Castagna Maurizio 1961 - XL - Collisione Silenziosa

Coliziunea Silențioasă
Există o contradicție aparentă doar în titlul Coliziunea silențioasă: pictura explodează, dar nu face zgomot. Este o ciocnire oprită, o deflagrație care pare să fi fost consumată într-un spațiu interior, lăsând pe pânză urmele sale, rănile sale, reziduurile sale. Maurizio Castagna construiește aici o suprafață în care gestul nu este niciodată un simplu impuls, ci memoria gestului; fiecare semn pare să provină din ceva ce s-a întâmplat înainte și continuă, obstinat, să iasă la suprafață.
Fundalul, dominat de nuanțe acvatice de verde, turcoaz, albastru prafuit, gri și alb, nu constituie un scenariu pasiv. Este materie vie, corodată, rătăcită, ștearsă și rescrisă din nou. Pe această atmosferă rece izbucnesc negrul și roșul: două prezențe de natură profund diferită. Negrul construiește, încuie, separă; roșul rănește, accelerează, aprinde.
Este tocmai în raportul dintre aceste trei universuri cromatice că pictura își găsește unul dintre cele mai mari puncte forte. La liniștea aproape minerală a verdeților și albastrilor se contrapune temperatura emoțională a roșului, în timp ce negrul traversează compoziția cu funcția unei structuri portante, o soi de schelet vizibil al picturii.
Marile diagonale împiedică privirea să își regăsească o poziție definitivă. O conduc, o întrerup, o obligă să își schimbe direcția. Rețele, vărsări, zgârieturi, suprapuneri, amprente și concentrații bruște ale materiei generează diferite viteze de lectură. De departe, Coliziunea silențioasă deține immediatitatea unui eveniment; de aproape, dezvăluie o geografie surprinzător de micilor întâmplări.
Printre acestea emerg forme circulare enigmatice, străbătute de filament și raze negre. Nu știm dacă sunt celule observate la microscop, stele, Epicentre, organisme-primitive sau pur și simplu memoria unei semne. Și tocmai această neîncunoscută indeterminare le face fascinante. Castagna nu oferă spectatorului un simbol de decifrat, ci o prezență asupra căreia să ne punem întrebări.
Tehnica mixtă devine astfel parte a semnificației operei. Straturi diferite coexistă fără a căuta o netezime definitivă: pictură, materie, gest grafic, picurări și abraziuni păstrează memoria execuției lor. Suprafața nu ascunde propriul său proces; îl expune.
Și aici intervine un element deosebit de semnificativ: Coliziunea silențioasă ia naștere din transformarea unei pânze anterior vopsite. Artiștul nu șterge în întregime ceea ce exista, ci îl absoarbe în noua compoziție. Pictura anterioară supraviețuiește sub cea curentă ca o amintire îngropată. Pictura devine, așadar, telegrafic, o coliziune între două timpi: ce era și ce este.
Poate aceasta este cheia cea mai profundă a operei. Nu tot ceea ce este acoperit dispare.
Castagna pare să o înțeleagă perfect. Picturează deasupra memoriei fără a o distruge, lăsând ca fragmente, semne și stratificări precedente să participe la nașterea unei noi identități. De aceea titlul capătă o forță aproape inevitabilă: coliziunea nu privește doar formele și culorile, ci trecutul și prezentul, ordinea și instinctul, construcția și dissoluția.
Nu suntem în fața unei abstracții decorative. Tabloul posedă neliniște. Iar frumusețea sa apare tocmai prin faptul că Castagna nu caută să o liniștească. Unde o pictură mai acomodantă ar fi căutat armonie, el păstrează frecarea; unde ar fi fost posibil să se curețe, lasă urma; unde gestul ar putea deveni elegant, introduce în mod deliberat o fisură. Frumusețea, aici, nu coincid cu ordinea: ia naștere din rezistența haosului de a deveni ordine.
Coliziunea silențioasă se înscrie în mod coerent în căutarea lui Maurizio Castagna, artist cu peste cincizeci și cinci de ani de activitate, format la Academia Albertina de Arte Frumoase din Torino. Plecat dintr-o solidă experiență figurativă și clasică, Castagna a mutat progresiv propria sa cercetare spre un limbaj mai liber, material și gestual, în care culoarea, semnul și stratificarea devin instrumente de investigație a dimensiunii emoționale. În cursul lungii sale activități a abordat și opere de mari dimensiuni și comenzi de caracter monumental, printre care Păgânda lui Sfântul Ștefan, de aproximativ 3,50 × 2,20 metri.
Parcursul său a fost însoțit de prezențe editoriale și documentare legate, printre altele, de Bolaffi și Giorgio Mondadori, în timp ce producția cea mai recentă atestă o eliberare suplimentară a materiei și a gestului. Pigmenți, acrilici, emailuri, rășini și procede relevante din îndelungata experiență tehnică a artistului contribuie la construirea unor suprafețe care nu vor să fie doar privite, ci parcurse.
În Coliziunea silențioasă această căutare atinge o sinteză deosebit de eficace: energie și memorie, materie și grafism, accident și control coexistă fără a se anula reciproc.
Și poate acesta este ceea ce rămâne după ce o privești: nu imaginea a ceva, ci senzația că ceva s-a întâmplat chiar pe pânză.
Zgomotul s-a sfârșit.
Coliziunea rămâne.