui societăți colonialiste bazate pe politici ale indiferenței, care hotărăsc cine ar trebui să moară sau nu.

Tulburarea unui sistem, învârtire, schimbare, transformare, energie, pierdere, haos... Pluralitatea conceptului de entropie ne amintește o nepotrivire care se potrivește prezentului nostru. După cum a spus Lévi-Strauss în anii 1930, în loc de antropologie ar trebui să numim entropologie.

În (EN)TRÓPICOS, artistul, ca un călător, pornește într-o călătorie pentru a găsi un loc vital. Poate aceste specii nu există; poate aceste peisaje idilice nu au existat niciodată. Prin fereastra pe care Baptiste o deschide pentru noi, aerul pe care nu-l putem respira astăzi este filtrat în. El ne oferă o utopie; ne dă, prin gesturile sale, un nou paradigm. O ecologie (re)inventată.
(Text de Caio Cardial, curator)