Santorio Santorio - Methodi Vitandorum Errorum - 1630

Clasic medical extrem de rar care a introdus măsurarea cantitativă a pulsului

Aceasta este a doua ediție a lucrării extrem de rare a lui Santorio, în care a introdus ideea radicală că proprietățile corpului depindeau nu doar de interpretarea galenică tradițională, imprecisă, a echilibrului humors, ci și de calități care puteau fi măsurate cantitativ cu instrumente.

În această lucrare, Santorio și-a prezentat pentru prima dată ceasul pentru puls (‘pulsilogium’), primul instrument pentru măsurarea pulsului, și scara sa (vezi mai jos pentru detalii suplimentare). Aceasta este una dintre cele mai rare cărți medicale ale secolului al XVII-lea.

Pe parcursul majorității secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, numele lui Santorio a fost asociat cu cel al lui Harvey ca fiind cele mai importante figuri în fiziologie și medicină experimentală, datorită introducerii de instrumente de precizie pentru studii cantitative.

El a fost, de asemenea, fondatorul cercetării metabolice. Folosindu-se pe sine ca subiect, Santorio a realizat o serie lungă de experimente cu cântarul și ceasul de puls menționate anterior, precum și cu un termometru și alte instrumente de măsurare. El a folosit aceste instrumente pentru a măsura fenomene metabolice precum ritmul pulsului, respirația, temperatura corpului și variațiile zilnice ale greutății corpului în raport cu ingestia și excreția. Lucrarea lui Santorio a introdus experimentarea cantitativă în știința biologică și a deschis calea către analiza matematică și experimentală a fenomenelor fiziologice.

DESPRE CARTE

Titlul complet al cărții este «Sanctorii Sanctorii Justinopolitani Medici ac Philosophi, Methodi vitandorum errorum omnium qui in arte medica contingunt libri quindecim: quorum principia sunt ab auctoritate medicorum & philosophorum principum desumpta, eaque omnia experimentis, & rationibus analyticis comprobata. Nunc primum accessit ejusdem authoris De inventione remediorum liber. Cum triplice indice.»

Sanctorius din Justinopolis, medic și filozof, cincisprezece cărți despre metodele de evitare a tuturor erorilor apărute în arta medicală: principiile acestora fiind preluate din autoritatea celor mai importanți medici și filozofi, și toate fiind demonstrate prin experimente și raționament analitic. Acum, adăugat pentru întâia dată, este volumul autorului despre Descoperirea Remediilor, cu un index triplu.

În esență, cartea detaliază cum să eviți greșelile în practica medicală fundamentând principiile pe autorități consacrate, dovezi experimentale și analiză logică. De asemenea, include o secțiune despre găsirea de remedii.

Detalii despre carte și raportul de stare

Octavo, pp. [16] 605 [1], [50] 108. Prima secțiune a cărții are 605 pagini, a doua secțiune are 108 pagini. În total, 33 de foi nenumerotate. Vellum contemporan cu inscripție de cerneală pe spine. Vellumul este în stare excelentă. Un îmbinare pare să fie deteriorată, dar cartea se menține bine. Are ștampilă pe pagina de titlu de la Biblioteque de Sciences et Medicales de Ganat (Aller). Numele fostului proprietar a fost șters și el pe pagina de titlu. Pagina de titlu are inscripție roșie și neagră. Unele pete minore de apă la baza câtorva pagini. În general, paginile sunt crocante și curate. Nu există semne de foxing sau devierare de viermi. Stare: foarte bună.

Analiză a rarității

Această carte este extrem de rară. Conform USTC, această carte este disponibilă în patru ediții. Prima ediție din Veneția, 1603, a doua ediție din 1630 (Gineva), care este copia oferită, a doua ediție din 1630 (Veneția) și a treia ediție din 1631 (Gineva). Cartea este extrem de rară, fără copii ale oricăreia dintre edițiile din 1630 să fi apărut la licitație în ultimul secol. Ediția din 1603 a fost scoasă de două ori la licitație, la prețuri între trei și cinci mii de dolari. USTC menționează că în biblioteci din întreaga lume se găsesc șaisprezece copii ale primei ediții (1603) și doisprezece copii ale ediției din 1630, inclusiv trei biblioteci din Franța (inclusiv BNF), patru în Germania, două în Elveția, unul în Regatul Unit (Bodley) și două în SUA (Harvard Countway și Georgetown). Un exemplar al primei ediții este disponibil în piața dealerilor astăzi, la prețul de 12.500 de dolari.

PROVENIENȚĂ

Această carte face parte din colecția celebrului colecționar de cărți francez Arthur Tatossian.

REFERINȚE:

1603 Ediție: Garrison-Morton 572.1; Gedeon pp.36-37; Wellcome I, 5757; Alden și Landis 603/101; Krivatsy 10250. 1630 (Geneva): Swissbib 440953898; USTC 6701743.

IMPORTANȚA CĂRȚII: Măsurarea ratei pulsului

Primul medic cunoscut care a măsurat în mod sistematic pulsul a fost Herophilos din Chalcedon, un medic grec care a activat în Alexandria în jurul anilor 335–280 î.Hr. El a adus o contribuție importantă în diagnosticarea timpurie prin utilizarea unui clepsidru pentru a cronometa frecvența pulsului, permițând o evaluare mai obiectivă a ritmului și ratei sale. Herophilos înțelegea pulsul ca pe un indicator al sănătății, iar eforturile sale reprezentau una dintre cele mai timpurii încercări de a cuantifica funcția fiziologică.

Lucrarea sa a pus bazele pentru medicii ulteriori, în special Galen în secolul al II-lea d.Hr., care a extins diagnosticul pulsului prin clasificarea diverselor tipuri de ritmuri ale pulsului și legarea lor de anumite boli. În medicina islamică medievală, Avicenna (Ibn Sina) a rafinat această abordare și mai mult, subliniind valoarea diagnostică a pulsului și sugerând că acesta poate reflecta nu doar stări fizice, ci și emoționale. Aceste contribuții au consolidat pulsul ca un instrument central în evaluarea clinică timp de secole.

După Avicenna, primul medic care a discutat sistematic despre măsurarea ritmului pulsului a fost Santorio Santorio în această carte. Santorio s-a remarcat prin aplicarea măsurătorilor cantitative, bazate pe instrumente, în fiziologie — inclusiv pentru puls.

Santorio a introdus pulsilogium la începutul secolului al XVII-lea — un instrument modelat după pendul (influențat de studiile lui Galileo despre mișcare). Acest dispozitiv permitea măsurarea precisă și consistentă a ritmului pulsului prin potrivirea frecvenței unui pendul oscillant cu bătăile inimii pacientului. Spre deosebire de clepsidra cu apă a lui Herophilos, care era mai rudimentară, pulsilogium oferea o metodă standardizată și repetabilă pentru măsurarea intervalelor de puls cu o acuratețe fără precedent.

În acest sens, Santorio a fost un pionier al școlii iatrofizice, care a încercat să explice funcțiile corporale folosind principii de mecanică și matematică. Opera sa a marcat o schimbare de la medicina calitativă, observațională (tipică pentru Galen) către o abordare cantitativă și empirică, folosind instrumente și date pentru a studia corpul uman.

DESPRE AUTOR

Notă: O discuție fascinantă și cuprinzătoare despre viața remarcabilă a lui Santorio a fost publicată de Hollerbach în 2023. O puteți găsi căutând pe Google 'Santorio și Hollerbach'. El discută despre cât de importantă a fost această carte pentru cariera lui Santorio – în special în a-i permite să ocupe o catedră prestigioasă la Padua.

Santorio Santorio (1561–1636), cunoscut și sub numele de Sanctorius, a fost un medic, fiziolog și profesor italian care a jucat un rol esențial în dezvoltarea timpurie a medicinei cantitative. Născut în Capodistria (acum Koper, Slovenia), pe atunci parte a Republicii Veneziene, a fost educat în medicină la Universitatea din Padova, unul dintre cele mai importante centre de cercetare științifică din Europa în timpul Renașterii. Acolo a intrat în contact cu idei noi în anatomie, fizică și știință experimentală, care i-au modelat cariera. Inspirat de filosofia mecanică emergentă în urma descoperirilor lui Galileo, Santorio a căutat să aducă matematica și măsurarea în practica medicinei, care era în mod tradițional calitativă.

În 1611, Santorio a fost numit profesor de medicină teoretică la Universitatea din Padova, post pe care l-a deținut până în 1624. În această perioadă, s-a impus ca o figură cheie în școala iatrofizică, care aplica principii mecanice și fizice studiului corpului uman. A fost în Padova unde Santorio a colaborat cu Galileo Galilei și alți filosofi naturali, și unde și-a dezvoltat cel mai faimos instrument, pulsilogiumul. Acest dispozitiv — în esență un pendul ajustat pentru a se sincroniza cu pulsul pacientului — a permis prima măsurare sistematică și numerică a ritmului cardiac, îmbunătățind metodele mai rudimentare ale medicilor antici precum Herophilos, care folosisera clepsidre cu apă.

Cea mai importantă și influentă lucrare a lui Santorio a fost publicarea 'De Statica Medicina' (1614), în care a înregistrat treizeci de ani de auto-experimentare. Folosind un scaun de cântar special conceput, și-a măsurat meticulos greutatea corporală, aportul alimentar, excrețiile și transpirația insensibilă (pierdere în greutate nejustificată de ieșirile vizibile ale corpului). Această abordare metodică și bazată pe date l-a făcut pionier în studiile metabolice și unul dintre primii oameni de știință care au subliniat importanța observației cantitative în medicină. Opera sa a marcat o trecere de la teoria umorală a medicinei la un model mai modern și empiric.

Integrarea instrumentației științifice în medicină de către Santorio a pus bazele avansărilor ulterioare în fiziologie și diagnosticarea clinică. Munca sa exemplifică fermentul intelectual al Padovei renascentiste, unde umanismul, învățătura clasică și știința experimentală s-au întâlnit. Deși a părăsit în cele din urmă catedra, a rămas activ în cercetare și inovație până la moartea sa la Veneția în 1636. Astăzi, Santorio este amintit ca un tată al fiziologiei experimentale, un vizionar care a adus precizie și obiectivitate în studiul corpului uman cu secole înainte de ascensiunea biomedicinei moderne.