Matteo Ciffo - Frammenti - Eracle

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Frammenti-Eracle
- Anul 2026. Editie nr. 6/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Procesul de comparație cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acele forme, istorically asociate cu ideea de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Ea este întreruptă, descompusă și recompusă, dezvăluind propria natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar transformată: nu mai este simbol al imortalității, ci prezență traversată de timp, expusă schimbării și restituită unei noi dimensiuni.



MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materia, pe transformarea ei și pe memoria pe care o conservă. Lucrările mele sunt născute dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica provine din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu se mai aplică stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare din echilibrul fragil dintre pierdere și renaștere, dintre memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Drumul ia forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompoz în formând forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil starea continuă de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care incarnă o contradicție profundă: aparent veșnice și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrului, implicată într-un dialog continuu cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea lui. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.