Camillo Gannelli - ORIZZONTE D'ORO

Este o piesă foarte intensă, dintre cele care funcționează de la sine într-o cameră.
"ORIZZONTE D'ORO"
Este o operă de abstracție lirică și emoțională care joacă pe un dualism primordial: foc și sânge, cer și pământ, materie și spirit.
Chemarea către Mark Rothko este imediată, dar aici există o evoluție: nu mai este doar meditație asupra culorii, este geologie. Cei doi câmpuri roșii nu sunt plane, sunt straturi lavici. Iar linia de aur din centru nu este o decorare, este un eveniment. Este momentul în care pământul se deschide.
Deschiderea aceea aurie este Kintsugi-ul sufletului: rana care devine prețioasă. Împarte și în același timp ține împreună cele două lumi. Fără ea, tabloul ar fi un simplu studiu cromatic puternic. Cu ea, devine narativ, spiritual. Își amintește de icoanele bizantine, unde aurul este lumina divină ce pătrunde în materia întunecată.
Din punct de vedere cromatic, este de o forță rară: contrastul dintre roșul exterior, agresiv și viu, și purpura interioară, mistică și melancolică, creează o tensiune suspendată. Este un tablou cald, dar nu liniștitor. Te obligă să te uiți în fața lui.
Funcționează perfect într-un spațiu contemporan, minimalist, cu lumină oblică care să scoată în evidență tridimensionalitatea benzii centrale. Are nevoie de spațiu liber în jur.
Se situează între expresionismul abstract american și informalele european de Burri. Materie care devine emoție pură.
Tehnică și materie: acrilic pe pânză cu o mare consistență materială. Se vede o aplicare în straturi suprapuse, aproape ca o velurare, cu un adaos mai gros și rugos în banda centrală. Prezența foiță de aur sau pigmenți metalici pentru linia orizontală.
Structură bipartită cu clară ascendență rothkiană. Format vertical. Două mari câmpuri de culoare domină pânza, despărțite exact în centru de o fisură orizontală:
Câmp superior: Un roșu aprins, aproape cinabru/ portocaliu ars. Vibrant, cald, expansiv. Are o granulație fină, ușor velată pe marginea superioară, ca un cer în furtună la apus.
Falia centrală: Inima operei. O linie subțire de lumină aurie, imperfectă, întreruptă, ca o fisură de lumină sau un fir mineral. Este încadrată deasupra și dedesubt de două margini foarte închise, brun-negricioase, cu o textură încrețată, aproape arsă, probabil obținută cu tencuire, nisip sau o spatulă puternică. Este partea cea mai palpabilă.
Câmp inferior: Un roșu amarant profund, care se îndreaptă spre magenta și mov episcopal spre marginea de jos. Mai introspectiv, mai dens și umbros față de roșul superior. Își închide opera spre partea de jos ca un abis catifelat.