Castagna Maurizio 1961 - XL - Collisione Silenziosa

Coliziune Silențioasă
Există o iluzie doar aparentă în titlul Coliziune silențioasă: pictura explodează, dar nu face zgomot. Este o impactare reținută, o deflagrație care pare să se fi consumat într-un spațiu interior, lăsând pe pânză urmele sale, runa sa, reziduurile sale. Maurizio Castagna construiește aici o suprafață în care gestul nu este niciodată un simplu impuls, ci memoria gestului; fiecare semn pare să provină din ceva ce s-a întâmplat mai înainte și continuă, încăpățânat, să apară.
Fundalul, dominat de nuanțe acvatice de verde, turcoaz, albastru prafuit, gri și alb, nu constituie un scenariu pasiv. Este materie vie, corozată, traversată, ștearsă și rescrisă din nou. Pe această atmosferă rece răzbat negrul și roșul: două prezențe de o natură profund diferită. Negrul construiește, gravează, separă; roșul răneste, accelerează, aprinde.
Chiar în raportul dintre aceste trei universuri cromatice se află unul dintre cele mai mari puncte forte ale tablouului. La liniștea aproape minerală a verdeților și a azuriilor se contrapune temperatura emoțională a roșului, în timp ce negrul traversează compoziția cu rolul unei structuri portante, o felie de schelet vizibil al picturii.
Marile diagonale împiedică privirea să găsească o poziție definitivă. O ghidează, o întrerup, o forțează să-și schimbe direcția. Rețele, vărsări, zgârieturi, suprapuneri, amprente și concentrații bruște ale materiei generează diferite viteze de lectură. Din depărtare Coliziune Silențioasă are immediatețea unui eveniment; de aproape dezvăluie însă o geografie surprinzătoare a unor mici întâmplări.
Dintre acestea ies la iveală forme circulare enigmatice, străbătute de filamente și raze negre. Nu știm dacă sunt celule observate la microscop, stele, epicentre, organisme primordiale sau pur și simplu memoria unui semn. Și tocmai această indeterminare le face fascinante. Castagna nu oferă privitorului un simbol de decriptat, ci o prezență asupra căreia să se interogheze.
Tehnica hibridă devine astfel parte a înțelesului operei. Straturi diferite coabitează fără să caute o netezime definitivă: pictură, materie, gest grafic, vărsări de vâscozare și abraziuni păstrează memoria execuției lor. Suprafețele nu ascund propriul proces; îl expun.
Și aici intervine un element deosebit de semnificativ: Coliziune Silențioasă ia naștere din transformarea unei pânze deja pictate. Artiștul nu șterge complet ceea ce exista, ci îl absoarbe în noua compoziție. Pictura anterioară supraviețuiește sub cea actuală ca o memorie îngropată. Tabloul devine astfel, literal, o coliziune între două timpuri: ceea ce era și ceea ce este.
Poate aceasta este cheia cea mai profundă a operei. Nu tot ceea ce este acoperit dispare.
Castagna pare să o înțeleagă perfect. Pictează peste memorie fără a o distruge, lăsând ca fragmentele, semnele și stratificările precedente să participe la nașterea unei noi identități. De aceea titlul dobândește o forță aproape inevitabilă: coliziunea nu privește doar formele și culorile, ci trecutul și prezentul, ordinea și instinctul, construcția și dissoluția.
Nu suntem în fața unei abstracții decorative. tabloul poartă neliniște. Iar frumusețea lui izvorăște tocmai din faptul că Castagna nu caută să o liniștească. Unde un tablou mai acomodant ar fi căutat armonie, el păstrează frecarea; unde ar fi fost posibil să se curețe, lasă urma; unde gestul ar putea deveni elegant, introduce în mod deliberat o fisură. Frumusețea, aici, nu coincid cu ordinea: se naște din rezistența haosului de a deveni ordine.
Coliziune Silențioasă se înscrie coerent în cercetarea lui Maurizio Castagna, artist cu peste cincizeci și cinci de ani de activitate, format la Accademia Albertina di Belle Arti din Torino. Plecat dintr-o solidă experiență figurativă și clasică, Castagna a relocat treptat cercetarea sa spre un limbaj mai liber, material și gestual, în care culoarea, semnul și stratificarea devin instrumente de investigare a dimensiunii emoționale. De-a lungul lungii sale activități a abordat opere de mari dimensiuni și comenzi de caracter monumental, printre care Căderea lui Ștefan, de aproximativ 3,50 × 2,20 metri.
Parcursul său a fost însoțit de prezențe editoriale și documentare legate, între altele, de Bolaffi și Giorgio Mondadori, în timp ce producția cea mai recentă mărturisește o eliberare suplimentară a materiei și a gestului. Pigmenți, acrilici, emailuri, rășini și procedee împrumutate din vasta experiență tehnică a artistului contribuie la construirea unor suprafețe care nu vor să fie doar observate, ci parcurse.
În Coliziune Silențioasă această cercetare atinge o sinteză deosebit de eficace: energie și memorie, materie și grafism, accident și control coexistă fără a se anula reciproc.
Și poate acesta este ceea ce rămâne după ce a fost privită: nu imaginea unui lucru, ci senzația că ceva s-a întâmplat chiar pe pânză.
Zgomotul s-a încheiat.
Coliziunea rămâne.