(MONTIEL) 1985 - "IKU"

José Leonardo Montiel García (Montiel) este un artist vizual cubanez născut în Santa Clara, Villa Clara, al cărui parcurs s-a dezvoltat între creația artistică, învățământ și promovare culturală. În prezent locuiește și își dezvoltă practica artistică în Spania.

Lucrarea lui se construiește dintr-o concepție deschisă și experimentală a artelor vizuale. Desenul, pictura, sculptura, ceramica, gravura, fotografia, instalația și designul grafic fac parte dintr-o practică multidisciplinară în care materialele, obiectele și posibilitățile lor de transformare capătă o relevanță deosebită.

De-a lungul carierei, Montiel a înțeles creația nu doar ca producție individuală, ci ca o formă de a te raporta la mediul înconjurător și de a genera experiențe împărtășite. Această concepție a încurajat o legătură strânsă între activitatea sa artistică, formare și muncă comunitară.

Experiența sa didactică și activitatea de promotor cultural au dat naștere la ateliere, saloane, acțiuni plastice, proiecte expoziționale și intervenții în spații publice. Din aceste domenii a lucrat la formarea artistică și la crearea de spații capabile să apropie artele vizuale de diferite comunități, înțelegând cultura ca un teritoriu de participare, cunoaștere și transformare.

Această dimensiune a carierei sale a dobândit o relevanță specială atât în Cuba, cât și în Venezuela, unde a dezvoltat proiecte de caracter artistic și comunitar, intervenții urbanistice, muraluri și propuneri sculpturale, pe lângă participarea la inițiative destinate creării și promovării de noi spații pentru artele vizuale.

Printre aceste experiențe se numără creația și promovarea, în 2013, a Galeriei de Arte Armando Reverón, în statul Vargas, Venezuela, precum și realizarea de proiecte comunitare, muraluri urbane și intervenții în diferite spații publice.

Paralel, opera sa a făcut parte din expoziții personale și colective în Cuba, Venezuela și Spania. Parcursul său a fost recunoscut prin diverse premii și distincții, printre care a câștigat de trei ori consecutiv „Gran Premio Escaramujo Nacional en Artes Plásticas” în 2011, 2015 și 2017; Gran Premio al bursei „Reino de este Mundo” convocată de Asociația Hermanos Sais AHS în 2017; Primul Premiu al Salonului de Mic Format în 2018; Premiul I al Salonului de Peisaj Rural, Urban și de Mări Edelson Machado în 2019.

În ultimii ani, practica sa artistică a continuat să se dezvolte în Spania. În 2023 își susține prima expoziție personală, NEGRO, la Galeria/Vinotecă „VINAURO” din Granada. În 2024 a prezentat proiectul personal NEGRO la Centrul Cultural „EL TUMBAO” din Alicante, iar în 2025 a participat la expozițiile colective AJIACO și MANIGUEROS la Galeria „VALBUENA”, El Campello, Alicante. Expoziția colectivă „CONVERGENTES”, Galeria VEARTE, Alicante, Spania, 2026.

https://www.instagram.com/tarequera/?utm_source=ig_web_button_share_sheet
https://www.vanguardia.cu/cultura/16073-leonardo-montiel-guerrero
https://www.instagram.com/p/DdeD4iAjvBW/

IKU

73 × 100 cm

IKU propune o reflexie asupra morții nu ca dispariție absolută, ci ca parte inevitabilă a ciclului de transformare a existenței. Figura insectei ocupă spațiul într-un mod frontal și monumental, devenind o prezență care pare să se situeze între ceea ce este natural, ancestral și simbolic.

Anatomia sa este construită din Trecerea prin contradicții. Corpul păstrează aspectul exterior al unui organism viu, în timp ce în interiorul aripilor sale izbucnesc structuri ce amintesc oase, cavități și resturi organice. Viața și moartea nu se mai prezintă ca stări opuse, ci ocupă simultan același corp.

Titlul IKU aprofundează această lectură. În tradiția yoruba, Ikú este asociat cu moartea, o realitate inevitabilă în tranzitul uman. Din această perspectivă, opera nu intenționează să reprezinte moartea doar din frică, ci să se apropie de ea ca o forță ce stabilește limite, transformă materia și amintește fragilitatea oricărei existențe.

Fundalul roșu intens introduce o atmosferă de tensiune și vitalitate. Poate evoca sângele, energia, pericolul sau nașterea, în timp ce nuanțele verzi, albastre și tonurile îmbătrânite ale insectei construiesc o suprafață unde ceea ce este organic pare a fi străbătut de timp. Moartea apare, paradoxal, înconjurată de culoare și de o puternică senzație de viață.

Insecta devine atunci o specie de corp ritual, o prezență care ne obligă să privim ceea ce de obicei încercăm să îndepărtăm. Aripile sale nu anunță doar posibilitatea de a zbura; ele dezvăluie, de asemenea, ceea ce rămâne ascuns sub suprafața corpului.

IKU vorbește despre hotarul dintre a exista și a dispărea, amintindu-ne că a muri nu este neapărat opusul a trăi, ci o condiție ce însoțește viața încă de la originea ei.