Aleix Albareda - A COMMON GROUND FOR ONE AND ALL

Piesă unică, cu certificat de autenticitate.

DARKNES·S - Acrilice pe pânză, 112 × 112 cm
În această serie, copacul se transformă într-un motiv de contemplare și, în același timp, într-o prezență aproape arhitecturală. Cele patru picturi explorează configurații diferite ale peisajului printr-un orizont restrâns de alburi, griuri și neguri, unde materia picturală capătă un rol esențial.
Alegerea formatului pătrat de 112 × 112 cm generează o relație particulară între figura arboricola și spațiu. Copacul încetează să mai funcționeze doar ca element natural, pentru a deveni un corp autonom, monumental, care ocupă și tensionează suprafața picturală. Ramurile sale orizontale, masele de frunzis și trunchii săi articulează spațiul ca și cum ar fi structuri desenate în peisaj.
Folosirea acrilicelor în alb-negru intensifică această lectură. Absența culorii nu implică o reducere, ci o concentrare a privirii: lumina, umbra, textura și gestul devin mai importante. Dungiile rapide și fragmentate construiesc frunzisul fără a-l descrie în mod literar. Copacul apare astfel între reprezentare și abstracție, recognoscibil, dar supus unui proces de sinteză și transformare.
Există, de asemenea, odimensiune gestuală evidentă. Urmele pensulei, transparențele, acumulările de materie și zonele erodate ale suprafeței lasă vizibil procesul de construcție a imaginii. Peisajul nu pare atât de observat, cât mai degrabă reconstruit prin memorie, gest și experiența fizică a pictării.
În unele lucrări, horizontalitatea coroanelor contrastează cu verticalitatea trunchiurilor; în altele, copacul se concentrează într-o masă compactă ce pare să iasă direct din pământ. Această variație permite fiecărei bucăți să funcționeze independent, dar, privite împreună, să formeze o relatare vizuală despre permanență, timpul și rezistență.
Copacii reprezentați transmit o senzație de liniște, deși suprafețele lor sunt pline de mișcare. În ei coexistă fragilitatea și forța, tăcerea și energia. Peisajul se transformă, astfel, într-un spațiu emoțional: mai mult decât să reprezinte un loc concret, lucrările par să vorbească despre relația noastră cu natura și despre necesitatea de a opri privirea în fața a ceea ce rămâne.
Seria propune, în final, o reflecție asupra prezenței și amprentei. Copacul rămâne înrădăcinat în timp ce tot cealaltă — lumina, climatul, percepția privitorului și chiar gestul pictural — pare să se afle în transformare. Această tensiune dintre ceea ce este permanent și ceea ce este efemer constituie unul dintre principalele valori poetice ale acestor picturi.
aleixalbareda.com