Matteo Ciffo - Frammenti - Cavallo di Troia





Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 142317 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
SCULTURĂ CONTEMPORANĂ de Matteo Ciffo, intitlat Frammenti - Cavallo di Troia, 2026, ediția 1/8, fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră, semnată și autenticată cu certificat de autenticitate, dimensiuni 20 cm lățime x 43 cm înălțime x 40 cm adâncime, greutate 12 kg, în stare excelentă.
Descriere de la vânzător
- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987)
- Titlu Fragmente-Calul Troian
- Anul 2026. Editie 1/8
- Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente
- ÎN DOTARE O SUPORTĂ POSTERIOARĂ EXTIRILĂBILĂ PENTRU O SIGURANȚĂ ȘI STABILITATE MAI RIDICATE ( indicat în ultimele fotografii cu săgeata roșie)
Colecția FRAGMENTI
Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acel tip de forme, istoric asociate cu ideea de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reînnoită, dezvăluind propria sa lume instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul nemuririi, ci prezență străbătută de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.
MATTEO CIFFO
Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea pornește dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea reînnoirii.
Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât scultural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica ia naștere din observație și din dorința de a reda viață acelei ce a fost măcinată, abandonată sau uitată. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o istorie în ele. Le descompun și le recodific, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă iese dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, aducând în vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.
Parcurgerea ia forma unei transformări care depășește scultura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recodific pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește de la o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stil continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare immutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafața urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.
Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentalism, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.
- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987)
- Titlu Fragmente-Calul Troian
- Anul 2026. Editie 1/8
- Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente
- ÎN DOTARE O SUPORTĂ POSTERIOARĂ EXTIRILĂBILĂ PENTRU O SIGURANȚĂ ȘI STABILITATE MAI RIDICATE ( indicat în ultimele fotografii cu săgeata roșie)
Colecția FRAGMENTI
Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acel tip de forme, istoric asociate cu ideea de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reînnoită, dezvăluind propria sa lume instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul nemuririi, ci prezență străbătută de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.
MATTEO CIFFO
Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea pornește dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea reînnoirii.
Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât scultural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica ia naștere din observație și din dorința de a reda viață acelei ce a fost măcinată, abandonată sau uitată. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o istorie în ele. Le descompun și le recodific, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă iese dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, aducând în vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.
Parcurgerea ia forma unei transformări care depășește scultura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recodific pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește de la o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stil continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare immutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafața urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.
Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentalism, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.

