Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo. Titlul Fragments-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 3/8 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acele forme, istorically asociate cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconstituită, dezvăluind natura sa instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic, își dezvăluie vulnerabilitatea. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.







MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materia, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea se naște dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe cum ar fi pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ca un ritual decât ca o sculptură: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață acelora ce au fost zdrobite, abandonate sau uitate. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le reconstitui, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria își asumă forma unei transformații care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care deja au avut o existență, le descompun și le recompilez pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină o parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autor, păstrând pe suprafață urmele gestului, procesului și propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.