Wxyz (1980) - "322-1"

Astăzi, în loc să caute un zid, Wxyz îl creează el însuși.
322-1 s-a născut din evoluția muncii lui Wxyz: trecerea de la o practică a graffiti-ului la o cercetare aprofundată a materiei urbane. Timp de mulți ani, spațiul public a fost terenul său de exprimare. Picta pe pereți, dar ceea ce îl interesa nu era doar gestul graffiti-ului. Încerca, în primul rând, să facă intervenția sa să dialogheze cu suportul, mai degrabă decât să-l acopere în întregime. Zidul făcea parte integrantă din operă.
Căuta pereți virgin, cei care nu au mai fost vreodată zugrăviți, ale căror suprafețe fuseseră deja transformate de vreme. Betonul, urmele de umiditate sau straturi succesive de vopsea constituiue un vocabular pe care nu își dorea să-l șteargă. Aceste materii absorbeau vopseaua, o rețineau, o dezvăleau în mod diferit. Ele purtau deja o memorie.
Wxyz nu a pictat niciodată locuri destinate să dispară din cotidianul său. Intervenea în cartierele în care trăia. Aceste ziduri făceau parte din peisajul său familiar. Pictându-le, nu căuta cucerirea unui teritoriu; transforma peisajul în care urma să evolueze el însuși. Odată cu timpul, a înțeles că s-ar putea adresa poate mai puțin trecătorilor și mai mult lui în sine, celui care era sau va fi peste câteva zile, luni sau ani.
Treptat, materia urbană a devenit subiectul real al muncii sale.
Astăzi, betonul, lemnul, gresia sau bronzul devin terenuri de experimentare unde materia este modelată, sculptată, șlefuită, uneori vopsită. Gestul său rămâne acela de intervenție, dar suportul său este acum sculptat.
322-1 s-a născut în timpul izolării, atunci când Wxyz împărțea o mare parte din timpul său în atelier cu fiul său. Până atunci, munca sa era în mare parte construită în jurul celor patru litere finale ale alfabetului — W, X, Y și Z. Pe măsură ce schimburile lor au avansat, a înțeles că aceste forme nu trezeau aceleași emoții ca o siluetă capabilă să evoce prezența. A abandonat treptat litera în favoarea unei figuri intentional elementare, situată undeva între personaj, clădire și semn.
Fiul său o vedea ca pe o ființă vie; el o considera o formă suficient de simplă și abstractă pentru a continua să vorbească despre oraș.
322-1 nu este un personaj în sens narativ. Este un fragment de materie urbană care prinde contur. O porțiune de oraș devenită prezență.
Ceea ce îl interesează pe Wxyz în oraș nu este ordinea lui, ci tot ceea ce îi scapă. A crescut înconjurat de beton, unghiuri drepte și fațade concepute pentru a fi netede, regulate, aproape clinice. Totuși, nicio arhitectură nu rămâne intactă. Fisurile, ciuperciile, reparațiile, demolările sau suprapunerile de materii sunt tot atâtea accidente care dezvăluie timpul și prezențele umane. Tocmai aceste locuri hrănesc cercetarea sa.
Când o clădire este dărâmată, pereți interiori apar brusc la lumina zilei. Tapeturi, straturi de vopsea sau urme de uzură devin vizibile în timp ce erau destinate să rămână ascunse. Wxyz iubește ideea că zidurile au o formă de intimitate. Ele păstrează tăcut urmele vieților care le-au traversat, până în clipa în care un eveniment le dezvăluie.
Numele 322-1 face referire la articolul 322-1 din Codul Penal francez, care sancționează degradarea voită a bunurilor altuia. Sub această calificare, intervențiile de graffiti sunt cel mai adesea desemnate.
Wxyz a ales acest nume ca un zâmbet ironic și ca o răsturnare de perspectivă. Niciodată nu s-a recunoscut într-o viziune a graffiti-ului redusă la distrugere. Artiștii care l-au inspirat căutau, în primul rând, să aducă ceva spațiului public, să stabilească un dialog cu orașul, mai degrabă decât să-l deterioreze. A face un mural a fost pentru el întotdeauna o modalitate de a oferi ceva unui loc: un gest adresat, fără să știe dacă va fi primit, înțeles sau acceptat. Numele 322-1 păstrează astfel amprenta acestei contradicții: o intenție de împărțire care, din punct de vedere juridic, ținea de degradare.
Fiecare 322-1 este conceput ca un fragment de materie urbană. O porțiune de oraș care păstrează urmele timpului, ale utilizărilor și ale prezențelor umane. O materie care, odată transformată, ajunge să spună puțin despre ceea ce a trăit.