Antonio Morato (1903-1989) - Composizione con Volti

AUTORE

Antonio Morato (Este, 17 martie 1903 – Padova, 13 martie 1989) s-a format în Padova vibrantă a anilor douăzeci, în afara unor trasee academice tradiționale. Inițial apropiat de convingerile „Novecento”, s-a remarcat printr-o sensibilitate figurativă pronunțată, fondată pe o apartenență instinctivă la realitate. Îl plăcea să ofere artiștilor definiția de „animale cu ochelari”, capabili să surprindă în avans ceea ce răsuflă în aer. În primele sale pânze, dedicate naturilor moarte, măști și peisaje, a îmbinat un suflet popular autentic cu o grijă formală și compoțională extrem de mare.

După război, limbajul său s-a evolvat, asimilând decompozările spațiale picassiene și cromatica lui Matisse, pentru a ajunge, începând cu sfârșitul anilor cincizeci, la o producție mai intimă și deziluzionată. Dezlagând modelele trecătoare, faza târzie și-a asumat tonuri mai introspective: cântecul primitiv idilic al peisajului venețian a fost înlocuit de o pictură care exprima un disconfort palpabil față de avansarea urbanizării și a civilizației industriale. Subiectele sale tipice au fost astfel restitute printr-o zugrăveală cromatică mai sobru și esențial, menținând culoarea ca element central în construcția volumelor.

Din punct de vedere tehnic, pe lângă a fi un bun pictor în ulei și în creion de culoare, Morato a fost un excelent frescant. Între operele sale publice mai retrezionate se remarcă decorațiile din „Sala delle studentesse” din Palazzo del Bo și ciclurile afrescate, între care „Via Crucis”, în Biserica Padovanei Sacra Famiglia (1939-1940). În prezent lucrările sale, mărturie prețioasă a întregului răstimp al traiectoriei sale stilistice, sunt conservate și valorificate în colecțiile civice ale orașului Padova și fac parte din prestigioase colecții private, confirmând importanța acestui interpret original și solitar al secolului XX Veneto.

„Composizione con Volti”, tehnică mixtă pe placă, 80x70 cm, databilă anilor ’60, deși pânza nu este semnată, este de mâna sigură a lui Morato, atât prin comparație, cât și prin proveniență, întrucât provine din moștenitorii pictorului însuși. Se furnizează certificat regulat de autenticitate și proveniență.

În tablou, Antonio Morato dă viață unei viziuni sugestive metapictorice, suspendate între spațiul strâns al atelierului și scena memoriei. Scena este dominată de o mare structură dreptunghiulară sprijinită pe două stâlpi, asimilabilă unui paravan, unei șandre teatrale sau unui țesut pe șevalet, care se proiectează într-un mediu sumar. În limitele acestui pătrat se derulează un dens caleidoscop figurativ: de-a lungul marginii stângi apare figura melancolică a unei măști asemănătoare unui Pierrot, recunoscută prin fața luminoasă, cu ochii închiși, cu pălărie și veșmânt alb, accentuate de mari nasturi negri; pe partea dreaptă ies în evidență alte fețe sculptate în verde, asemănătoare busturilor sau aparițiilor absorbit într-un tăcere. În centru, între fragmente geometrice, semne ritmice pe fond rozat și accente abstracte, o formă sinuoasă galben-verzuie pare a prinde viață până a se vărsa peste limita inferioară a panoului, vărsându-se pe podeaua dedesubt, lângă bucăți mici de culoare.

Aranjamentul compozițional se sprijină pe un fin contrast între rigura cuadraturii ortogonale a spațiului exterior — marcat de banda orizontala a solului și de peretele vertical drept — și proliferarea liberă a planurilor facetate din interiorul pătratului, a cărui ramă este poietic încălcată de depășirea centrală spre partea de jos. Pensula, întinsă și calmă în câmpurile care definesc camera, devine treptat mai nervoasă, minerală și fragmentată în panou, alternând atingeri rapide, bucăți corpolente și accente grafice incisive. adevăratul nucleu al operei constă în construcția magistrală și armonia cromatică, în care însă culoarea însăși generează arhitectura spațială și modelează adâncimea: zonele calme și imersive ale mediului, jucate pe pământuri nisidioase ale podelei și pe albastrul viola profund al peretelui din dreapta, funcționează ca o casă de rezonanță pentru orchestrarea timbrală prețioasă închisă în cadrul. Aici verdele smarald și jadul, galbenii, roșii carmin, portocalii și rozurile deschise se încrucișează ca într-un mozaic luminos, găsind în albul nisipos al măștii din stânga vârful său de lumină și compunând o convenție tonală de o extraordinară muzicalitate și echilibru formal.

Relaționabil cu anii șaizeci, tabloul aparține pe deplin sezonului matur al lui Morato, inaugurat spre sfârșitul deceniului anterior, într-un semn de căutare tot mai intimă, introspectivă și deziluzionată. Lecția europeană asimilată în urma celui de-al doilea război mondial — evidentă atât în dispunerea spațială de sorginte picassiană, care rupe imaginea într-un ansamblu prismat de plane, cât și în libertatea expresivă a culorii, amintind de Matisse — se prelungește în această fază într-o sintesiune mai sobriă și esențială, unde datul cromatic rămâne piatra de temelie în construcția plastică a volumelor. Fugind de modelele trecătoare pentru a urma o coerență solo, Morato reia tema dragă lui a măștilor și acel spirit popular care își alimentase începuturile patavine, confirmându-se ca acel „animal cu ochelari” dotat cu receptivitate instinctivă, capabil să surprindă ceea ce circulă în aer și să condenseze ecourile teatrului uman într-o lirică arhitectură picturală.

CONDITION REPORT

Bună condiție generală. Opera cu cromie și pensulață vii și bine lizibile. Minuscole căderi de culoare în partea stângă (vedeați foto).

Fotografia tabloului introdus într-o ambientare a fost generată cu inteligența artificială și trebuie să se considere pur exemplificativă. Doar fotografiile rămase au valoare oficială, care arată în mod fidel obiectul și caracteristicile sale, atât generale, cât și detaliate.

Expediere înregistrată și asigurată cu ambalaj adecvat.