camillo gannelli - Senza titolo

Un pătrat care cuprinde un orizont infinit.

Această lucrare te impresionează mai întâi prin culoare, apoi prin materie. În jumătatea superioară, cerul se topește într-o nuanță care trece de la roz-violet la galben-auriu, printr-un roșu-portocaliu incandescent, ca un apus privit de aproape, fără filtre. În jumătatea inferioară, un albastru profund, aproape nocturn, devine mare, pământ, tăcere.

Linia care le desparte nu este clară. E neregulată, zimțată, vie. Aproape că pare că cerul se scurge în mare sau că marea încearcă să urce spre lumină. Acolo, la această graniță imperfectă, își găsește tabloul forța: nu este un peisaj, ci o întâlnire.

Suprafața e numai textură, pastă, relief. Simți spatula, mâna, gestul. Nu e o imagine la care să te uiți de la distanță, ci o suprafață pe care aproape că o atingi cu privirea. Rozul e prăfuit și blând, galbenul e cald și luminos, albastrul e dens și învăluitor.

Este o lucrare care nu povestește, ci evocă. Îți aduce liniște și, în același timp, neliniște, ca atunci când privești marea la apus și nu știi dacă te pierzi sau te regăsești.

Într-o casă ar sta minunat singură, pe un perete alb, fără să aibă nevoie de nimic altceva în jur. Pentru că nu are nevoie de explicații: te oprește, te face să respiri mai încet.

Pare simplă doar la prima vedere; în realitate, îți rămâne în suflet.