René Magritte (1898-1967), after - Black Magic

René Magritte - Magie Neagră (după) - Offset/print poster - 70 x 50 cm

Nume: René Magritte
Titlu: Zwarte Magie
Tip: Poster de artă original - Offset de înaltă calitate/poster print după lucrarea originală din 1945
Editură: KMSKB - Magritte Foundation - Standaard Uitgeverij
Stil: Modern - Surrealism

Caracteristici:
- Stare perfectă: A+
- 70 x 50 cm
- Semnat în tiraj
- După lucrarea originală a lui Magritte din 1945

INFORMAȚII EXTRA DESPRE ARTIST:
René François Ghislain Magritte (Lessen, 21 noiembrie 1898 – Schaarbeek, 15 august 1967) a fost un pictor belgian suprarealist.

René Magritte a lucrat inițial ca designer la o fabrică de tapeturi și apoi a realizat și multe afișe.

Debutul său în pictură a fost dominat de lucrări cubiste, futuriste și abstracte, sub influența șefului său de lucru Victor Servranckx de la fabrica de hârtie de împărțire tapet UPL (les Usines Peters-Lacroix, în Machelen). După întâlnirea cu lucrarea lui Giorgio de Chirico, în 1925, opera lui Magritte a început să asimileze elemente surprențiste. Chirico reprezintă obiectele într-un mod foarte realist, însă în contexte cauzale și temporale total diferite. Astfel, el subliniază misterul lumii obiectelor. De asemenea, ordinea convențională și poziționarea lucrurilor sunt ironizate în acest mod.

Magritte a realizat în principal picturi (ulei pe pânză), dar și guașe, obiecte și collaje.

Sub conducerea lui E.L.T. Mesens, a contribuit la revista Oesophage și a avut în 1927 prima sa expoziție individuală în galeria „Le Centaure”, la Bruxelles.

Între 1927 și 1930 Magritte a locuit într-un oraș-din-urma aleăt Parisului, unde viziunea sa suprarealistă a fost răsplătită cu prietenia lui Paul Eluard și a lui André Breton, care în 1924 a scris Manifestul suprarealist. Când Breton a cerut ca soția lui Magritte să-și dea jos colierul cu cruce, el a decis să se întoarcă la Bruxelles.[1]

Când în 1930 „Galerie Le Centaure”, la care Magritte era angajat, a dat faliment, E.L.T. Mesens a putut să-și cumpere toate lucrările, în acel moment în jur de 200.

În 1934 Magritte și anturajul său au aplicat tehnica cadavrului exquís în imagini, în oglindă cu experimentările lingvistice în care un poem este scris de mai mulți poeți.

Între 1934 și 1937 Magritte a desenat sub pseudonimul 'Emair' afișe pentru filmul sonor german Tobis Klangfilm. Arhivul municipal din Leuven păstrează șapte afișe proiectate de Magritte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Magritte a lucrat și a trăit în Carcassonne, Franța. El a falsificat artă pentru a se întreține. Era vorba în special de opere ale lui De Chirico, Picasso și Braque.[1] Într-o perioadă scurtă, între 1940 și 1946, Magritte și-a îmbogățit paleta la sugestia agentului său, cu un accente impresionist (așa-numita perioadă „Renoir”). Acest stil s-ar vinde mai bine.

În 1945, după întoarcerea în Belgia, a devenit membru al Partidului Comunist din Belgia. În 1948 a încercat să picteze într-un stil desenat în benzi desenate, dar fără succes.[1] Însă după scurt timp s-a întors la vechiul său stil, aproape fotorealist, dar ceva mai agresiv, din cauza relației tensionate cu mediul său suprarealist anterior (Goemans, Scutenaire, Nougé, Lecomte, Souris, E.L.T. Mesens). Umorul negru al lui Magritte l-a condus adesea spre o figuratie morbida, devenind și mai „surrealizat” prin denumirile adesea imposibil de adevărat pe care le atribuia operei sale.

În 1953 Magritte a creat decoruri murale în Casino-ul din Knokke, pe litoralul belgean, la comanda familiei Nellens. Acestea sunt în prezent protejate de Comisia Regală pentru Monumente și Teluri. În 1960 a fost distins cu Premiul de Stat belgian pentru toată opera sa. A fost prima oară când Premiul de Stat a fost acordat unui pictor.

În anii 50 ai secolului XX opera lui Magritte a fost foarte populară printre colecționarii din New York. Acest lucru explică prezența încă activă a operei lui Magritte în colecții americane. De asemenea, cea mai faimoasă icoană a sa, La Trahison des Images, se află acolo.

Magritte a decedat în 1967 în Schaarbeek, în urma cancerului pancreatic, unde este înmânat la cimitirul municipal.

Cea mai mare parte a operei lui Magritte aparține stilului suprarealist, una dintre mișcările artistice importante ale secolului XX. În multe dintre lucrări apare femei goale și pești pictați într-un mod realist. Acest lucru este probabil o referire la faptul că Magritte și-a întâlnit mama goală în Sambre după ce aceasta s-a sinucis.

Lucrarea lui Magritte este, la fel ca și cea a lui Salvador Dalí și Carel Willink, foarte fin pictată, subliniind efectul realist al reprezentărilor imposibil de existent în realitate.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Magritte nu poate fi comentată mai mult decât La Trahison des Images (1928-29) sau „Trădarea imaginii”, cu textul pictat Ceci n'est pas une pipe sub imaginea foarte realistă a unei pipe. În această lucrare, René Magritte pictează o pipe cu inscripția dedesubt: "Dit hier is geen pijp" (Acesta nu este o pipe). El dorește să-și reamintească pe sine și privitorul că este vorba despre o pânză pictată cu ulei, adică despre o pictură, și nu despre o pipe reală. Fiecare referință la o pipe reală încalcă faptul că pipe-ul este în esență o idee și, prin urmare, își are originea în spirit.

Prin a ne întrebă singuri și, în mod practic, a ne înșela, Magritte ne obligă să gândim despre artă. În acest sens pot fi văzute și titlurile operelor lui Magritte. Aceste titluri de obicei nu au legătură cu subiectul picturii. Artiștii exponenți ai artei conceptuale au extins această linie foarte departe, printr-o instalație, un performance sau un happening, reducând lucrarea de artă la o idee. Aceasta este tot o critică la adresa artiștilor care consideră că trebuie să reprezinte realitatea într-un mod atât de fidel încât să o arate apoi, precum hiperrealismul. René Magritte a considerat că sarcina pictorului este să plaseze realitatea într-un alt cadru. Arta sa ridică în permanență mai multe întrebări decât răspunsuri. Dovadă este tabloul unei sirene, reprezentată cu cap de pește și picioare de om. Un tablou reprezentativ este, de asemenea, imaginea unei pești foarte fidel reproduce, care, în jurul cozii, se transformă într o țigară aprinsă cu fâșii de fum (tablou „l'Exception” 1963). Opera lui Magritte demonstrează o extraordinară măiestrie în tehnica picturii în ulei pe pânză.

O mare parte din opera lui Magritte prezintă o metamorfiză, o schimbare a unui obiect în altul. Sau lucrarea este, în alte privințe, imposibilă, de exemplu seria caselor locuite noaptea, sub un cer senin deasupra, sau o lună care atârnă de frunzele unui copac. Ouale sau alte păsări ies din pământ ca plante.

El este înrudind cu următorii artiști: Morris Louis Yves Klein Lucio Fontana Piet Mondriaan Niki de Saint Phalle Otto Piene Heinz Mack Kazimir Malevich Jean Tinguely Rainer Maria Latzke Jef Verheyen Pol Bury Walter Leblanc Rene Magritte André Racz Pierre Alechinsky Victor Vasarely Georges Vantongerloo Yves Klein Otto Piene Heinz Mack Lucio Fontana Piero Manzoni Jesús Rafael Soto Victor Vasarely Karl Otto Götz Gerhard Richter Anselm Kiefer Georg Baselitz Jannis Kounellis Cy Twombly Antoni Tàpies Hans Hartung Pierre Soulages Mark Rothko Kazuo Shiraga Bridget Riley Agostino Bonalumi Jean Tinguely Niki de Saint Phalle Guy Vandenbranden Marcel Duchamp Joseph Beuys Jean Tinguely Alexander Calder Nam June Paik Claes Oldenburg Chris Burden Richard Buckminster Fuller Karel Appel Asger Jorn Constant Nieuwenhuys Corneille Jean Dubuffet Jackson Pollock Willem de Kooning Hans Hartung Joan Miró Antoni Tàpies Sam Francis Franz Kline Mark Tobey André Masson Lucio Fontana Eduardo Chillida Kazuo Shiraga Zao Wou-Ki