Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investighează raportul dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de timp, care găzduiește în interiorul său un fragment de Tradiție: o față, un detaliu anatomo, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Opusul se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să înglobeze ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, parfumuri.

Colecția își are originea în conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtătoare de semnificație și memorie. Forma monolitară rezonează cu arhetipul pietrei, element primordial și etern, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și recurge la suprafață. La margine între protejat, ascuns și încuiat

Reliqua este gândită ca un obiect hibrid între artă și design:
- recipient de esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru mediul ambiant cu bețișoare
- paznic simbolic al amintirilor personale
- element decorativ de impact material puternic
Fiecare funcțiune este secundară în raport cu valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.


Fiecare piesă este produsă în 40 de exemplare, dar este în continuare unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac din fiecare Reliqua o creație irepetabilă.








MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele nasc dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxid și metale. Nu le consider simple instrumente de exprimare, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care-l consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață a ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenind din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le refac, generând forme care nu aparțin încă statului lor anterior, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Procesul capătă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a muncii, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Auto-didact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă viabilă. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, returnând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.