Matteo Ciffo - Frammenti - Eracle

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Eracle
- Anul 2026. Editie nr. 7/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuzionare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAMMENTI

Compararea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acelor forme, asociate istoric cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, li se oferă un nou punct de plecare, supus unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și apoi re-asamblată, dezvăluind natura sa instabilă. volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, devenind un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai simbol al imortalității, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și rereturnată într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele pornesc dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât scultural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață a ceea ce a fost zdrobit, părăsit sau uitat. Fragments și resturi, adesea provenite din lucrul altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în sine. Le descompun și le recompon, generând forme care nu mai aparțin stării lor precedente, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, evidențiind momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Procesul asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil starea continuă de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent veșnice și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautrice, păstrând pe suprafața ei urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coabitează și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.