Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titre Fragmenti-Nefertiti
- Anul 2026. Editia nr. 1/8 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Reforjare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Compararea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acelora forme, istorice asociate ideii de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, li se dă ca punct de plecare și sunt supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconfigurată, revelând propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită unei noi dimensiuni.


MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește de la un raport direct cu materiale nobile și complexe cum ar fi pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armean, oxiduri și metale. Nu le văd ca simple instrumente de exprimare, ci ca prezențe vii, purtătoare ale timpului, istoriei și posibilității de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a piastrii ghidată de mâna mea. practica pornește din observație și din dorința de a reda viață a ceea ce a fost măcinat, abandonat sau uitat. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originală pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare într-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce a fost și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape ocultă. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație apare dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care exprimă o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transfome în timp. Această condiție face ca materia să fie o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautor, păstrând pe suprafața ei urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile ies la iveală ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.