René Magritte (1898-1967), after - Homesickness

05
zile
17
ore
50
minute
38
secunde
Oferta inițială
€ 1
Fără preț de rezervă
Juan Antonio Rodríguez
Expert
Selectat de Juan Antonio Rodríguez

Opt ani experiență ca evaluator la Balclis, Barcelona, specialist în postere.

Estimat  € 150 - € 200
Nicio ofertă plasată

Protecția cumpărătorului Catawiki

Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii

Trustpilot 4.4 | 145553 recenzii

Evaluat excelent pe Trustpilot.

Descriere de la vânzător

René Magritte - Homesickness - Tipar offset/print de poster - 70 x 50 cm

Nume: René Magritte
Titlu: Homesickness
Tip: Poster de artă original - Tipar offset/print de poster de înaltă calitate, după lucrarea originală din 1941
Editură: KMSKB - Magritte Foundation - Standaard Uitgeverij
Stil: Modern - Suprarealism

Caracteristici:
- Stare perfectă: A+
- 70 x 50 cm
- Semnat în tipar
- După lucrarea originală a lui Magritte din 1941

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE ARTIST:
René François Ghislain Magritte (Lessines, 21 noiembrie 1898 – Schaerbeek, 15 august 1967) a fost un pictor belgian suprarealist.

René Magritte a lucrat mai întâi ca designer la o fabrică de tapet, iar ulterior a realizat și numeroase afișe.

Debutul lui Magritte în pictură a constat în lucrări cubiste, futuriste și abstracte, sub influența șefului său, Victor Servranckx, de la fabrica de tapet UPL (les Usines Peters-Lacroix, din Machelen). După ce a făcut cunoștință cu opera lui Giorgio de Chirico, în 1925, Magritte a început să integreze elemente suprarealiste în lucrările sale. De Chirico înfățișează obiectele într-un mod foarte realist, dar în contexte cauzale și temporale complet diferite. Astfel, De Chirico subliniază caracterul enigmatic al lumii obiectelor. În același fel, ironizează și ordinea convențională și așezarea lucrurilor.

Magritte a realizat mai ales picturi (ulei pe pânză), dar și guașe, obiecte și colaje.

Sub îndrumarea lui E.L.T. Mesens, a colaborat la revista Oesophage și, în 1927, a avut prima expoziție personală la galeria „Le Centaure”, din Bruxelles.

Între 1927 și 1930, Magritte a locuit într-o suburbie a Parisului, unde viziunea sa suprarealistă a fost răsplătită cu prietenia lui Paul Eluard și a lui André Breton, care scrisese deja Manifestul suprarealist în 1924. Când Breton i-a cerut, la un moment dat, soției lui Magritte să-și scoată colierul cu cruciuliță, acesta a hotărât să se întoarcă la Bruxelles.[1]

Când „Galerie Le Centaure”, unde Magritte lucra în baza unui contract, a dat faliment în 1930, E.L.T. Mesens a reușit să cumpere toate lucrările sale, aproximativ 200 la acel moment.

În 1934, Magritte și apropiații săi au aplicat tehnica „cadavre exquis” și imaginilor, urmând exemplul experimentelor lingvistice în care o poezie este scrisă de mai mulți poeți.

Între 1934 și 1937, Magritte a realizat afișe de film pentru distribuitorul german de filme sonore Tobis Klangfilm, semnând cu pseudonimul „Emair”. Arhivele orașului Leuven păstrează șapte afișe realizate de Magritte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Magritte a lucrat și a locuit în orașul francez Carcassonne. A falsificat opere de artă pentru a-și asigura traiul. Erau, în principal, lucrări de De Chirico, Picasso și Braque.[1] Pentru o scurtă perioadă, între 1940 și 1946, la sfatul agentului său, Magritte și-a îmbogățit întrucâtva paleta printr-un accent impresionist (așa-numita „perioadă Renoir”). Acest stil s-ar fi vândut mai bine.

În 1945, după întoarcerea în Belgia, a devenit membru al Partidului Comunist din Belgia. În 1948, a pictat pentru scurt timp într-un stil asemănător benzilor desenate, însă fără succes.[1] Dar după puțin timp, Magritte a revenit la stilul său anterior, aproape fotorealist, deși ceva mai agresiv, pe fondul relațiilor tot mai tensionate cu foștii săi apropiați din mediul suprarealist (Goemans, Scutenaire, Nougé, Lecomte, Souris, E.L.T. Mesens). Umorul negru al lui Magritte l-a condus adesea către o figurare morbidă, făcută și mai „suprarealistă” de denumirile uneori imposibil de neverosimile pe care le dădea lucrărilor sale.

În 1953, Magritte a creat picturile murale din Cazinoul de la Knokke, pe litoralul belgian, la comanda familiei Nellens. Între timp, acestea au fost protejate de Comisia Regală pentru Monumente și Peisaje. În 1960, a fost distins pentru întreaga sa operă cu Premiul de Stat al Belgiei. A fost prima dată când Premiul de Stat a fost acordat unui pictor.

În anii 1950, operele lui Magritte erau foarte căutate de colecționarii din New York. Acest lucru explică prezența numeroasă, în zilele noastre, a lucrărilor lui Magritte în colecțiile americane. Acolo se află și cea mai cunoscută imagine emblematică a sa, La Trahison des Images.

Magritte a murit în 1967, la Schaerbeek, din cauza unui cancer pancreatic, și tot acolo a fost înmormântat, în cimitirul municipal.

Cea mai mare parte a operei lui Magritte aparține, ca stil, suprarealismului, una dintre principalele mișcări artistice ale secolului al XX-lea. În multe dintre lucrările sale apar femei dezbrăcate și pești pictați cu fidelitate față de natură. Probabil că aceasta este o trimitere la faptul că Magritte și-a găsit mama dezbrăcată în Sambre, după ce aceasta se sinucisese.

Opera lui Magritte, asemenea celei a lui Salvador Dali și Carel Willink, de exemplu, este pictată cu multă finețe, ceea ce accentuează efectul realist al unor scene imposibile în realitate.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Magritte este, fără îndoială, La Trahison des Images (1928-29), sau „Trădarea reprezentării”, cu textul pictat „Ceci n'est pas une pipe” sub imaginea foarte realistă a unei pipe. În această lucrare, René Magritte pictează o pipă, iar chiar dedesubt scrie: „Aceasta nu este o pipă” (Ceci n'est pas une pipe). El dorește să-și amintească lui însuși și privitorului că este vorba despre o pânză pictată în ulei, adică despre un tablou, și nu despre o pipă adevărată. Orice trimitere la o pipă adevărată trădează faptul că o pipă este, de fapt, o idee și, prin urmare, își are originea în minte.

Punându-ne necontenit întrebări și, într-un fel, inducându-ne în eroare, Magritte ne obligă să reflectăm asupra artei. Și titlurile lucrărilor lui Magritte pot fi privite din această perspectivă. De obicei, aceste titluri nu au nicio legătură cu subiectul tabloului. Artiștii conceptuali de mai târziu au dus această idee la extrem, prin instalații, performance-uri sau happening-uri, reducând opera de artă la o idee. Aceasta este și o critică la adresa artiștilor care consideră că trebuie să redea realitatea cât mai fidel, precum hiperrealiștii de mai târziu. René Magritte considera că menirea pictorului este să plaseze realitatea într-un alt cadru. Arta sa ridică întotdeauna mai multe întrebări decât poate să răspundă. Un exemplu în acest sens este tabloul unei sirene, înfățișate cu cap de pește și picioare de om. Caracteristică este și pictura unui pește redat cu mult realism, care se transformă în partea cozii într-un trabuc aprins, cu un firicel de fum ondulându-se deasupra (tabloul „l'Exception”, 1963). Opera lui Magritte demonstrează, de asemenea, o măiestrie excepțională a tehnicii picturii în ulei pe pânză.

Multe dintre lucrările lui Magritte ilustrează o metamorfoză, transformarea unui obiect în altul. Sau prezintă lucruri imposibile din alte puncte de vedere, de exemplu seria de case noaptea, cu un cer luminos de zi deasupra. Sau o lună care atârnă în fața frunzelor unui copac. Bufnițe sau alte păsări care ies din pământ ca plantele.

Este înrudit cu următorii artiști: Morris Louis Yves Klein Lucio Fontana Piet Mondriaan Niki de Saint Phalle Otto Piene Heinz Mack Kazimir Malevich Jean Tinguely Rainer Maria Latzke Jef Verheyen Pol Bury Walter Leblanc Rene Magritte André Racz Pierre Alechinsky Victor Vasarely Georges Vantongerloo Yves Klein Otto Piene Heinz Mack Lucio Fontana Piero Manzoni Jesús Rafael Soto Victor Vasarely Karl Otto Götz Gerhard Richter Anselm Kiefer Georg Baselitz Jannis Kounellis Cy Twombly Antoni Tàpies Hans Hartung Pierre Soulages Mark Rothko Kazuo Shiraga Bridget Riley Agostino Bonalumi Jean Tinguely Niki de Saint Phalle Guy Vandenbranden Marcel Duchamp Joseph Beuys Jean Tinguely Alexander Calder Nam June Paik Claes Oldenburg Chris Burden Richard Buckminster Fuller Karel Appel Asger Jorn Constant Nieuwenhuys Corneille Jean Dubuffet Jackson Pollock Willem de Kooning Hans Hartung Joan Miró Antoni Tàpies Sam Francis Franz Kline Mark Tobey André Masson Lucio Fontana Eduardo Chillida Kazuo Shiraga Zao Wou-Ki

René Magritte - Homesickness - Tipar offset/print de poster - 70 x 50 cm

Nume: René Magritte
Titlu: Homesickness
Tip: Poster de artă original - Tipar offset/print de poster de înaltă calitate, după lucrarea originală din 1941
Editură: KMSKB - Magritte Foundation - Standaard Uitgeverij
Stil: Modern - Suprarealism

Caracteristici:
- Stare perfectă: A+
- 70 x 50 cm
- Semnat în tipar
- După lucrarea originală a lui Magritte din 1941

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE ARTIST:
René François Ghislain Magritte (Lessines, 21 noiembrie 1898 – Schaerbeek, 15 august 1967) a fost un pictor belgian suprarealist.

René Magritte a lucrat mai întâi ca designer la o fabrică de tapet, iar ulterior a realizat și numeroase afișe.

Debutul lui Magritte în pictură a constat în lucrări cubiste, futuriste și abstracte, sub influența șefului său, Victor Servranckx, de la fabrica de tapet UPL (les Usines Peters-Lacroix, din Machelen). După ce a făcut cunoștință cu opera lui Giorgio de Chirico, în 1925, Magritte a început să integreze elemente suprarealiste în lucrările sale. De Chirico înfățișează obiectele într-un mod foarte realist, dar în contexte cauzale și temporale complet diferite. Astfel, De Chirico subliniază caracterul enigmatic al lumii obiectelor. În același fel, ironizează și ordinea convențională și așezarea lucrurilor.

Magritte a realizat mai ales picturi (ulei pe pânză), dar și guașe, obiecte și colaje.

Sub îndrumarea lui E.L.T. Mesens, a colaborat la revista Oesophage și, în 1927, a avut prima expoziție personală la galeria „Le Centaure”, din Bruxelles.

Între 1927 și 1930, Magritte a locuit într-o suburbie a Parisului, unde viziunea sa suprarealistă a fost răsplătită cu prietenia lui Paul Eluard și a lui André Breton, care scrisese deja Manifestul suprarealist în 1924. Când Breton i-a cerut, la un moment dat, soției lui Magritte să-și scoată colierul cu cruciuliță, acesta a hotărât să se întoarcă la Bruxelles.[1]

Când „Galerie Le Centaure”, unde Magritte lucra în baza unui contract, a dat faliment în 1930, E.L.T. Mesens a reușit să cumpere toate lucrările sale, aproximativ 200 la acel moment.

În 1934, Magritte și apropiații săi au aplicat tehnica „cadavre exquis” și imaginilor, urmând exemplul experimentelor lingvistice în care o poezie este scrisă de mai mulți poeți.

Între 1934 și 1937, Magritte a realizat afișe de film pentru distribuitorul german de filme sonore Tobis Klangfilm, semnând cu pseudonimul „Emair”. Arhivele orașului Leuven păstrează șapte afișe realizate de Magritte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Magritte a lucrat și a locuit în orașul francez Carcassonne. A falsificat opere de artă pentru a-și asigura traiul. Erau, în principal, lucrări de De Chirico, Picasso și Braque.[1] Pentru o scurtă perioadă, între 1940 și 1946, la sfatul agentului său, Magritte și-a îmbogățit întrucâtva paleta printr-un accent impresionist (așa-numita „perioadă Renoir”). Acest stil s-ar fi vândut mai bine.

În 1945, după întoarcerea în Belgia, a devenit membru al Partidului Comunist din Belgia. În 1948, a pictat pentru scurt timp într-un stil asemănător benzilor desenate, însă fără succes.[1] Dar după puțin timp, Magritte a revenit la stilul său anterior, aproape fotorealist, deși ceva mai agresiv, pe fondul relațiilor tot mai tensionate cu foștii săi apropiați din mediul suprarealist (Goemans, Scutenaire, Nougé, Lecomte, Souris, E.L.T. Mesens). Umorul negru al lui Magritte l-a condus adesea către o figurare morbidă, făcută și mai „suprarealistă” de denumirile uneori imposibil de neverosimile pe care le dădea lucrărilor sale.

În 1953, Magritte a creat picturile murale din Cazinoul de la Knokke, pe litoralul belgian, la comanda familiei Nellens. Între timp, acestea au fost protejate de Comisia Regală pentru Monumente și Peisaje. În 1960, a fost distins pentru întreaga sa operă cu Premiul de Stat al Belgiei. A fost prima dată când Premiul de Stat a fost acordat unui pictor.

În anii 1950, operele lui Magritte erau foarte căutate de colecționarii din New York. Acest lucru explică prezența numeroasă, în zilele noastre, a lucrărilor lui Magritte în colecțiile americane. Acolo se află și cea mai cunoscută imagine emblematică a sa, La Trahison des Images.

Magritte a murit în 1967, la Schaerbeek, din cauza unui cancer pancreatic, și tot acolo a fost înmormântat, în cimitirul municipal.

Cea mai mare parte a operei lui Magritte aparține, ca stil, suprarealismului, una dintre principalele mișcări artistice ale secolului al XX-lea. În multe dintre lucrările sale apar femei dezbrăcate și pești pictați cu fidelitate față de natură. Probabil că aceasta este o trimitere la faptul că Magritte și-a găsit mama dezbrăcată în Sambre, după ce aceasta se sinucisese.

Opera lui Magritte, asemenea celei a lui Salvador Dali și Carel Willink, de exemplu, este pictată cu multă finețe, ceea ce accentuează efectul realist al unor scene imposibile în realitate.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Magritte este, fără îndoială, La Trahison des Images (1928-29), sau „Trădarea reprezentării”, cu textul pictat „Ceci n'est pas une pipe” sub imaginea foarte realistă a unei pipe. În această lucrare, René Magritte pictează o pipă, iar chiar dedesubt scrie: „Aceasta nu este o pipă” (Ceci n'est pas une pipe). El dorește să-și amintească lui însuși și privitorului că este vorba despre o pânză pictată în ulei, adică despre un tablou, și nu despre o pipă adevărată. Orice trimitere la o pipă adevărată trădează faptul că o pipă este, de fapt, o idee și, prin urmare, își are originea în minte.

Punându-ne necontenit întrebări și, într-un fel, inducându-ne în eroare, Magritte ne obligă să reflectăm asupra artei. Și titlurile lucrărilor lui Magritte pot fi privite din această perspectivă. De obicei, aceste titluri nu au nicio legătură cu subiectul tabloului. Artiștii conceptuali de mai târziu au dus această idee la extrem, prin instalații, performance-uri sau happening-uri, reducând opera de artă la o idee. Aceasta este și o critică la adresa artiștilor care consideră că trebuie să redea realitatea cât mai fidel, precum hiperrealiștii de mai târziu. René Magritte considera că menirea pictorului este să plaseze realitatea într-un alt cadru. Arta sa ridică întotdeauna mai multe întrebări decât poate să răspundă. Un exemplu în acest sens este tabloul unei sirene, înfățișate cu cap de pește și picioare de om. Caracteristică este și pictura unui pește redat cu mult realism, care se transformă în partea cozii într-un trabuc aprins, cu un firicel de fum ondulându-se deasupra (tabloul „l'Exception”, 1963). Opera lui Magritte demonstrează, de asemenea, o măiestrie excepțională a tehnicii picturii în ulei pe pânză.

Multe dintre lucrările lui Magritte ilustrează o metamorfoză, transformarea unui obiect în altul. Sau prezintă lucruri imposibile din alte puncte de vedere, de exemplu seria de case noaptea, cu un cer luminos de zi deasupra. Sau o lună care atârnă în fața frunzelor unui copac. Bufnițe sau alte păsări care ies din pământ ca plantele.

Este înrudit cu următorii artiști: Morris Louis Yves Klein Lucio Fontana Piet Mondriaan Niki de Saint Phalle Otto Piene Heinz Mack Kazimir Malevich Jean Tinguely Rainer Maria Latzke Jef Verheyen Pol Bury Walter Leblanc Rene Magritte André Racz Pierre Alechinsky Victor Vasarely Georges Vantongerloo Yves Klein Otto Piene Heinz Mack Lucio Fontana Piero Manzoni Jesús Rafael Soto Victor Vasarely Karl Otto Götz Gerhard Richter Anselm Kiefer Georg Baselitz Jannis Kounellis Cy Twombly Antoni Tàpies Hans Hartung Pierre Soulages Mark Rothko Kazuo Shiraga Bridget Riley Agostino Bonalumi Jean Tinguely Niki de Saint Phalle Guy Vandenbranden Marcel Duchamp Joseph Beuys Jean Tinguely Alexander Calder Nam June Paik Claes Oldenburg Chris Burden Richard Buckminster Fuller Karel Appel Asger Jorn Constant Nieuwenhuys Corneille Jean Dubuffet Jackson Pollock Willem de Kooning Hans Hartung Joan Miró Antoni Tàpies Sam Francis Franz Kline Mark Tobey André Masson Lucio Fontana Eduardo Chillida Kazuo Shiraga Zao Wou-Ki

Detalii

Vândut de
Proprietar sau revânzător
Ediție
Ediție limitată
Artist
René Magritte (1898-1967), after
Titlu operei de artă
Homesickness
Tehnică
Imprimare offset
Semnatură
Placă semnată
Țară
Belgia
Culoare
Alb, Albastru, Bej, Galben, Gri, Negru, Roșu
Stare
Stare excelentă
Înălțime
70 cm
Lățime
50 cm
Greutate
0.4 kg
Descriere/Temă
Animale
Stil
Suprarealism
Vândut cu ramă
Nu
Perioadă
2020+
BelgiaVerificat
313
Obiecte vândute
93.55%
pro

Obiecte similare

  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​

Pentru dvs. în

Postere și decorațiuni de perete

  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​
  • ​
    ​
    ​