Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Nefertiti
- Anul 2026. Editie nr. 1/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale : Fuziune la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAGMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acele forme, asociate istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și amintire colectivă, sunt luate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu este mai tratată ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reformată, dezvăluind propria natură instabilă.
Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar transformată: nu mai este simbol al imortalității, ci prezență străbătută de timp, expusă la schimbare și restituită unei noi dimensiuni.


MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe ca pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armeni, Oxizi și metale. Nu le consider ca simple instrumente expressive, ci ca prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.
Printr-un proces pe care îl considerez mai mult ca ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost ciobit, abandonat sau uitat. Fragmente și resturi, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le recompon pentru a genera forme care nu aparțin mai stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.
Traseul capătă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Foloseesc materiale care deja au avut o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme și identități noi. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile.
Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană.
Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafața ei urmele gestului, al procesului și evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa.
Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.