Camillo Gannelli - Quattro pannelli astratti

Tetraptychon Materico

Lucrarea pe care o avem în față este un pătrat de pătrate. Patru pânze monocrome (fiecare pânză măsoară 40x40 cm), aparent simple, care în dialogul lor silențios construiesc un discurs complex despre materie, gest și culoare.

Materia ca limbaj

Suntem în fața unei picturi materice pure, moștenitoare directă a lecției lui Burri și Fontana, dar dezbrăcată de orice dramatism. Pintura nu mai este culoare aplicată, este corp. Ghips, mortar, nisip acrilic acumulat și apoi săpat.

Gestul este adevăratul protagonist. Nu pensulare, ci amprentă.
În stânga sus, alb pe alb: o spirală concentrică, aproape o amprentă digitală uriașă, un labirint tactil. Este absența care devine prezență. Culoarea nu există, iar totu-i prezent: lumină, umbră, amintirea degetului care a trasat cercurile.

În dreapta sus, galbenul. Același gest circular este rupt, întrerupt în centru ca o planetă împărțită în două emisfere. Aici materia este mai granulată, mai nervoasă, aproape mânioasă. Galbenul nu este solar, este acid, industrial, voit artificial.

În jos, stânga, verde smarald, turcoaz profund. Gestul se schimbă: din circular devine liniar, orizontal, stratificat ca o secțiune geologică sau ca valurile lăsate de maree joasă. Este singurul panou unde semnătura pare colectivă, o serie de şanțuri paralele care sugerează timp, sedimentare, scriere.

În jos, dreapta, tortora, bej-ciment. Revin cercul, dar de data aceasta este o umbră, o amprentă ștersă, consumată. Este amintirea gestului celorlalte trei panouri, aproape anulată.

O tetralogie a simțirii

Puterea acestui tetraptych constă în echilibrul perfect între unitate și variație. Același alfabet – brazda – pretălmăcit în patru dialecte diferite.

Nu este o operă de privit, ci o operă de atins cu privirea. Fotografia nu-i face dreptate, deoarece o comprimă pe ce a fost conceput pentru a crea umbră. Lumina de la unghiuri este parte integrantă a operei: este ea care cioplește reliefurile și dă viață monocromiei.

Din punct de vedere cromatic este o alegere curajoasă și contemporană. Alb, galben primar, teal și greige. Sunt culorile designului, interiorului, minimalismului post-industrial. Artistul știe că azi rama trebuie să ocupe un spațiu, nu doar un perete de muzeu.

În final, este o operă care vorbește despre urmă și absență. Despre cât de mult lasă omul în urmă, chiar și atunci când crede că nu lasă nimic. Fiecare panou este un fosil al unui gest, o amprentă digitală a sufletului. Patru tăceri diferite care, împreună, produc un zgomot surd și frumos."