Antonio Boix (1945) - El viejo cobertizo

Pictura Subastas prezintă această Magnifică Operă de artă care aparține lui Antonio Boix, reprezentând o casă țărănească veche, cu ziduri îmbătrânite și acoperișuri roșiatice, situată lângă apă liniștită, înconjurată de copaci, o gardă de lemn și dealuri moi. Pictura se remarcă prin tehnica sa excelentă și calitatea picturală ce reda.

· Dimensiuni cu rama: 78x87x6 cm.
· Dimensiuni fără ramă: 50x61 cm.
· Ulei pe pânză semnat de mână de către artist în partea inferioară stânga.
· Piesa se află în bună stare de conservare.
· Lucrarea se vinde cu frumoasă ramă (inclusă în licitație ca cadou).

Lucrarea provine dintr-o colecție privată exclusivă din Girona.

Notă importantă: fotografiile incluse fac parte integrantă a descrierii lotului.

Pictura va fi ambalată în mod profesional de către un expert de IVEX (https://www.instagram.com/ivex.online/), folosind materiale de înaltă calitate pentru a-i asigura protecția. Prețul de expediere acoperă atât costul ambalajului profesional, cât și transportul în sine.
Expedierea se va face prin Poșta Română, GLS sau NACEX cu urmărire. Expediții disponibile la nivel internațional.

------------------------------------------------------------------

Acest tablou prezintă o construcție rurală țăranească liniștită, realizată din piatră, situată lângă o suprafață de apă calmă, înconjurată de copaci, Vegetație și un peisaj deschis ce se întinde spre dealuri moi. Casa ocupă o bună parte a jumătății din stânga și se distinge prin zidurile sale îmbătrânite, ferestrele sale mici închise la culoare și acoperișurile din țiglă roșiatică care coboară în mai multe înălțimi. În partea dreaptă, un copil copac înalt și iluminat de soare însoțește o simplă gardă de lemn, în timp ce cerul albastru și norii deschiși conferă spațiului amplitudine și luminozitate.

Construcția este elementul principal al compoziției. Prezența sa robustă și tăcută domină peisajul, fără să se impună total naturii. Dispunerea inegală a diferitelor sale corpuri sugerează că casa a fost extinsă sau modificată în timp, adaptându-se la necesitățile celor ce au locuit-o.

Clădirea principală se ridică în partea superioară stângă și prezintă o fațadă în nuanțe maro, cenușii, pământii și verzuie. Aceste variații cromatice transmit uzura materialelor și influența schimbătoare a luminii asupra pietrei. Unele zone par iluminate, în timp ce altele rămân pale într-o penumbră răcoroasă.

Peretele lateral se întinde într-o diagonală pronunțată de la colțul superior stâng către centru. Această linie înclinată coincide cu panta acoperișurilor și dirijează privirea către corpul inferior al construcției. Datorită acestei dispoziții, arhitectura capătă dinamism și se integrează în mod natural în teren.

În partea de sus a fațadei apar mai multe ferestre mici și înguste. Interiorurile întunecate contrastează cu nuanțele mai deschise ale pereților, oferind adâncime. Absența reflexiilor intense în sticlă permite să se imagineze niște încăperi proaspete și liniștite, protejate de lumina exterioară.

Una dintre ferestre se află în apropierea părții înalte și este parțial învăluită de umbrele jgheabului. Alte trei deschideri sunt dispuse în mod neregulat de-a lungul peretelui. Această lipsă de simetrie conferă autenticitate construcției și întărește aspectul său tradițional.

Ramele ferestrelor prezintă nuanțe cenusii-verzui și tonuri estompate, corelate cu vegetația din jur. Unele margini primesc o lumină difuză, în timp ce zonele interioare rămân aproape negre. Acest contrast face ca deschiderile să funcționeze ca mici puncte de mister în fațadă.

Țiglele acoperișurilor poartă tonuri roșiatice, portocalii, pământii și maro. Culoarea lor caldă se evidențiază în fața pereților cenușii și a cerului albastru. Acoperișurile formează o succesiune de diagonale care organizează vizual diferitele volume ale clădirii.

Acoperișul superior traversează întreaga construcție principală și proiectează o umbră profundă pe perete. Marginea sa neregulată sugerează vechimea țiglelor și trecerea timpului. Lumina se concentrează în unele zone roșiatice, făcând ca anumiți realizați să iasă în evidență cu o intensitate aparte.

În centrul apare un al doilea acoperiș care coboară spre planul-înainte. Suprafața sa lată și caldă acoperă o construcție mai joasă, posibil destinată unor activități agricole sau depozitări. Înclinarea acestei acoperiri creează o tranziție foarte atractivă între corpul principal și anexa mică situată în dreapta.

Sub acest acoperiș se extinde un perete întunecat care contrasta cu luminozitatea exterioară. În centrul său se deschide o zonă amplă, complet în umbră. Această deschidere pare să corespundă unui foișor, hambar sau spațiu de lucru legat de viața rurală.

Întunericul accesului aduce adâncime și trezește imaginația. Privitorul poate intuî interior spațios și proaspăt, poate folosit pentru a păstra unelte, lemn, care sau produse de la țară. Absența detaliilor vizibile întărește liniștea și misterul acestei zone.

În stânga intrării apar mai multe uși din lemn. Una dintre ele, mai înaltă și mai întunecată, ocupă extremitatea fațadei și este alcătuită din scânduri verticale. Suprafața sa combină marouri, verzi estompate și umbre negre, transmițând o aparență robustă și îmbătrânită.

În apropierea centrului se află o altă ușă sau panou din lemn cu nuanță portocalie. Forma sa dreptunghiulară se evidențiază clar în fața zidului gri. O deschidere îngustă și întunecată apare lângă ea, creând un contrast care sugerează accesul la un mic depozit sau anexă auxiliară.

Elementele de lemn aduc căldură arhitecturii. Nuanțele sale maro, ocru și roșcat dialoghează cu țiglele și cu reflexiile luminii pe teren. În același timp, suprafețele neregulate ale ușilor întăresc caracterul funcțional și cotidian al casei.

Micul anex situat în zona central-dreaptă prezintă un zid deschis și un acoperiș înclinat. Fațada primește lumina și permite diferențierea mai multor tonuri crem, griuri și gălbui. Această construcție ajută la încheierea vizuală a ansamblului și stabilește o tranziție către vegetație.

Colțul iluminat al anexei se distinge în fața umbrelor adânci ale hambarului. Această opoziție între claritate și întuneric oferă volum și permite perceperea aranjării diferitelor corpuri arhitecturale. Clădirea pare să se avanseze către privitor și apoi să se retragă către copac.

În planul apropiat se întinde o bandă orizontală de pământ deschis care marginează apa. Nuanțele sale bej, albe, ocru și roz stau la baza unui drum sau mal luminat. Această zonă separă construcția de reflexia întunecată și oferă o bază luminosă pentru toată arhitectura.

Suprafața apei ocupă partea de jos și apare dominată de nuanțe de verde închis, griuri și reflexe albăstrui. Liniștea sa permite ca lumina și umbrele din jur să se proiecteze blând. Nu se observă mari ondulații, ci o stare de liniște ce accentuează serenitatea generală.

În unele zone ale apei apare reflexii mai luminoase, în special spre centrul și spre dreapta. Aceste nuanțe de gri și verde poate corespunde cerului, drumului și zidurilor iluminate. Transiția dintre zonele întunecate și cele luminoase aduce adâncime și împiedică planul din față să pară omogen.

Marea masă Întunecată a apei stabilește un contrapunct față de luminozitatea cerului. În plus, orizontalitatea ei echilibrează diagonalele acoperișurilor. Scena este astfel organizată între o bază liniștită și reflectantă, o arhitectură în trepte și un cer larg.

În colțul din stânga jos apare o zonă mică de vegetație verde gălbui. Culorile sale intense contrastează cu umbra apei și ajută la încadrarea planului întâi. Această bandă vegetală conectează vizual malul cu copacii din fund.

În partea dreaptă a casei se înalță un copac cu coroană bogată și rotundă. Frunzele sale prezintă nuanțe verzi închise, galbene, ocru și mici reflexe albstrălucitoare. Lumina pare să atingă în special partea superioară și marginile, creând o vibrație luminoasă pe frunziș.

Coronamentul se întinde pe o zonă largă și ascunde o parte din peisajul din spate. Forma sa organică contrastează cu volumele geometrice ale casei. Copacul acționează ca un element protector și aduce prospețime spațiului adiacent clădirii.

Zonele întunecate ale frunzișului sugerează o densitate mare a frunzelor, în timp ce galbenii și verdele deschis indică locurile unde soarele lovește. Această alternanță conferă volum și transmite impresia unei brize dulci care poate mângâia ramurile.

Sub copac se întinde o simplă gardă de lemn. Stâlpii săi verticali și traversele orizontale apar în nuanțe de maro, gri și alb. Structura delimitează terenul fără a perturba continuitatea peisajului și aduce un detaliu specific vieții agricole.

Gardul se prelungește spre extremitatea dreaptă și descrește treptat în dimensiune. Această perspectivă conduce privirea către dealurile îndepărtate. Prezența lui permite să se imagineze pasuni, livezi sau terenuri destinate întreținerii vacilor dincolo de casă.

În spatele gardului apare masă de vegetație verde-azurie care formează o tranziție către orizont. Arbuștii și copacii devin mai puțin definiți pe măsură ce distanța crește, creând adâncime. Varietatea de verde menține continuitatea între planul apropiat și peisajul îndepărtat.

Colinele din fund sunt diferențiate prin nuanțe de verde, griuri și albastrii. Contururile lor moi se ridică ușor spre dreapta și se contopesc cu atmosfera. Aceste munți nu sunt impunători, ci însoțesc discret liniștea scenei.

Cerul ocupă o bandă largă în partea superioară dreaptă. Albastrul său luminos aduce prospețime și contrastează cu culorile terne ale casei. Câteva nori albi și cenușii se distribuie în mod ilogic, transmițând senzația unei zile clare și ușor schimbătoare.

O mare nor pe care se află în centrul superior prezintă zone albastre și albe care îi conferă volum. Alte nori mai mici se deplasează spre dreapta. Dispoziția lor animează cerul fără să diminueze rolul arhitecturii.

Lumina pare să provină din zona dreaptă și atinge în special copacul, ancazul și anumiți margini ai acoperișurilor. Fațada principală rămâne parțial în umbră, ceea ce accentuează vechiul și caracterul său protector. Acest contrast luminos organizează în mod clar diferitele părți ale compoziției.

Gama cromatică combină nuanțe pământii și naturale. Marouri, ocruri și roșcati definesc arhitectura; verdele și galbenul construiesc vegetația; albastrul și albul luminează cerul; iar griurile leagă zidurile de apă. Toate aceste tonuri generează o atmosferă echilibrată și primitoare.

Absența figurilor umane crește senzația de liniște, deși casa păstrează numeroase indicii de activitate. Ușile, hambarul, gardul și drumul sugerează o viață cotidiană ce continuă în afara scenei. Este posibil să își închipuiescă locuitorii lucrând în câmp sau odihnindu-se în interior.

Peisajul evocă o formă de viață legată de pământ și de ritmurile naturii. Arhitectura nu apare separat de mediul înconjurător, ci este profund integrată în el. Culorile zidurilor se raportează la cele ale pământului, în timp ce țiglele dialoghează cu lumina caldă și cu ușile din lemn.

Construcția transmite o puternică senzație de permanență. Pereții săi robuști, țiglele în trepte și ferestrele mici par să fi rezistat numeroaselor anotimpuri. În fața lui, apa, frunzele și norii reprezintă elemente schimbătoare ce reînnoiesc continuu peisajul.

Există, de asemenea, o dimensiune nostalgic în scenă. Liniștea apei, ușile închise și absența oamenilor pot trezi amintiri ale caselor familiale, veri în câmp sau foste locuri de muncă. Peisajul pare să păstreze o memorie tăcută a celor care l-au locuit.

Opera celebrează frumusețea vieții cotidiene. Nu are nevoie să redea un eveniment ieșit din comun, deoarece găsește interes în fațada veche, umbra hambarului, coroana iluminată a copacului și reflexia apei. Fiecare element contribuie la crearea unui colț rural plin de autenticitate.

În ansamblu, acest tablou prețios oferă o vedere liniștită și profund evocatoare a unei vechi case rurale ridicate lângă o suprafață de apă senină. Zidurile îmbătrânite, ușile din lemn, acoperișurile roșiatice, hambarul întunecat, marele copac iluminat și simpla gardă construiesc o scenă plină de intimitate și memorie. Combinația armonioasă între arhitectură, vegetație, cer și reflexii transmite pace, atașament și frumusețea atemporală a unei vieți strâns legate de câmp.