Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo. Titlul Frammenti-Nefertiti
- Anul 2026. Editie nr. 4/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Fuziune la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acel­e forme, istorico-corespunzătoare ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu este concepută ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitoare. Este întreruptă, decrită și reformată, dezvăluind propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea perfecțiunii ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria sa vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar transformată: nu mai este simbolul nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.







MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Propria muncă pornește de la un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberea de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente de exprimare, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitate de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Prac­tic­a pornește din observație și din dorința de a reda viață a ceea ce a fost măcinat, abandonat sau uitat. Fragmente și resturi, adesea provenite din lucrul altor sculptori, devin materie ori­ginară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le reassemblez, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Calea are forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le reassemblez pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște din tensiunea dintre distrugere și regenerare, dintre pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, al procesului și al propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coabita și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sclupturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, readucând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.