Castagna Maurizio 1961 - XL - Prima del Pensiero

Prima del Pensiero
În Prima del Pensiero, Maurizio Castagna își desfășoară propria cercetare către un teritoriu în care pictura pare să precede însăși intenția de a picta. Lucrarea nu se naște din execuția unei imagini concepute în prealabil, ci din emergența imediată a gestului: semn, materie și culoare se determină reciproc pe suprafață, până la construirea unui echilibru care pare inconștient și, tocmai pentru că este astfel, surprinzător de riguros.
Fundalul cald, dominat de nuanțe ocru, nisip și pământ, nu își atinge funcția doar atmosferică. Este un spațiu pictural activ, aproape un perete consumat de timpul, pe care stratificările ulterioare par să se depună ca urme ale unei memorii încă nedeșifrabile. Castagna evită neutralitatea fundalului alb și alege o suprafață deja încărcată de temperatură: un fel de câmp primordial de unde poate să iasă semnul.
Pe această dimensiune terestră sparge negrul, folosit în registre diferite. Uneori este materie, alteori linie, stoarcere, zgârietură sau scriere. În marea configurație circulară de pe stânga gestul capătă un curs centripet și aproape orbital; oriunde altundeva negrul se subțiază până a se transforma într-o țesătură nervoasă care străbate suprafața și le poate conecta diversele polarități. Nu este un contur și nu delimitează forme: este o forță structurală.
La această oase dinspre întunecat Castagna contrapune intensitatea aproape electrică a albastrului și albastrului deschis, deosebit de incisive în partea inferioară și centrală a compoziției. Aici lucrarea își face unul dintre cele mai interesante salturi cromatice: la temperatura antic a ocrului i se opune o Notă rece, artificială, contemporană. Albastrul nu armonizează tabloul; îl întrerupe. Introduce o fractură vizuală care împiedică suprafața să se liniștească.
Accentele de roșu, roz și magenta, folosite cu mai mare reținere, acționează ca impulsuri. Nu construiesc arii autonome, ci apar în cadrul sistemului pictural ca scântei cromatice scurte. Albul își asumă în cele din urmă un rol decisiv: este pauză, lumină și, mai ales, spațiu. În zona centrală permite compoziției să respire și accentuează, prin contrast, densitatea maselor periferice.
Tehnica mixtă devine astfel parte integrantă a sensului operei. Pensule mari, picături, suprapuneri, abraziuni, semne filiforme, materie mai densă și rarefieri bruște atestă viteze diferite ale execuției. Suprafața păstrează timpul gestului, în loc să-l ascundă. Unele semne par să explodeze în imediat, altele apar sedimentate sau parțial șterse. Pictura dobândește astfel o calitate aproape arheologică, ca și cum diferite faze ale unui eveniment unic ar fi rămas simultan vizibile.
Și tocmai aici este necesitatea titlului, Prima del Pensiero. Nu face referire la lipsa controlului tehnic, cât mai degrabă la fracțiunea infinitesimală în care intuiția precede formularea rațională. Castagna nu reprezintă inconștientul: lasă ca procesul pictural să sugereze existența acestuia. Marea structură circulară, traiectoriile negre, masele cromatice și deschiderile bruște nu cer să fie traduse în figuri recognoscibile. Rămân deliberat pe pragul dintre naștere și definire.
Biografia artistului ajută la înțelegerea siguranței acestei libertăți. Format la Academia Albertina di Belle Arti din Torino și activ de peste jumătate de secol, Maurizio Castagna a parcurs o lungă experiență picturală, migrând de la o formare figurativă și clasică spre o emancipare progresivă a imaginii. De-a lungul activității sale a abordat și opere de mari dimensiuni și comenzi de caracter monumental, printre care Lăpidația lui Sfântul Ștefan, de aproximativ 3,50 × 2,20 metri, consolidând un raport fizic cu suprafața care continuă să fie perceput și în producția abstractă. Activitatea sa a fost, de asemenea, documentată în publicații și repertorii de artă, între care Bolaffi și Giorgio Mondadori.
Este tocmai distanța dintre acea formare și libertatea actuală a gestului care face semnificativă această etapă a ​​cercetării sale. Castagna nu pare să urmărească abstractizarea ca simplu abandon al figurii, ci ca eliberare progresivă a instrumentelor dobândite în decenii de practică. Controlul nu dispare: este interiorizat.
Prima del Pensiero aparține pe deplin acestei maturități. Compoziția nu caută un centru stabil, ci se naște din tensiunea dintre nuclee diferite: marea mișcare circulară din stânga, înghesuirea întunecată în zona superioară-dreaptă, deschiderea luminoasă centrală și forța albastru-negru care străbate partea inferioară. Ochiul este în mod continuu atras, respins și readus în interiorul pânzei.
Din această perspectivă rezultă o operă în care haosul și structura nu sunt opozite, ci două manifestări ale aceleiași impuls. Ceea ce inițial apare spontan, dezvăluie, lungind privirea, o rețea complexă de potențe, pauze și corespondențe.
În acest sens, Prima del Pensiero nu povestește despre ceva ce s-a întâmplat deja. Încarcă clipa în care ceva urmează să se întâmple: momentul în care gestul precede numele, culoarea precede imaginea și pictura, încă liberă de necesitatea de a însemna, devine ea însăși gândire.