Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987).
- Titlu Fragmenti-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 3/8
- Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Vibrire la rece a pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acele forme, asociate istoric cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconstituită, dezvăluind propria ei natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu este mai ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.


MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea ei și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele izvorăsc dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armeanice, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitate de renaștere.

Printr-un proces pe care îl747 consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a aduce la viață ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenind din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei condiții noi. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, devenind vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Drumul are forma unei transformări ce depășește tradiția sculpturii, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxidizeze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să fie parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifests ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea lui. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, returnând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.