Matteo Ciffo - Orme - Esso

- Quadru contemporaneo di Matteo Ciffo (Italia - 1987) . Titlul Orme - Esso
- Anul 2025 . Ediția n. 1/40 - Semnat și autenticat de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente

COLECȚIA ORME

Colecția Orme apare ca o evoluție naturală a parcursului meu artistic, întotdeauna orientat spre reflecția asupra materiei, asupra semnului și asupra raportului dintre timp și memorie. Aceste lucrări nu sunt pur și simplu tablouri, ci suprafețe active, locuri suspendate în care timpul nu curge în mod liniar: este anticipat, comprimat, transformat.

Simbolele care ies în evidență în operele Orme provin din copilăria mea. Sunt semne care m-au însoțit înainte de a fi pe deplin înțelese: forme arhetipice, litere, embleme, logo-uri, amintiri esențiale care aparțin unei memori personale, dar și colective. Ca în lucrările anterioare, aceste simboluri nu sunt redate niciodată fidel sau nostalgic. Sunt deconstruit, reconstruit și private de funcția lor originară, până să își asume o nouă identitate.

Eroziunea este un element central al procesului, dar nu ca rezultat al trecerii timpului. În aceste opere timpul este anticipat. Suprafețele nasc deja erodate, ca și cum viitorul ar fi acționat deja asupra lor. Nu este vorba despre artefacte arheologice readuse la lumină, ci despre obiecte plasate afară din timp, imunizate la cursul său pentru că au fost deja străbătute de memorie.

Chiar și materialul urmează această logică. Operele sunt realizate pornind de la resturi de pulbere de marmură, reziduuri ale lucrărilor anterioare care sunt reamestecate și readuse la viață. Este un gest care elimină ideea de final și introduce un ciclu continuu, potențial infinit, în care nimic nu este consumat definitiv, ci transformat doar. Materialul nu reprezintă piatra: este piatră care renaște.

În Orme actul creativ nu adaugă, ci strepează. Eroziunile nu sunt efectuate apoi, ca semn de decădere, ci mai înainte, ca alegere conștientă. Anticiparea timpului înseamnă a subtrage lucrările din posibilitatea de a îmbătrâni, stabilizându-le într-o stare definitivă.

Aceste lucrări nu povestesc o istorie liniară, dar rețin o prezență. Sunt fragmente de memorie care nu aparțin încă trecutului, ci unei dimensiuni suspendate, în care simbolul încetează să mai fie semn și devine materie, iar materia devine urmă: o dovadă a something care a fost, dar continuă să existe în prezent.



Fiecare tablou produs în 40 de exemplare, este totuși unic: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Orma să fie irepetabilă.




MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea ei și pe memoria care păstrează. Lucrările mele pornesc dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe cum ar fi pulberile de marmură și piatra, Pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, părăsit sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.

Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine ceva altceva.

Parcurgerea asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație apare dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un statut continuu de schimbare.

Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare neschimbător dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxida și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să fie parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.

Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață semnele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materiei în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe conviețuiesc și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile ies la iveală ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, readucând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.