Emmanuelle Pellet - Liberté, je t’aime

În fața imensității unui cer de amurg, o fetiță mică stă la malul apei, rochie de voal boțită de vânt, mână așezată pe inimă într-un gest de reculegere tăcută. Privirea ei aplecată se Brad pe câinele ei, dresat împotriva ei, o labă sprijinind rochia, căutând mângâierea ei.
Subiectul — aparent o scenă de gen clasic — este tocmai ceea ce opera vine să demitizeze. Căci cerul ocupă mai mult de jumătate din pânză: nori de furtună întunecați, aprindere roz și șofran a unui soare rămas spre soare, reflexii pe o mare aproape nemișcată, relegând figura umană la rang de reper de scară în raport cu materia picturală care depășește și domină compoziția.

Dacă tehnica este de o cerință aproape clasică — glacisuri răbdătoare, construcția luminii prin straturi, sensibilitate atmosferică care trebuie să adreseze mult marelui peisaj romantic din secolul al XIX-lea —, artista își asumă o tensiune fertilă între o meserie moștenită de la maeștrii vechi și o compoziție hotărât actuală, care tratează cerul nu ca fundal, ci ca subiectul real al pânzei — vast, în mișcare, abstract în unele locuri.

O operă care interoghează, cu o mare măiestrie tehnică, ce poate însemna încă să pictezi un peisaj astăzi: mai puțin să relatezi o scenă, decât să trăiești experiența, fizică și senzorială, a materiei și a luminii.

Despre artista
istoric de artă prin formație, Emmanuelle Pellet a studiat la École du Louvre apoi la Sorbonna înainte de a fi admisă la Agrégation d’arts plastiques (3‑lea rang). După câțiva ani de predare, se alătură Muzeului Luvru în calitate de responsabilă a acțiunii educative.
Operele ei au fost expuse în galerii din Paris, Londra, Singapore și La Réunion (Île Maurice). Ele au fost subiectul multor publicații și figurează astăzi în colecții private în Europa, în America de Nord, în Asia și în Oceanul Indian.

NB: pânza va fi trimisă montată pe șasiul său, echipată cu un sistem de fixare.