Matteo Ciffo - Frammenti - Eracle

- Scultura contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Eracle
- Anul 2026. Ediția nr. 5/8 - Semnată și autenticată de către artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acel(și) forme, asociate în mod istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconstituită, dezvăluind propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce apare ca veșnic poate dezvălui vulnerabilitatea sa. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.


MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o conservă. Lucrările mele derivă dintr-un contact direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ca un ritual decât ca o construcție sculpturală: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost frânt, părăsit sau uitat. Frânturi și deșeuri, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Parcurgerea ia forma unei transformări care depășește filosofia sculpturii tradiționale, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație apare dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat de lucru continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imobil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifează ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autor, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci acompanierea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, readucând materia la o dimensiune profund contemporană și umană.