Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Scultura contemporană a lui Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investighează relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de trecerea timpului, ce ascunde în interiorul său un fragment de clasicitate: o față, un detaliu anatomice, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Opera se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să primească ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, parfumuri.

Colecția își are originea în conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtători de semnificație și memorie. Forma monocromatică amintește arhetipul pietrei, element primordial și veșnic, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei. Fragmentul clasic încastrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și răsare din nou. La granița dintre protejat, ascuns și prins

Reliqua este gândită ca un obiect hibrid între artă și design:
- recipient de esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru mediile ambientale cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact materic puternic
Fiecare funcție este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.


Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este, totuși, unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Reliqua să fie irepetabil.





MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea se naște dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali,TErre arme, oxizi și metale. Nu le consider doar unelte expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ca pe un ritual decât ca pe o practică sculpturală: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață acelora ce au fost zdrobind, părăsiți sau uitați. Frațiemenți și resturi, adesea proveniți din munca altor sculptori, devin materie primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le desfac în părți și le reîntreg, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine ceva altceva.

Traseul capătă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le desfac în părți și le recompun pentru a genera forme și identități noi. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regnerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare neschimbabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face materia parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Scurturi emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, readucând materia la o dimensiune profund contemporană și umană.