Brassai - Paris De Nuit - 1987

„Paris de Nuit” („Paris noaptea”) este un volum fotografic de referință al fotografului Brassaï (Gyula Halász), născut în Ungaria, publicat pentru prima dată în 1933. Ediția Flammarion din 1987 este o reeditare foarte apreciată a acestei capodopere, oferind o reproducere impresionantă, de înaltă calitate, a lucrării originale care a definit fotografia urbană nocturnă.

Lăudat de romancierul Henry Miller drept „ochiul Parisului”, Brassaï a folosit această colecție pentru a transforma radical felul în care lumea privea capitala Franței după lăsarea întunericului.

Cartea este o călătorie poetică, dură și plină de atmosferă prin umbrele Parisului anilor 1930. Printre subiectele sale centrale se numără: pavaje ude de ploaie, felinare strălucitoare care străpung ceața densă, poduri peste Sena și siluete arhitecturale austere, precum cea a catedralei Notre-Dame; portrete sincere și lipsite de prejudecăți ale vieții de noapte din oraș, incluzând prostituate, proxeneți, travestiți, bande de stradă și petrecăreți în bistrouri și săli de dans slab luminate; figuri precum măturători de stradă, brutari care lucrează în zori, muncitori și vagabonzi care trăiesc la marginea orașului strălucitor.

Text: Include un eseu introductiv/cuvânt-înainte semnat de cunoscutul scriitor francez Paul Morand, care explorează mistica nopții pariziene.
Format: Format mare, de tip folio / copertă cartonată (de regulă, în jur de 96 de pagini).
Imagini: Include peste 60 de planșe fotogravură alb-negru (duotone), cu contrast puternic.
Machetare: Folosește legendara machetare fără margini a ediției originale, în care imaginile întunecate ajung până la marginile paginilor, fără borduri albe, atrăgând cititorul direct în noapte.

Pentru a realiza aceste imagini într-o epocă în care pelicula avea o sensibilitate foarte scăzută, Brassaï a folosit un aparat fotografic cu plăci Voigtländer Bergheil, montat pe trepied. A stăpânit folosirea surselor de lumină ambientală ale orașului — precum firmele luminoase cu neon, farurile și lămpile cu gaz — și a folosit uneori becuri cu magneziu pentru a-și ilumina dramatic subiectele pe fundaluri negre ca smoala, creând o estetică bogată, de film noir.

Exemplarul și supracoperta sunt în stare aproape foarte bună.