Matteo Ciffo (1987) - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo. Titlul Frammenti-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 5/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Fuziune la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Collecția FRAMMENTI

Compararea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acele forme, istorically asociate cu ideea de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, sunt preluate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconstituită, dezvăluind propria natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria sa vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul imortalității, ci prezența traversată de timp, expusă la schimbare și reintrodusă într-o nouă dimensiune.


MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele pornesc de la un contact direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, țearte armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitate de renaștere.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ca un ritual decât ca o activitate sculpturală: o renaștere a plăpânirii ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață a ceea ce a fost fragmentat, părăsit sau uitat. Fragments și resturi, adesea provenind din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le reconstitui, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și deveni altceva.

Parcursul asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le reassemblez pentru a genera forme și identități noi. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-protagonistă, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și evoluției sale.

Autodidact, mi-am croito un traseu prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coabitează și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.