Jean Jacques Venturini - Town Park

Jean-Jacques Venturini, ca în filme Pictez scene de viață, portrete figurative în care restituirea realității este blândă zguduită de o putere fictivă care ne vorbește fiecăruia dintre noi. Îmi place să subliniez profunzimea psihologică a personajelor celebre din show-biz și cinema. Dacă portretele mele sunt foarte des tratate în stil Pop Art, toate lasă să emane un caracter, un detaliu distinctiv. Într-un alt exercițiu de stil, când mă concentrez pe scene de viață, personaje necunoscute sunt surprinse în intimitatea unui mediu închis. Magnetismul personalității lor este astfel surprins cu o anumită autenticitate. Este vorba despre punerea sub semnul întrebării a identității individului și a aspectului evenimentului, suspendarea unui moment, care poate sugera o acțiune care urmează. Lucrez la ficțiune ca la o secvență. Cinematograful este, fără îndoială, o sursă de inspirație în munca mea. Lucrările mele recente precum La chambre bleue sau Courant d'air stau mărturie la scene interioare inspirate de Edward Hopper. Asemenea maestrului american, jonglez cu intriga picturală, între apariție și dispariție. „Acestea sunt scene de gen. Spune începutul unei povești care este deja cuprinsă în titlu, pe care fiecare o va interpreta și o va încheia în felul său (…) Scopul este să se concentreze nu pe portretul personajelor, ci pe ocupațiile lor. » Pictura în ulei pe pânză de in este tehnica mea preferată. După ce mi-am făcut dinții în lumea creației și a editurii, acum îmi transpun know-how-ul din tipărire, serigrafie sau gravură pe pânză. Metodele de transformare și aranjare a imaginii, efectuate pe computer, îmi coordonează întotdeauna munca. „Există ceea ce văd cu ochiul liber și ceea ce văd pe ecran și în cele din urmă interpretarea pe care o fac pe pânza mea încă virgină. » Constructia functioneaza in acelasi timp figura si spatiul. Efectele de relief și profunzime sunt întărite de grija armonioasă acordată tonurilor. Acest proces cromatic interacționează pentru a crea impulsul narativ. Narațiunea este impregnată de legătura cu celălalt și mediul său. Tensiuni, puncte de dezechilibru, detalii izbitoare... Compoziția vorbește de la sine și persistă în a da sens scenei pentru a hrăni povestea. Acest proces ne invită să ne plasăm în dispoziția de a asculta și de a căuta o mai bună înțelegere. Atmosferele mele sunt în general contemplative, invită la meditație și la introspecție. Concep identitățile mele pictate ca ilustrații ale unei memorie colective; auto-reprezentări, caracteristici evidente ale conștientului și inconștientului nostru. Sunt amintiri pe care le uităm și care reapar la suprafață, la care toată lumea le-a trăit sau le-a asistat deja. „O scenă de viață reușită trebuie să atingă sensibilitatea spectatorului, fiind legată de amintirea unui moment de viață, de o proiecție a sinelui, de un mediu cunoscut. Nu pictez pentru a decora pereții ci pentru a atinge sufletele. »