sylvain barberot - Skull #2

Modelare a unui craniu uman realizată din rășină epoxidică și acoperită cu foiță de aur de 24 de carate.

Aici și în aceste opere, timpul este înghețat datorită utilizării craniului ca suport atemporal, imuabil și fix. Temporalitățile se confruntă, iar întunecimea ideii pe care o avem despre moarte se pliază sub strălucirea foii de aur, care, prin strălucirea sa, reflectă lumina.
O operă de artă este, prin esență, o vanitate. Ea reflectă dorința artistului de a se obiectiva pentru a supraviețui timpului și răspunde vanității ideii artistului demiurg. Memoria nu este fixată, ea rămâne a fi, fără a se ancora vreodată într-un infinit. Dispariția sa este singurul său refugiu.


Artiști internaționali ale căror lucrări se bazează pe dihotomia care există între memorie și uitare. Memoria este, după părerea mea, elementul indispensabil care leagă corpul nostru de lume. Cu toate acestea, și în timp ce cultura noastră se străduiește să graveze istoria cu dalta, eu mă străduiesc să inhib, să deconstruiesc, chiar să șterg propria mea memorie. O activitate vastă, exercițiul uitării… Corpul nu este decât suportul acestei memorii de care depinde, sau chiar de care are nevoie. El o construiește, o modelează și o transformă. Și dacă anamnese se traduce din greacă ca fiind revenirea amintirii, pentru mine o urmăresc pentru a mă putea despărți de ea.