Castagna Maurizio 1961 - XL - Collisione Silenziosa

Coliziune Silențioasă
Există o contrafacere doar aparentă în titlul Coliziune silențioasă: pictura explodează, dar nu face zgomot. Este o impactare reținută, o deflagrație care pare să se fi consumat într-un spațiu interior, lăsând pe pânză urmele sale, rănile sale, reziduuri sale. Maurizio Castagna construiește aici o suprafață în care gestul nu este niciodată un simplu impuls, ci amintire a gestului; fiecare semn pare să provină din ceva ce s-a întâmplat mai înainte și continuă, încăpățânat, să iasă la iveală.
Fundalul, dominat de nuanțe aquatice de verde, turcoaz, albastru prafuit, gri și alb, nu constituie un decor pasiv. Este materie vie, corodată, traversată, ștearsă și rescrisă din nou. Pe această atmosferă rece izbucnesc negrul și roșul: două prezențe de natură profund diferită. Negrul construiește, încuie, separă; roșul rănește, accelerează, aprinde.
Este tocmai în raportul dintre aceste trei universuri cromatice ce găsește tabloul unul dintre cele mai mari puncte forte ale sale. La liniștea aproape minerală a verdelor și azurilor se contrapon temperatura emoțională a roșului, în timp ce negrul străbate compoziția cu funcția unei structuri portante, o catedrală vizibilă a picturii.
Marile diagonale împiedică privirea să-și găsească o poziție definitivă. O conduc, o opresc, o obligă să-și schimbe direcția. Rețele, vărsări, zgârieturi, suprapuneri, amprente și concentrații bruște ale materiei generează viteze de lectură diferite. Din depărtare Coliziune silențioasă posedă immediatea unui eveniment; aproape, însă, dezvăluie o geografie surprinzătoare a unor mici întâmplări.
Dintre acestea emerg forme circulare enigmice, traversate de filamente și raze negre. Nu știm dacă sunt celule observate la microscop, astri, epicentri, organisme primordiale sau pur și simplu memoria unui semn. Și tocmai această indeterminare le face fascinante. Castagna nu oferă spectatorului un simbol de decriptat, ci o prezență asupra căreia să se interogheze.
Tehnica mixtă devine astfel parte însăși a sensului operei. Straturi diferite coabitează fără a căuta o netezime definitivă: pictură, materie, gest grafic, picuri și abraziuni păstrează memoria execuției lor. Suprafața nu ascunde propriul său proces; îl expune.
Și aici intervine un element deosebit de semnificativ: Coliziune silențioasă se naște din transformarea unei pânze deja vopsite. Artiștul nu șterge complet ceea ce exista, ci îl absoarbe în noua compoziție. Pictura anterioară supraviețuiește sub cea actuală, ca o amintire îngropată. Pânza devine, așadar, literalmente, o collisionare între două timpuri: ceea ce a fost și ceea ce este.
Poate că aceasta este cheia cea mai profundă a operei. Nu tot ceea ce este acoperit dispare.
Castagna pare să o înțeleagă perfect. Pictează peste memorie fără a o distruge, lăsând ca fragmente, semne și straturi anterioare să participe la nașterea unei noi identități. De aceea titlul capătă o forță aproape inevitabilă: coliziunea nu privește doar formele și culorile, ci trecutul și prezentul, ordinea și instinctul, construcția și dizolvarea.
Nu suntem în fața unei abstracții decorative. Pânza poartă neliniște. Iar frumusețea ei se naște tocmai din faptul că Castagna nu caută să o liniștească. Unde un tablou mai acomodant ar fi căutat armonie, el păstrează fricțiunea; unde ar fi fost posibil să se curețe, lasă urma; unde gestul ar putea deveni elegant, introduce în mod deliberat o fisură. Frumusețea, aici, nu coincide cu ordinea: se naște din rezistența haosului de a deveni ordine.
Coliziune silențioasă se integrează coerent în cercetarea lui Maurizio Castagna, artist cu peste cincizecicinci de ani de activitate, format la Academia Albertina de Arte Frumoase din Torino. Plecat dintr-o experiență figurativă și clasică solidă, Castagna și-a mutat treptat cercetarea spre un limbaj mai liber, material și gestual, în care culoarea, semnul și stratificarea devin instrumente de investigație a dimensiunii emoționale. De-a lungul îndelungatei sale activități a abordat lucrări de mari dimensiuni și comenzi de natură monumentală, printre care Călăruirea Sfântului Ștefan, de aproximativ 3,50 × 2,20 metri.
Drumul său a fost însoțit de prezențe editoriale și documentare legate, printre altele, de Bolaffi și Giorgio Mondadori, în timp ce producția cea mai recentă dovedește o eliberare și mai mare a materiei și a gestului. Pigmenți, acrilici, emailuri, rășini și proceduri moștenite din îndelungata experiență tehnică a artistului contribuie la construcția unor suprafețe care nu vor să fie doar observate, ci parcurse.
În Coliziune silențioasă această cercetare atinge o sinteză deosebit de eficace: energie și memorie, materie și grafism, întâmplare și control coexistă fără a se anula reciproc.
Și poate acesta este ceea ce rămâne după ce ai privit-o: nu imaginea a ceva, ci senzația că ceva s-a întâmplat tocmai pe pânză.
Zgomotul s-a terminat.
Coliziunea rămâne.