Impreiu Roman. Maximinus Thrax (AD 235-238). Sestertius Rome - FIDES MILITVM

Conducător: Maximinus I
DATA: 235 - 238 d.Hr.
DENOMINAȚIE: Sestertius
Material: bronz, AE
DIMENSIUNI ȘI GREUTATE: 28 mm, 23,9 g
FAȚA: IMP MAXIMINVS PIVS AVG, laureat, bust încoronat, drapat și cuirassat al lui Maximinus I spre dreapta, văzut din spate.
ÎNTORS: FIDES MILITVM / S - C, Fides stând față în față, cu capul spre stânga, ținând standardul în fiecare mână.
REFERINȚE: BMC 63; Cohen 10; RIC 43.

Vine cu Certificat de Autenticitate și Licență de Export. Dacă sunteți din afara Uniunii Europene, va trebui să solicităm din nou licența de export pentru țara dumneavoastră, acest lucru durează între 3 și 5 săptămâni și are un cost de 5% din prețul de licitație, această sumă va fi adăugată la factura finală.

Gaius Julius Verus Maximinus, cunoscut mai bine ca Maximinus Thrax („thracianul”), a domnit ca împărat roman între anii 235 și 238 d.Hr. Este o figură centrală, deși scurtă, în istoria romană, fiind considerat în general primul dintre așa-numiții „Împărați ai cazarmelor”, iar urcarea sa pe tron a marcat începutul brutal al Crizei celui de-al Treilea Secol. Maximinus era un provincial cu origini, conform relatărilor, modeste, care a urcat în rang ca soldat de carieră, posibil începând ca auxiliari în Balcani. Ascensiunea sa a sfărâmat tradiția stabilită că împărații trebuie să provină din clasele senatorială sau ecușe, inaugurând o nouă eră în care puterea militară singură decidea asupra funcției imperiale.

Maximinus a avut o ascensiune violentă: a fost proclamat împărat de către legiuni aproape de Mainz, după ce aceștia l-au asasinat pe fostul împărat, Severus Alexander, în anul 235 d.Hr. Un bărbat renumit în sursele antice pentru dimensiunea sa colosală și forța imensă, Maximinus a fost un conducător pur militar, care nu a pus niciodată piciorul în Roma în timpul domniei sale. În schimb, a campionat neobosit pe frontiere, apăra și a respins cu succes incursiunile germanilor Alemanni pe Rin și ale Dacilor și Sarmatilor pe Dunăre. Pentru a asigura loialitatea trupelor sale — singura bază a puterii sale — a dublat salariile acestora, o măsură extravagantă care a necesitat taxe agresive și confiscarea de avere, vizând în principal elitele senatoriale și proprietarii de terenuri bogați.

Această politică brutală de coerciție financiară și disprețul lui Maximinus față de Senat au provocat resentimente pe scară largă și, în cele din urmă, au dus la căderea sa. În anul 238 d.Hr., a izbucnit o revoltă împotriva domniei sale în Africa, ridicându-i ca rivali pe bătrânul Gordian I și pe fiul său, Gordian II. Când această revoltă a fost rapid suprimată, Senatul — acum pe deplin angajat în opoziție față de Maximinus — a proclamat doi dintre membrii săi, Pupienus și Balbinus, ca împărați. Maximinus a răspuns prin mobilizarea armatei sale în Italia pentru a înăbuși rebeliunea, însă a fost blocat de un asediu încăpățânat în orașul Aquileia. Confruntat cu foamete, boală și disciplina strictă a împăratului, propriile sale trupe și-au pierdut moralul și s-au răzvrătit, asasinându-l pe Maximinus și pe fiul său, Maximus, în cortul lor în aprilie 238 d.Hr., punând astfel capăt domniei primului soldat care a urcat pe purple-ul imperial.