Masini Daniele - Notturno dell'alchimista

Notturno dell’alchimista pune în scenă o figură umană metamorfă, suspendată între anatomie și natură, într-un peisaj crepuscular care amplifică dimensiunea interioară a imaginii. Figura, surprinsă din spate, pare să iasă dintr-un proces de transformare: corpul se deschide, se înscrie, se hybridează cu forme vegetale și organice, ca și cum însuși alchimistul ar fi devenit laboratorul propriei transmutări. Peisajul nocturn — un orizont întunecat, o apă staționară, stânci care ies la iveală ca prezențe arhaice — creează un câmp de rezonanță psihologică. Nu este doar un fundal, ci un loc mental, un teatru simbolic unde metamorfosa prinde formă. Lumina, rarefiată și oblică, sculpsește corpul ca pe un reper în devenire, un organism care traversează simultan mai multe stări.

https://masinidaniele.com/

Daniele Masini s-a născut la 1 februarie 1951 în Forlì. În 1973, după ce a frecventat Institutul de Arte din Forlì, își ia diploma în Scenografie la Academia de Arte Frumoase din Bologna. Debutează în 1971 participând la XI Bienala Romagnola, în Sala Garzanti din Forlì, și cu o expoziție personală la Galeria Maioli. Activitatea expozițională a fost deosebit de intensă între începutul anilor ’70 și jumătatea anilor ’90. După ce a participat la diverse preocupări, în 1977 i se dedică o expoziție personală la Galeria Incontri din Saint Vincent, cu text critic de Raffaele De Grada, iar în martie 1983 este prezent la Expo Arte din Bari. În intervalul final al anilor ’70 și începutul anilor ’80 i se dedică numeroase expoziții personale în galerii private (Brescia, Desenzano sul Garda, Forlì, Ravenna, Fabriano, Mestre, Cosenza, Firenze). În 1983 participă la Expo Arte din Bari și i se dedică o expoziție personală, curată de Franco Solmi, la Centro Attività Visive din Palazzo dei Diamanti din Ferrara. În 1984 este prezent la rassegna Cento anni di pittura emiliana la Galeria Nuovo Carpine din Roma, la Institutul Italian de Cultură din Amsterdam și participă la Arte Fiera din Bologna. În 1987 expune la Galeria Giordano din Genova și participă la rassegnele I colti enigmi, la Palazzo Lanfranchi din Pisa, și Sulle orme di Orlando, în comuna Ferrara. În 1988 Casa degli Artisti di Temmo și Centrul de inițiativă pentru Arte Vizuale din Piombino îi dedică două personale. Tot în 1988 participă la Manifesto pentru XVI Centenario Cattedralei din Concordia din Pordenone. Este menționat de Franco Solmi în Catalogul Artei Moderne Italiene nr. 21, editia Giorgio Mondadori, cu următoarea motivație: „Interpret al poeticalilor de revedere a istoriei artei, este autor de imagini cu o structură puternică și cu o delicate valență picturală”. O mare antologie, curată de Marisa Zattini, i s-a dedicat în 1996, la Forlì, în Rocca di Ravaldino, și la Cesena, la Galeria Municipală de Artă – Palazzo del Ridotto și Il Vicolo – Interior Design. În vara anului 2000 este prezent la expoziția Percorsi Comunicanti. Aspetti dell’arte contemporanea forlivese, la Galeria Municipală din Palazzo Albertini din Forlì, iar vara lui 2003 expune la Muzeul Civic de Artă Modernă și Contemporană „Raffaele De Grada” din comuna San Gimignano în cadrul rassegnii L’ebbrezza di Noè. Șaisprezece artiști pentru San Gimignano. În 2005 artistul a participat la expoziția Per Angelo Fabbri. 33 Artisti più Uno, la Atelierele de la San Sebastiano din Forlì: opera sa a fost cumpărată de orașul romagnol pentru colecția permanentă a Pinacotecii. Formarea sa de scenograf este evidentă în pânzele mari, structurate pentru a evoca bătălii „medievale”, într-un limbaj al maselor în mișcare și geometriei perspectivei. Impresia însă, așa cum subliniază bine Nicola Micieli, „nu e a unui cutia scenică, un container, ci a unui organism care participă la acțiune, făcându-se strâmt și aș spune și încordat pentru a susține corpul în expansiune, contractându-se și extinzându-se elastic la mișcările sale viguroase. Nu gândiți, aşadar, la un truc perceptiv parat pentru celebrarea retorică a omului. În restrângerea strictă și aproape sadică a spațiului disponibil, se propune o situație de conflict, un antagonism care simbolizează în sine, ca tensiune, o presupunere existențială [...] Despre om a vorbit întotdeauna artistul forlivese, în ansamblul unei opere picturale cu o istorie ce durează de mai mult de două decenii. Doar că în trecut o făcuse prin simulacru interpus, adică prin figuri substitutive, în cheie alegorică. Niciodată omul nu a fost chemat pe scenă ca persoană purtătoare de urgențe și de valori de comunicat în prezență corporală, prin codul nervilor, pielii, mușchilor, membrelor care răspund fulgerător la solicitările lumii exterioare. [...] Cu propriul său univers pictural autorul stabilește o identitate de piele și minte care investează întreaga persoană și se exprimă, pe planul cel mai estetic, în exaltarea formei (materie, culoare, semn, figură, fond, structură) până la epuizare, ca și cum ar fi un corp vibrant încărcat de senzualitate, locul unui Eros care caută și-și îndeplinește, la împlinirea sa, altul de sine: Thanatos tenebros. În rândul recunoașterilor primite de artist, amintim mențiunea la XXIII Premiul Campigna, Premiul I la Biennale Romagnola, Premiul Criticii „Marco Aurelio” și Premiul „Magister 1988” F.L.B. Förderung von Kunst e Kuttur ets (Lugano). S-au ocupat de opera sa, printre alții, Raffele De Grada, Riccardo Belloni, Andrea Brigliadori, Enzo Di Martino, Franco Solmi, Mario De Micheli, Marisa Zattini și Nicola Micieli.