Marcel Jouhandeau - Lot de 6 livres en édition original de Marcel Jouhandeau - 1939





Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 122385 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Lot de şase cărţi în ediţie originală a lui Marcel Jouhandeau, în limba franceză, copertă moale, 19 × 14 cm, în total 981 de pagini, cea mai veche ediţie din 1939, în stare excelentă, incluzând Éloge de la volupté, Requiem et lux, Léonara ou les dangers de la vertu, Être inimitable, Les chemins de l’adolescence şi Les Argonautes.
Descriere de la vânzător
Pentru marele iubitor al literaturii franceze.
Set de 6 cărți în ediție originală de Marcel Jouhandeau.
- Éloge de la volupté - Paris, Gallimard, 1951 - 128 pagini - ex. nr 58 (vélin pur fil)
- requiem et lux - Paris, Gallimard, 1939 - 93 pag. - ex. nr 77
- Leonara sau pericolele virtuții - Paris, La Passerelle, 1951 - 106 pagini - ex. nr 248 (pur fil Johannot)
- a fi inimitabil - Paris, Gallimard, 1964 - 291 p. - exemplar nr. 103 (vellum pur fil Lafuma-Navarre)
- les chemins de l'adolescence - Paris, Gallimard, 1958 - 173 pagini - ex. nr 49 (vellum pur fil Lafuma-Navarre)
- argonautii - Paris, Bernard Grasset, 1959 - 190 pag. - ex. 89 (pânză de hârtie pură)
Stare: excelentă.
Track and trace.
Ambalaj profesional.
Trimis asigurat.
-----------------------------------------
Marcel Jouhandeau, născut la Guéret (Creuse) pe 26 iulie 1888 și decedat la Rueil-Malmaison (Hauts-de-Seine) pe 7 aprilie 1979, este un scriitor francez.
Fiul Annei Alexandrine Marie Blanchet (1861-1936) și al lui Pierre Paul Jouhandeau (1860-1930), născut dintr-un tăietor în carne într-o familie de comercianți din Guéret, situată pe strada de la Mairie (actuala stradă de l'Ancienne Mairie), Marcel Henri Paul Jouhandeau a fost crescut până la vârsta de nouă ani de către mătușa sa, Alexandrine. Marcat pe față de o malformație labială, el s-a orientat încă din tinerețe — sub influența unei tinere (Jeanne Martin), care fusese novice la Carmel de la Limoges — către un catolicism mistic și a luat în considerare intrarea în seminar.
Ca urmare a unei lecturi, în 1908, își dă seama de homosexualitatea sa latentă și, mult mai târziu, printre iubii săi, va număra pe Michel Leiris. În același an, pleacă la Paris, studiază câteva luni la liceul Henri-IV, apoi la facultatea de litere. Atunci își scrie primele povești. Devine profesor la colegiul privat Saint-Jean-de-Passy începând cu ianuarie 1913.
Sexualitatea sa homosexuală intră astfel în conflict cu credința sa catolică și, toată viața, va oscila între celebrarea corpului masculin și trăirea mortiferă a sexualității sale, până în punctul în care, în februarie 1914, într-un elan mistic, arde toate manuscrisele și încearcă să se sinucidă. După criză, revine la scris, la sfatul, în special, al prietenului său Léon Laveine. Scrie ceea ce numește povești, sunt cronici inspirate din orașul său natal, Guéret, pe care îl botează Chaminadour.
În timpul Primului Război Mondial, el a fost repartizat în serviciul auxiliar și trimis pe front ca secretar la Guéret. În 1921, a publicat La Jeunesse de Théophile și, în 1924, Les Pincengrain. Aceste texte au stârnit o antipatie puternică din partea locuitorilor din Guéret față de el.
Se căsătorește la vârsta de patruzeci de ani, pe 4 iunie 1929, la Paris, cu o fostă dansatoare, Élisabeth Toulemon, cunoscută sub numele de Caryathis, Élise în operele sale. Prietenă cu Jean Cocteau și Max Jacob, ea fusese amanta lui Charles Dullin. Élise speră să-și îndepărteze soțul de tendințele sale pentru băieți, însă, în anii 1930, aceștia o vor învinge din nou și se vor impune definitiv la sfârșitul vieții sale. El vorbește deschis despre aceste experiențe în diverse opere precum Chronique d'une passion, Du pur amour, Tirésias.
Les Jouhandeau locuiesc la Paris, aproape de poarta Maillot. Cărțile lor sunt publicate la editura Gallimard (șapte titluri la Grasset, după o neînțelegere cu Gaston). Profesor de latină timp de 37 de ani pentru a-și asigura stabilitatea financiară pe lângă opera sa, el se pensionează în iulie 1949.
Din 1936 până în 1941, scrie patru articole antisemite, dintre care trei vor fi reunite într-un pliant, Le Péril juif, editat de Sorlot. În 1941, participă la „congresul de Weimar” (organizat de Goebbels) la invitația lui Gerhard Heller. Pleacă cu el Abel Bonnard, Pierre Drieu la Rochelle, Brasillach, Fabre-Luce, Chardonne, Fraigneau, Fernandez. În decembrie 1941, Jouhandeau publică Témoignage, un scurt articol în care își exprimă admirația pentru Germania, în La NRF a lui Drieu. La eliberare, dosarul său va fi clasat fără urmări. În Journaliers, o cronică lungă în 28 de volume, va reveni de mai multe ori asupra acestei perioade din opera sa.
În mai 1944, Élise Jouhandeau îl denunță la Gestapo pe Jean Paulhan ca fiind „evreu”, și pe Bernard Groethuysen ca fiind „comunist”. Marcel Jouhandeau îl avertizează astfel pe Paulhan despre gestul soției sale: „Ceea ce iubesc cel mai mult în lume a denunțat ceea ce iubesc cel mai mult în lume [necesită referință].”
În 1949, Jouhandeau îi găzduiește pe o fetiță, Céline. Educația ei este un eșec. La majorat, ea naște un băiat, Marc, pe care Jouhandeau îl va adopta (tatăl s-a întors în Italia, părăsind mama și copilul). În cele din urmă, bătrânul Jouhandeau (cu peste 80 de ani) va avea grijă de Marc: copilul devine prezent în ultimele Journaliers și devine motivul de a trăi al bătrânului autor.
În 1950, el aderă la Asociația Prietenilor lui Robert Brasillach.
Roger Peyrefitte îl descrie de mai multe ori în romanele sale sub pseudonimul transparent de Marcel Jouvenceau. Acest personaj, fiind prezentat în 'Les Juifs' ca un antisemit, Jouhandeau a depus plângere împotriva autorului, dar a fost respins.
Élise Jouhandeau moare în 1971. Acest cuplu infernal ocupă un loc important în operă.
Atins de cecitate, Marcel Jouhandeau a încetat să mai scrie în 1974. El și-a dedicat ultimele ani nepotului său, Marc, și a murit de cancer gastric în 1979 la Rueil-Malmaison, domiciliul său din 1960.
Jouhandeau este un autor prolific, producția sa literară, în general autobiografică, cuprinzând aproximativ 120 de cărți, chiar dacă opera sa poate fi considerată repetitivă și inegală de către critici. A fost constituită o asociație a cititorilor săi.
Ziariștii lui Marcel Jouhandeau au avut în posteritate numeroși diaristi care au urmat același model: Jean-Patrick Manchette, Mathieu Galey, Renaud Camus, Pascal Sevran, care îl citează ca autor de referință, alături de Jacques Chardonne, Yann Moix, Patrick Sansano, Mathieu François du Bertrand (conform Wikipedia).
Pentru marele iubitor al literaturii franceze.
Set de 6 cărți în ediție originală de Marcel Jouhandeau.
- Éloge de la volupté - Paris, Gallimard, 1951 - 128 pagini - ex. nr 58 (vélin pur fil)
- requiem et lux - Paris, Gallimard, 1939 - 93 pag. - ex. nr 77
- Leonara sau pericolele virtuții - Paris, La Passerelle, 1951 - 106 pagini - ex. nr 248 (pur fil Johannot)
- a fi inimitabil - Paris, Gallimard, 1964 - 291 p. - exemplar nr. 103 (vellum pur fil Lafuma-Navarre)
- les chemins de l'adolescence - Paris, Gallimard, 1958 - 173 pagini - ex. nr 49 (vellum pur fil Lafuma-Navarre)
- argonautii - Paris, Bernard Grasset, 1959 - 190 pag. - ex. 89 (pânză de hârtie pură)
Stare: excelentă.
Track and trace.
Ambalaj profesional.
Trimis asigurat.
-----------------------------------------
Marcel Jouhandeau, născut la Guéret (Creuse) pe 26 iulie 1888 și decedat la Rueil-Malmaison (Hauts-de-Seine) pe 7 aprilie 1979, este un scriitor francez.
Fiul Annei Alexandrine Marie Blanchet (1861-1936) și al lui Pierre Paul Jouhandeau (1860-1930), născut dintr-un tăietor în carne într-o familie de comercianți din Guéret, situată pe strada de la Mairie (actuala stradă de l'Ancienne Mairie), Marcel Henri Paul Jouhandeau a fost crescut până la vârsta de nouă ani de către mătușa sa, Alexandrine. Marcat pe față de o malformație labială, el s-a orientat încă din tinerețe — sub influența unei tinere (Jeanne Martin), care fusese novice la Carmel de la Limoges — către un catolicism mistic și a luat în considerare intrarea în seminar.
Ca urmare a unei lecturi, în 1908, își dă seama de homosexualitatea sa latentă și, mult mai târziu, printre iubii săi, va număra pe Michel Leiris. În același an, pleacă la Paris, studiază câteva luni la liceul Henri-IV, apoi la facultatea de litere. Atunci își scrie primele povești. Devine profesor la colegiul privat Saint-Jean-de-Passy începând cu ianuarie 1913.
Sexualitatea sa homosexuală intră astfel în conflict cu credința sa catolică și, toată viața, va oscila între celebrarea corpului masculin și trăirea mortiferă a sexualității sale, până în punctul în care, în februarie 1914, într-un elan mistic, arde toate manuscrisele și încearcă să se sinucidă. După criză, revine la scris, la sfatul, în special, al prietenului său Léon Laveine. Scrie ceea ce numește povești, sunt cronici inspirate din orașul său natal, Guéret, pe care îl botează Chaminadour.
În timpul Primului Război Mondial, el a fost repartizat în serviciul auxiliar și trimis pe front ca secretar la Guéret. În 1921, a publicat La Jeunesse de Théophile și, în 1924, Les Pincengrain. Aceste texte au stârnit o antipatie puternică din partea locuitorilor din Guéret față de el.
Se căsătorește la vârsta de patruzeci de ani, pe 4 iunie 1929, la Paris, cu o fostă dansatoare, Élisabeth Toulemon, cunoscută sub numele de Caryathis, Élise în operele sale. Prietenă cu Jean Cocteau și Max Jacob, ea fusese amanta lui Charles Dullin. Élise speră să-și îndepărteze soțul de tendințele sale pentru băieți, însă, în anii 1930, aceștia o vor învinge din nou și se vor impune definitiv la sfârșitul vieții sale. El vorbește deschis despre aceste experiențe în diverse opere precum Chronique d'une passion, Du pur amour, Tirésias.
Les Jouhandeau locuiesc la Paris, aproape de poarta Maillot. Cărțile lor sunt publicate la editura Gallimard (șapte titluri la Grasset, după o neînțelegere cu Gaston). Profesor de latină timp de 37 de ani pentru a-și asigura stabilitatea financiară pe lângă opera sa, el se pensionează în iulie 1949.
Din 1936 până în 1941, scrie patru articole antisemite, dintre care trei vor fi reunite într-un pliant, Le Péril juif, editat de Sorlot. În 1941, participă la „congresul de Weimar” (organizat de Goebbels) la invitația lui Gerhard Heller. Pleacă cu el Abel Bonnard, Pierre Drieu la Rochelle, Brasillach, Fabre-Luce, Chardonne, Fraigneau, Fernandez. În decembrie 1941, Jouhandeau publică Témoignage, un scurt articol în care își exprimă admirația pentru Germania, în La NRF a lui Drieu. La eliberare, dosarul său va fi clasat fără urmări. În Journaliers, o cronică lungă în 28 de volume, va reveni de mai multe ori asupra acestei perioade din opera sa.
În mai 1944, Élise Jouhandeau îl denunță la Gestapo pe Jean Paulhan ca fiind „evreu”, și pe Bernard Groethuysen ca fiind „comunist”. Marcel Jouhandeau îl avertizează astfel pe Paulhan despre gestul soției sale: „Ceea ce iubesc cel mai mult în lume a denunțat ceea ce iubesc cel mai mult în lume [necesită referință].”
În 1949, Jouhandeau îi găzduiește pe o fetiță, Céline. Educația ei este un eșec. La majorat, ea naște un băiat, Marc, pe care Jouhandeau îl va adopta (tatăl s-a întors în Italia, părăsind mama și copilul). În cele din urmă, bătrânul Jouhandeau (cu peste 80 de ani) va avea grijă de Marc: copilul devine prezent în ultimele Journaliers și devine motivul de a trăi al bătrânului autor.
În 1950, el aderă la Asociația Prietenilor lui Robert Brasillach.
Roger Peyrefitte îl descrie de mai multe ori în romanele sale sub pseudonimul transparent de Marcel Jouvenceau. Acest personaj, fiind prezentat în 'Les Juifs' ca un antisemit, Jouhandeau a depus plângere împotriva autorului, dar a fost respins.
Élise Jouhandeau moare în 1971. Acest cuplu infernal ocupă un loc important în operă.
Atins de cecitate, Marcel Jouhandeau a încetat să mai scrie în 1974. El și-a dedicat ultimele ani nepotului său, Marc, și a murit de cancer gastric în 1979 la Rueil-Malmaison, domiciliul său din 1960.
Jouhandeau este un autor prolific, producția sa literară, în general autobiografică, cuprinzând aproximativ 120 de cărți, chiar dacă opera sa poate fi considerată repetitivă și inegală de către critici. A fost constituită o asociație a cititorilor săi.
Ziariștii lui Marcel Jouhandeau au avut în posteritate numeroși diaristi care au urmat același model: Jean-Patrick Manchette, Mathieu Galey, Renaud Camus, Pascal Sevran, care îl citează ca autor de referință, alături de Jacques Chardonne, Yann Moix, Patrick Sansano, Mathieu François du Bertrand (conform Wikipedia).

