Mariano Soler (1956) - Entre olas y rocas

Pictura Subastas prezintă această magn erroră operă de artă aparținând lui Mariano Soler, care înfățișează un m mări agitat care curge și izbucnește între stânci, ca simbol al puterii, transformării, perseverenței și trecerii constante a timpului. Pictura se remarcă prin tehnica sa excelentă și calitatea picturală ridicată pe care o transmite.

· Dimensiuni cu ramă: 41x51x2 cm.
· Dimensiuni fără ramă: 35x45 cm.
· Ulei pe placă semnat manual de artist pe partea posterioară a operei.
· Lucrarea se află într-o stare bună de conservare.
· Lucrarea se vinde cu frumoasă ramă (inclusă în licitație ca gift).

Lucrarea provine dintr-o colecție privată exclusivă din Girona.

Notă importantă: fotografiile incluse fac parte integrantă din descrierea lotului.

Pictura va fi împachetată în mod profesional de către un expert IVEX (https://www.instagram.com/ivex.online/), folosind materiale de înaltă calitate pentru a asigura protecția lucrării. Prețul transportului acoperă atât costul ambalării profesionale, cât și transportul efectiv.
Expedierile vor fi efectuate prin Poștă, GLS sau NACEX cu urmărire. Livrări disponibile la nivel internațional.

------------------------------------------------------------------

Această pictură prezintă o vedere apropiată și „îmbrățișantă” a unui mări agitat care ocupă întreaga componență, fără să lase loc pentru cer, orizont sau vreo prezență umană. Apa se mișcă în mai multe direcții între stânci întunecate și zone acoperite de spumă, creând o scenă plină de energie și mișcare. Nuanțele de albastru, verde, turcoaz, gri, alb și negru se amestecă pe suprafață, evidențiind extraordinara varietate de culori pe care o poate dobândi marea. Imaginea transmite senzația de a sta în fața unei coaste abrupte, privind cum valurile se izbind, se retrag și se ridică din nou într-un proces neîntrerupt.

Lipsa liniei de orizont face ca privitorul să rămână complet cufundat în scenă. Nu există o referință clară care să permită măsurarea distanței sau să arate exact din ce înălțime se contemplă apa. Această alegere apropie privirea de suprafața mării și transformă fiecare vârtej, fiecare dâră de spumă și fiecare stâncă într-o parte a unui peisaj autonom. Marea nu apare ca un fundal, ci ca protagonistul adevărat și unic.

În partea de jos predomină curenți amplii de culoare albastru-verzui care avansează diagonal. Zonele sunt uneori clare și luminoase, altele cu adâncime întunecată apropiată de albastrul-nat. Alternanța acestor valori creează impresia de denivelări și curenți suprapuși. Apa pare să se deplaseze cu putere din partea dreaptă spre stânga, deși anumite vârteje rupe această direcție și generează mișcări contrare.

Tonurile turcoaz aduc prospețime și luminozitate suprafeței. Apar răspândite între griuri și albastruri mai dens, ca și cum lumina pătrundea momentatic în apă înainte de a dispărea. În unele locuri se transformă în verde neutru, sugerând adâncime, vegetație submarină sau reflexii provenite din mediul costier. Acest bogăție cromatică împiedică marea să pară omogenă și conferă fiecărei zone un caracter propriu.

Înspre centru se distinge o întindere mare de apă mai calmă la aspect, formată din griuri albăstrii și verzi moi. Totuși, această liniște este doar relativă, multe linii curbate străbătând suprafața anunță mișcarea continuă a curenților. Apa își croiește drum printre obstacole și își schimbă direcția în funcție de formă stâncilor. Chiar și zonele mai puțin tulburate emană o senzație latentă de mișcare.

Stâncile apar distribuite în principal în partea superioară și pe partea dreaptă. Formele lor sunt neregulate, ascuțite și parțial acoperite de apă. Tonuri negre, gri, maronii și bej permit distingerea suprafețelor uscate de cele acoperite de valuri. Unele par să se ridice cu fermitate, în timp ce altele doar ies în evidență înainte de a dispărea din nou sub spumă.

În extremitatea superioară se întinde o formațiune stâncoasă de aspect robust. Planurile sale diferite se suprapun și creează o sucesiune de lumini și umbre. Zonele mai clare ar putea corespunde suprafețelor iluminate sau acoperite de sare și spumă, în timp ce părțile întunecate sugerează fisuri și cavități. Această bandă stâncoasă stabilește un limit partial, deși apa continuă să pătrundă prin deschiderile sale.

În partea superioară stânga se percepe o zonă de apă mai întunecată și profundă. Verdele și albastrul intens contrastează cu o bandă clară care ar putea corespunde unei mici valuri care se sparge împotriva coastei. Această opoziție introduce adâncime și sugerează că marea continuă mult dincolo de limitele vizibile. Întunecimea acestui colț funcționează ca o poartă către un spațiu necunoscut.

În apropierea zonei superioare centrale apar mai multe stânci alungite dispuse aproape orizontal. Apa circulă în fața și în spatele lor, creând curenți mici și acumulări de spumă. Aceste forme împart suprafața marină în niveluri diferite și adaugă structură compoziției. Prezența lor permite înțelegerea forței cu care apa trebuie să se adapteze în permanență reliefului.

Partea dreaptă concentrează o succesiune intensă de valuri, spumă și stânci. Acolo, formele clare se ridică și se arcuiesc înainte de a se prăbuși peste zonele întunecate. Albul, griurile palide și tonurile crem sugerează apă aerată și agitată de impact. Această parte transmite o energie deosebit de puternică, ca și cum un val tocmai s-a lovit și încă se întinde peste piatră.

Spuma este reprezentată prin dungi inegale ce traversează suprafața în direcții diferite. Nu formează o linie continuă, ci se fragmentă, se răspândește și se reunește în jurul stâncilor. Zonele sunt uneori de un alb luminos, altele se amestecă cu bej, gri și albastru. Această varietate permite să percepi diferite momente ale mișcării: creasta valului, impactul, expansiunea și dispăreția lentă a spumei.

În centrul-dreapta se evidențiază o mare masă blondă ce pare să avanseze peste o stâncă întunecată. Forma sa înălțată amintește de un val care se ridică chiar înainte de a se sparge. Zona superioară se iluminează cu albi și griuri, în timp ce baza rămâne scufundată în tonuri albăstrui. Această contrast creează unul dintre cele mai intense puncte vizuale și direcționează imediat privirea spre ciocnirea dintre apă și piatră.

sub o această val apare o întinsă formațiune stâncoasă aproape neagră care străbate compoziția în diagional. Prezența sa separă mișcarea apei și stabilește o opoziție puternică între soliditate și fluiditate. Marea alunecă de-a lungul marginii sale, se adună în cavitățile sale și revine să coboare spre partea de jos. Stânca pare să reziste, deși contururile sale dezvăluie eroziunea constantă provocată de valuri.

În unele zone, nuanțele bej și ocru domolesc duritatea griurilor și negrului. Aceste culori pot fi asociate cu nisipul, cu suprafețele stâncoase iluminate sau cu reflexiile calde prinse între apă. Prezența lor introduce echilibru și împiedică ca scena să se limiteze la o gamă complet rece. De asemenea, creează mici momente de repaus în cadrul mișcării generale.

Compoziția este dominată de linii diagonale și curburi. Diagonalele sugerează viteză, direcție și forță, în timp ce curbele reprezintă răsucirea valurilor și a vârtejurilor. Niciun element nu rămâne complet_static. Chiar și stâncile, în ciuda solidității lor, par să fie integrate în mișcare datorită modului în care apa înconjoară formele.

Privirea poate începe drumul în zona de jos, urmări curenții turcoaz către centru și să urce apoi până la stâncile superioare. De acolo, spuma conduce spre partea dreaptă și se întoarce din nou spre partea inferioară. Acest traseu aproape circular reproduce vizual comportamentul unui curent marin. Privitorul se simte purtat de la o zonă la alta fără a găsi un punct definitiv de a sta.

Lipsa figurilor umane, a navelor sau a construcțiilor crește senzația de natură necucerită. Marea apare complet liberă de orice intervenție și își arată energia cea mai esențială. Nu există nicio prezență capabilă să controleze mișcarea apei. Scena sărbătorește autonomia peisajului și amintește de marele forțe ale elementelor naturale.

Pictura transmite în același timp neliniște și seninătate. Spuma, diagonalele întunecate și valurile care se izbesc exprimă agitație, în timp ce armonia nuanțelor de albastru și verde produce o senzație contemplativă. Această dualitate reflectă natura schimbătoare a mării, capabilă să inspire frică și liniște în același moment. Lucrarea nu reprezintă o furtună distructivă, ci un mișcare continuă și puternică.

Apa poate fi interpretată ca simbol al trecerii timpului. Nu-și păstrează niciodată aceeași formă și se transformă în mod constant când se lovește de stânci. Fiecare val dispare pentru a da loc altuia, în timp ce spuma se formează și se desface fără să se oprească. Această reînnoire constantă transformă peisajul într-o imagine a schimbării, continuității și transformării.

Stâncile, în schimb, reprezintă persistența și rezistența. Rămân ferme în fața mișcării apei, deși suprafețele lor arată că sunt, de asemenea, supuse uzurii. Relația dintre cei doi creează un dialog între ceea ce este stabil și ceea ce este schimbător. Marea transformă încet roca, în timp ce roca modifică direcția fiecărei curențe.

Scena poate fi înțeleasă ca o reprezentare a luptei și adaptării. Apa nu se oprește în fața obstacolelor, ci le ocolește, le acoperă sau își croiește drum printre ele. Forța sa nu depinde doar de impact, ci de capacitatea de a-și schimba forma. Această lectură transformă peisajul marin într-o metaforă a perseverenței și reînnoirii.

Gama cromatică creează o atmosferă de prospețime și profunzime. Nuanțele de albastru transmit largime și mister; verdele sugerează viață și mișcare; griurile aduc forță și sobrietate; albul introduc luminozitate; iar negrul marchează limitele cele mai adânci. Toate aceste culori coexistă fără ca vreuna să domine în totalitate, la fel cum diferitele curente se amestecă în interiorul mării.

Lărgimea scenei permite să-ți imaginezi sunetul valurilor când se sparg, frecarea apei pe stânci și mișcarea spumei înapoi. De asemenea, pare posibil să simți umezeala, vântul și prospețimea mediului marin. Imaginea evocă astfel o experiență care depășește simpla privire și te transportează către o coastă deschisă și singuratică.

Împreună, acest tablou reprezintă forța necontenită a mării care se deplasează între stânci întunecate, formând valuri, curenți și întinse zone de spumă. Bogăția de albastru, verde, turcoaz, gri și alb creează o suprafață vibrantă care pare să se schimbe în fața privirii. Stâncile simbolizează rezistența și permanența, în timp ce apa întruchipează transformarea, libertatea și trecerea timpului. Lucrarea transformă un fragment de coastă într-o profundă reflecție despre relația dintre mișcare și stabilitate, evidențiind frumusețea profundă a unei naturi care nu rămâne niciodată în repaus.