Camillo Gannelli - "Linea di confine."

"Materia suspensă"

Ceea ce ai în față nu este un peisaj, dar evocă amintirea lui.

Opera este un abstrat material, de format vertical, construit pe trei benzi cromatice și emoționale care se vorbesc prin contrast și prin continuitate.

Sus, un cer. Un gri-albastru prăfuit, aproape consumat de trecerea timpului, lucrat cu o materie densă, brută, ca tencuiala veche. Sunt picături verticale, în relief, care par stalactite sau urme ale unei ploi solidificate. Zgomotul din ele transmite senzația de tăcere, de ceață suspendată.

La mijloc, fisura de aur. O bandă oranj-ocrel, brumată, străbătută de o succesiune strânsă de drippinguri aurii verticale. Este inima curentului al tabloului, singurul punct unde lumina devine metalică și caldă. Îți amintește un câmp de grâu văzut de departe, sau un oraș reflectat în apă la apus, sau un cod indecifrabil. Acolo opera își găsește respirația, bătăile.

Jos, pământul. Un roz malva, pudrat, lila antic. O întindere catifelată, dar încă materică, uzată la margini de umbre brune care încadrează fragilitatea acesteia. Aici de asemenea două rănile verticale mici fac ecou celor de mai sus, închizând cercul compoziției.

Tehnică și senzație:
Artistul lucrează clar cu amestecuri groase (impastI), spatule, stratificări. Nu există desen, există construcție. Este o pictură de atins mai mult decât de privit. Farmecul său stă tocmai în imperfecțiunea voită, în wabi-sabi-ul suprafeței care pare un perete trăit.

Nu țipă, șoptește. Este o operă de mare echilibru decorativ, dar cu o inimă profund meditativă. Perfectă pentru un spațiu contemporan care are nevoie nu de un tablou care să umple, ci de un spațiu care să respire.

Evocă Rothko pentru stratificarea emoțională a culorii, și Burri pentru dragostea pentru materie.

Un mic peisaj al sufletului. Abstract în exterior, figurativ în interior.

Opera este pe pânză deja încuviințată