René Magritte (1898-1967), after - La Promesse

René Magritte - La Promesse / The Promise / De belofte - Offsetdruk/posterprint - 70 x 50 cm

Nume: René Magritte
Titlu: La Promesse / The Promise / De belofte
Tip: Original poster de artă - Offset de înaltă calitate/poster print după operă originală din 1954
Editură: KMSKB - Magritte Foundation - Standaard Uitgeverij
Stil: Modern - Surrealism

Caracteristici:
- Stare perfectă: A+
- 70 x 50 cm
- Semnat în imprimare
- După lucrarea originală de Magritte din 1954

EXTRA INFO DESPRE ARTIST:
René François Ghislain Magritte (Lessen, 21 noiembrie 1898 – Schaerbeek, 15 august 1967) a fost un pictor belgian din mișcarea suprarealistă.

René Magritte a lucrat inițial ca designer la o fabrică de tapet și, ulterior, a realizat și multe afişe.

Debutul lui Magritte în pictură a fost într-un stil cubist, futurist și abstract, sub influența șefului său de lucru Victor Servranckx la fabrica de hârtie decorativă UPL (Les Usines Peters-Lacroix, în Machelen). Întâlnirea cu opera lui Giorgio de Chirico, în 1925, a început să asimileze elemente suprascriene. Chirico reprezintă obiectele foarte realist, însă în contexte cauzale și temporale total diferite. Astfel, Chirico subliniază misterul lumii obiectelor. De asemenea, ordinea convențională și plasarea lucrurilor sunt ironizate în acest mod.

Magritte a realizat în principal picturi (ulei pe pânză), dar și guașe, obiecte și colaje.

Sub îndrumarea lui E.L.T. Mesens, a colaborat la revista Oesophage și, în 1927, a avut prima expoziție individuală în galeria "Le Centaure" din Bruxelles.

Între 1927 și 1930 Magritte a locuit într-o suburbie a Parisului, unde viziunea sa suprarealistă a fost răsplătită cu prietenia lui Paul Éluard și a lui André Breton, care scrisese Manifesteul suprarealist încă din 1924. Când Breton a cerut ca soția lui Magritte să îndepărteze o pandantiv cu un crucifix, Magritte a decis să se întoarcă la Bruxelles.[1]

Când în 1930 Galerija Le Centaure, la care Magritte era angajat, a intrat în faliment, E.L.T. Mesens a putut să-și cumpere toate lucrările sale, în acea perioadă în jur de 200.

În 1934 Magritte și anturajul său au aplicat și tehnica cadavre exquis cu imagini în urma experimentelor lingvistice în care un poem este scris de mai mulți poeți.

Între 1934 și 1937 Magritte a semnat sub pseudonimul 'Emair' afișe pentru filmul german sonor distribuit de Tobis Klangfilm. Arhivele orașului Leuven păstrează șapte afișe proiectate de Magritte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Magritte a lucrat și a locuit în Carcassonne, Franța. A falsificat artă pentru a se întreține. Era vorba în special de lucrări ale lui De Chirico, Picasso și Braque.[1] Pe o perioadă scurtă, între 1940 și 1946, Magritte și-a îmbogățit paleta, la sfatul agentului său, cu o ușoară accentuare impresionistă (așa-numita perioadă 'Renoir'). Acest stil ar fi vândut mai bine.

În 1945, după întoarcerea în Belgia, a devenit membru al Partidului Comunist din Belgia. În 1948 a început să picteze într-un stil comic, dar și fără succes.[1] Însă după scurt timp s-a întors la stilul său anterior, aproape fotorealist, însă puțin mai agresiv, din cauza relațiilor turbulente cu mediul său suprarealist anterior (Goemans, Scutenaire, Nougé, Lecomte, Souris, E.L.T. Mesens). Umorul negru al lui Magritte îl conduce adesea spre o figuralitate morbida, devenind și mai „surrealizat” prin denumirile uneori imposibil de plauzibile pe care le atribuie lucrărilor sale.

În 1953 Magritte a creat decorațiuni murale în cazinoul din Knokke, pe litoralul belgian, la comanda familiei Nellens. Acestea sunt acum protejate de Comisia Regală pentru Monumente și Peisaje. În 1960 a fost răsplătit pentru întreaga sa operă cu Premiul de Stat Belgian. A fost prima dată când Premiul de Stat a fost acordat unui pictor.

În anii 50 ai secolului XX, opera lui Magritte era foarte solicitată de colecționari din New York. Acest lucru explică prezența actuală masivă a operei lui Magritte în colecții americane. De asemenea, celebrul său emblematic La Trahison des Images se află acolo.

Magritte a decedat în 1967 în Schaerbeek, din cauza cancerului de pancreas, unde este de asemenea îngrijit în cimitirul municipal.

cea mai mare parte a operei lui Magritte aparține stilului suprarealist, una dintre mișcările artistice majore ale secolului XX. În multe dintre lucrările sale apar femei goale și pești ilustrați în mod realist. Acest lucru reprezintă probabil o referire la faptul că Magritte și-a găsit mama goală în Sambre după ce aceasta s-a sinucis.

Opera lui Magritte, la fel ca cea a lui Salvador Dalí și Carel Willink, este realizată într-un grad foarte ridicat de precizie tehnică, evidențiind efectul realist al unor reprezentări contrafăcute.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Magritte este fără îndoială La Trahison des Images (1928-29) sau „Trădarea imaginii” cu textul pictat: Ceci n'est pas une pipe sub imaginea foarte reală a unei pipe. În această lucrare, René Magritte pictează o pipe, iar sub aceasta apare mesajul: "Aceasta aici nu este o pipe" (Ceci n'est pas une pipe). El vrea să-și amintească lui însuși și privitorului că este o pictură pe pânză, adică o operă de artă, nu o pipe reală. Orice referire la o pipe autentică încalcă ideea că o pipe este de fapt un concept, având rădăcinile în spirit.

Dacă ne interogăm în mod constant și, într-un fel, încercăm să înșelăm, Magritte ne obligă să gândim despre artă. În acest sens pot fi văzute și titlurile operelor lui Magritte. De obicei, aceste titluri nu au legătură cu subiectul tabloului. Ulteriorii artiștii conceptuali au extins această linie extrem, folosind instalații, performance-uri sau happenings, reducând opera de artă la o idee. Aceasta este și o critică adusă artiștilor care consideră că trebuie să redea realitatea într-un mod cât mai fidel, cum au făcut-o ulterior hiperrealismii. René Magritte a considerat că sarcina pictorului este să plaseze realitatea într-un alt cadru. Arta lui evocă întotdeauna mai multe întrebări decât poate răspunde. Martor acestui este tabloul unei sirene, înfățișată cu cap de pește și picioare de om. De asemenea, un fragment este și tabloul unui pește extrem de realist, care la coadă se transformă într-o țigară aprinsă cu flacără de ștearsă (tablou numit "l'Exception" 1963). Opera lui Magritte demonstrează, de asemenea, o pregătire extrem de mare în mânuirea tehnicii de pictare în ulei pe pânză.

O mare parte din opera lui Magritte dezvăluie o metamorfose, o transformare a unui obiect într-altul. Sau lucrarea este, în alte privințe, imposibilă, de exemplu seria caselor din noapte, sub un cer senin, la lumina zilei, deasupra. Sau o lună atârnând printre frunzele unui copac.

Bufetul cu artă Magritte este înrudit cu următorii artiști: Morris Louis Yves Klein Lucio Fontana Piet Mondriaan Niki de Saint Phalle Otto Piene Heinz Mack Kazimir Malevich Jean Tinguely Rainer Maria Latzke Jef Verheyen Pol Bury Walter Leblanc Rene Magritte André Racz Pierre Alechinsky Victor Vasarely Georges Vantongerloo Yves Klein Otto Piene Heinz Mack Lucio Fontana Piero Manzoni Jesús Rafael Soto Victor Vasarely Karl Otto Götz Gerhard Richter Anselm Kiefer Georg Baselitz Jannis Kounellis Cy Twombly Antoni Tàpies Hans Hartung Pierre Soulages Mark Rothko Kazuo Shiraga Bridget Riley Agostino Bonalumi Jean Tinguely Niki de Saint Phalle Guy Vandenbranden Marcel Duchamp Joseph Beuys Jean Tinguely Alexander Calder Nam June Paik Claes Oldenburg Chris Burden Richard Buckminster Fuller Karel Appel Asger Jorn Constant Nieuwenhuys Corneille Jean Dubuffet Jackson Pollock Willem de Kooning Hans Hartung Joan Miró Antoni Tàpies Sam Francis Franz Kline Mark Tobey André Masson Lucio Fontana Eduardo Chillida Kazuo Shiraga Zao Wou-Ki