Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987).
- Titlu Fragmentări-Nefertiti
- Anul 2026. Editie nr. 4/8
- Semnată și autentificată de către artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din prafuri de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAGMENTĂRI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acelor forme, asociate în mod istoric cu ideea de perfectiune, veșnicie și memorie colectivă, li se oferă un nou punct de plecare printr-un proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconstituită, dezvăluind propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce apare ca etern se dovedește vulnerabil. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea ei și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele pornesc dintr-o legătură directă cu materiale nobile și complexe, precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armeanice, oxizi și metale. Nu le consider simple unelte expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost frânt, părăsit sau uitat. Fragmentele și deșeurile, adesea provenind din lucrul altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le reunit, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia nu mai este ceea ce a fost și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recontruiesc pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent veșnice și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul înconjurător.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriii evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci acompaniarea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.