Antonio Nasuto - Volti rivolti

Antonio Nasuto își obține diploma în Arhitectură la Universitatea din Napoli, unde mai apoi acumulează o specializare de trei ani în Design. Această pregătire multidisciplinară influențează în mod determinant limbajul său vizual, caracterizat prin rigoare în compoziție și atenție la structura imaginii.
Este în prezent profesor de Anatomie Artistică la Academia de Arte din Foggia, îmbinând activitatea didactică cu o căutare constantă în pictură, axată pe corpul uman și pe dimensiunea narativă a figurii.
Expune în expoziții personale și colective pe plan național și internațional. Printre principalele: expoziții personale la Palazzetto dell’Arte din Foggia (2002, 2003), expoziția colectivă dedicată lui P. P. Pasolini la Tribunale della Dogana din Foggia (2007), 150 Souvenirs d’Italie la Galeria de Artă Modernă și Contemporană „Atelier degli Artisti” din Roma (2011), Il filo di Arianna. Labirint fizic și mental la Palazzo delle Arti Beltrani din Trani (2011), expoziția personală la Palazzo Ducale Paternò Caracciolo din Pietramelara (2013) și L’ospite inatteso la Villetta Barrea (2016).

Cu „Volti rivolti” Antonio Nasuto pare să pornească, sau să clarifice mai mult, o cercetare care străbate de mult opera sa de pictură: aceea a figurii umane surprinse în momentul în care ascunde fața privirii. Nu este o simplă alegere compoțională. Privat corpul de posibilitatea de a fi recunoscut prin față, artistul mută atenția asupra poziției, pielii, tensiunii musculare, gestului și mai ales asupra direcției privirii care, deși nu este vizibilă, este în mod constant evocată.
În tablou, o femeie goală este reprezentată din spate, învăluită într-o lumină caldă care modelează cu precizie dorsul și transformă anatomia într-o suprafață emoțională. Capul ușor înclinat pare să sugereze o posibilă întoarcere a privirii, dar fața rămâne inaccesibilă. Tocmai această suspendare între a se expune și a se sustrage generează tensiunea operei.
Titlul Volti rivolti introduce, de asemenea, un joc lingvistic rafinat: volti evocă fața ca loc al identității, în timp ce rivolti indică o orientare, o mișcare către ceva sau către cineva. Pictura pare astfel să interogheze nu atât ceea ce figura arată, cât ceea ce decide să nu arate.
Pictura găsește corespondente semnificative în alte opere ale lui Nasuto, în care corpul văzut din spate devine dispozitiv narativ: de la figura atașată la manechinul din Seven redhearts, unde corpul real și cel artificial par să se confrunte prin identitatea lor diferită, la figura Aspettando Katrina, cufundată într-un peisaj și orientată spre un orizont pe care nu îl putem împărtăși. Chiar și în lucrări precum Il peccato più sciocco del diavolo è la vanità, fața și corporeitatea devin elemente ale unei narațiuni mai ample, în care identitatea nu este niciodată pe deplin disponibilă privitorului.
Volti rivolti poate fi citit, așadar, ca titlul unei serii mai degrabă decât al unui singur tablou: o succesiune de corpuris luând naștere în oglindire, care par să se sustragă curiozității noastre și tocmai de aceea ajung să ne povestească ceva mai profund. Fața dispare, dar persoana rămâne; identitatea nu este arătată, este imaginată.