Matteo Ciffo - Orme - Esso

- Cadru contemporan de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Orme - Esso
- Anul 2025. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuziune la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente

COLECȚIA ORME

Colecția Orme apare ca o evoluție naturală a parcursului meu artistic, întotdeauna orientat spre o reflecție asupra materiei, asupra semnului și asupra raportului dintre timp și memorie. Aceste lucrări nu sunt pur și simplu tablouri, ci suprafețe active, locuri suspendate în care timpul nu curge în mod liniar: este anticipat, comprimat, transformat.

Simbolurile care iese în evidență în operele Orme provin din copilăria mea. Sunt semne care m-au însoțit înainte de a fi pe deplin înțelegeți: forme arhetipice, litere, embleme, logo-uri, amintiri esențiale care aparțin unei memorii personale, dar și colective. Așa cum în lucrările precedente, aceste simboluri nu sunt reconstruite niciodată fidél sau nostalgic. Sunt descompuse, reconstruite și private de funcția lor originară, până ce își asumă o identitate nouă.

Eroziunea este un element central al procesului, dar nu ca o consecință a timpului care trece. În aceste opere timpul este anticipat. Suprafețele se nasc deja ruginite/erose, ca și cum viitorul ar fi acționat deja asupra lor. Nu este vorba despre artefacte arheologice scoase la lumină, ci despre obiecte plasate în afara timpului, devenite imun la curgerea lui, pentru că deja au fost traversate de memorie.

Chiar și materialul urmează această logică.Operele sunt realizate pornind de la resturi de pulbere de marmură, reziduuri ale prelucrărilor anterioare care sunt reamestecate și readuse la o viață nouă. Este un gest care elimină ideea de sfârșit și introduce un ciclu continuu, potențial infinit, în care nimic nu este consumat definitiv, ci doar transformat. Materialul nu reprezintă piatra: este piatră care renaște.

În Orme actul creativ nu adaugă, ci scoate în afară. Eroziunile nu sunt efectuate ulterior, ca semn de decadență, ci mai devreme, ca o alegere conștientă. A anticipa timpul înseamnă a retrage operele din posibilitatea de a îmbătrâni, a le stabiliza într-o condiție definitivă.

Aceste lucrări nu povestesc o istorie liniară, ci păstrează o prezență. Sunt fragmente de memorie care nu mai aparțin trecutului, ci unei dimensiuni suspendate, în care simbolul încetează să mai fie semn și devine materie, iar materia devine urmă: trăsătură a ceva ce a fost, dar care continuă să existe în prezent.



Fiecare tablou produs în 40 de exemplare este, oricum, unic: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac din fiecare Orme unicat.




MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe această materie, pe transformarea ei și pe memoria care o păstrează. Lucrările mele provin dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le considers drept simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea reșimței.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica este născută din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, părăsit sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.

Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompoz, generând forme care nu mai aparțin stadiului lor anterior, ci unei condiții noi. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Procesul asigură forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompoz pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.

Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imun dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.

Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materiei în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coabiterază și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturele ies la iveală ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiilor o dimensiune profund contemporană și umană.