Marco dal Pino (1525-1583), Urmăritor al - Compianto sul Cristo morto - NO RESERVE






Master în pictură renascentistă timpurie, stagiu la Sotheby’s și 15 ani experiență.
| 140 € | ||
|---|---|---|
| 130 € | ||
| 120 € | ||
Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 122529 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Pictură în ulei pe planșă cu titlul Compianto sul Cristo morto - NO RESERVE, atribuită unui urmaș napolitan al lui Marco dal Pino, Italia, secolul XVI, dimensiuni 64 × 78 cm, vândută cu rama.
Descriere de la vânzător
Tablou vechi, ulei pe lemn, din perioada databilă între sfârșitul secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea, reprezentând Compianto sul Cristo morto.
Opera ilustrează un intense Compianto asupra lui Hristos mort. Trupul lui Isus, abia coborât de pe cruce, pare reclinat între brațele celor îndurerați. În stânga se recunoaște pe Sfântul Iosif din Arimateea, bătrân și cu barba gri lungă, care sprijină brațul lui Hristos cu un gest plin de compasiune și emoție. Lângă el se pleacă Fecioara, cu fața înclinată și plină de suferință, caracterizată printr-o expresie melancolică foarte rafinată. În dreapta se află Sfântul Ioan Evanghelistul, tânăr, cu tenuri moi și privire foarte tristă, care susține scena cu o gestualitate măsurată. În jos, Maria Magdalena se închină în genunchi, cu fața spre Hristos și mâinile împreunate, iar alături de ea se află vasul tradițional cu unguente.
La picioarele grupului, la marginile compoziției, apar două elemente iconografice semnificative: coroana de spini și cei trei cuie ai Răstignirii, dispuse teatral pe pământ în fața figurii Sfântului Iosif din Arimateea. Această alegere, foarte frecventă în pictura napolitană de epocă târzie a secolului al XVI-lea, adaugă o încărcătură emoțională puternică și se înscrie pe deplin în limbajul devoțional post-tridentin.
Atribuirea operei în cadrul domeniului napolitan de la sfârșitul secolului al XVI-lea rezultă astăzi ca fiind cea mai solidă: cromatica caldă, utilizarea de pământuri brune și verzi în trecerile în umbră, suavitatea incarnatului și tăietura teatrală a scenei corespund perfect stilului atelierelor active la Napoli în generația următoare sosirii lui Marco Pino din Siena, figură fundamentală pentru evoluția artistică a orașului începând din 1557.
Multe detalii evocă direct tradiția romanistă adusă de Pino: construcția diagonală a scenei, dispunerea dramatică a personajelor, volumul corpurilor și redarea mâinilor. Cu toate acestea, apar afinități și mai strânse cu producția cercului lui Fabrizio Santafede, unul dintre protagoniștii picturii religioase napolitane între 1580 și 1620. Fecioara, în special, prezintă acea eleganță melancolică tipică, cu privirea coborâtă și modelarea lenticulară a tenurilor, frecvent întâlnite în operele santafediene. De asemenea, draperiile, definite prin lumegurări liniare în biacă, aparțin aceluiași univers, la fel ca și redarea părului, cu șuvițe subțiri și ușor serpentine.
Lângă aceasta, se recunosc aspecte apropiate și cercului lui Giovanni Bernardo Lama, în special în conformația tânărului Sfânt Ioan și în acordurile cromatice ale țesăturilor. În ansamblu, opera se poziționează cu siguranță în cadrul marelui curent napolitan târziu-manierist care, între anii 1580 și primele decenii ale secolului al XVII-lea, a dezvoltat un limbaj puternic devoțional, plin de patos, dar încă legat de modelele romane și toscane.
Lucra poate fi atribuită în mod coerent unui maestru napoletan activ între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, format în urma influenței lui Marco dal Pino și apropiat de stilul cercului lui Fabrizio Santafede și Giovanni Bernardo Lama. Pictura prezintă mai multe secvențe de bună calitate, în special în reprezentarea Fecioarei și a lui Hristos, demonstrând o asimilare deplină a limbajului tardo-manierist napoletan.
În condiții generale destul de bune, având în vedere epoca picturii. Suprafața picturală prezintă câteva puncte de retuș dispersate, ușoare abraziuni și svelaturi, precum și crăpături răspândite; aceste defecte sunt neinvazive și nu compromit buna citire a operei, care păstrează o lizibilitate iconografică și cromatică deplină. Cretul este regulat, stabil și coerent cu epoca. Tabla prezintă câteva rupturi verticale, care au fost reparate și consolidate, dar sunt încă ușor vizibile frontal. Craquelurea este omogenă și atribuită perioadei, fără semne de desprinderi active. Nu se evidențiază probleme de natură conservatorie.
Pictura este însoțită de o ramă tip casetă, de stil clasic, dar de epocă relativ recentă, care se potrivește armonios cu compoziția și îi valorifică aspectul scenic. Se observă mici defecte și restaurări ale acesteia, în general neinvazive și compatibile cu utilizarea. Aceasta este inclusă ca un gest de curtoazie și nu face parte integrantă din bunul artistic; eventualele daune aduse nu vor constitui motiv de reclamație sau anulare a comenzii.
Dimensiuni ale picturii: 64 x 49,5 cm - Dimensiuni ale ramei: 78 x 64 cm
Opera însoțită de certificat de autenticitate fotografică, conform normelor legale în vigoare.
Livrare cu curier expres asigurat și ambalaj realizat cu cea mai mare grijă.
Tablou vechi, ulei pe lemn, din perioada databilă între sfârșitul secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea, reprezentând Compianto sul Cristo morto.
Opera ilustrează un intense Compianto asupra lui Hristos mort. Trupul lui Isus, abia coborât de pe cruce, pare reclinat între brațele celor îndurerați. În stânga se recunoaște pe Sfântul Iosif din Arimateea, bătrân și cu barba gri lungă, care sprijină brațul lui Hristos cu un gest plin de compasiune și emoție. Lângă el se pleacă Fecioara, cu fața înclinată și plină de suferință, caracterizată printr-o expresie melancolică foarte rafinată. În dreapta se află Sfântul Ioan Evanghelistul, tânăr, cu tenuri moi și privire foarte tristă, care susține scena cu o gestualitate măsurată. În jos, Maria Magdalena se închină în genunchi, cu fața spre Hristos și mâinile împreunate, iar alături de ea se află vasul tradițional cu unguente.
La picioarele grupului, la marginile compoziției, apar două elemente iconografice semnificative: coroana de spini și cei trei cuie ai Răstignirii, dispuse teatral pe pământ în fața figurii Sfântului Iosif din Arimateea. Această alegere, foarte frecventă în pictura napolitană de epocă târzie a secolului al XVI-lea, adaugă o încărcătură emoțională puternică și se înscrie pe deplin în limbajul devoțional post-tridentin.
Atribuirea operei în cadrul domeniului napolitan de la sfârșitul secolului al XVI-lea rezultă astăzi ca fiind cea mai solidă: cromatica caldă, utilizarea de pământuri brune și verzi în trecerile în umbră, suavitatea incarnatului și tăietura teatrală a scenei corespund perfect stilului atelierelor active la Napoli în generația următoare sosirii lui Marco Pino din Siena, figură fundamentală pentru evoluția artistică a orașului începând din 1557.
Multe detalii evocă direct tradiția romanistă adusă de Pino: construcția diagonală a scenei, dispunerea dramatică a personajelor, volumul corpurilor și redarea mâinilor. Cu toate acestea, apar afinități și mai strânse cu producția cercului lui Fabrizio Santafede, unul dintre protagoniștii picturii religioase napolitane între 1580 și 1620. Fecioara, în special, prezintă acea eleganță melancolică tipică, cu privirea coborâtă și modelarea lenticulară a tenurilor, frecvent întâlnite în operele santafediene. De asemenea, draperiile, definite prin lumegurări liniare în biacă, aparțin aceluiași univers, la fel ca și redarea părului, cu șuvițe subțiri și ușor serpentine.
Lângă aceasta, se recunosc aspecte apropiate și cercului lui Giovanni Bernardo Lama, în special în conformația tânărului Sfânt Ioan și în acordurile cromatice ale țesăturilor. În ansamblu, opera se poziționează cu siguranță în cadrul marelui curent napolitan târziu-manierist care, între anii 1580 și primele decenii ale secolului al XVII-lea, a dezvoltat un limbaj puternic devoțional, plin de patos, dar încă legat de modelele romane și toscane.
Lucra poate fi atribuită în mod coerent unui maestru napoletan activ între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, format în urma influenței lui Marco dal Pino și apropiat de stilul cercului lui Fabrizio Santafede și Giovanni Bernardo Lama. Pictura prezintă mai multe secvențe de bună calitate, în special în reprezentarea Fecioarei și a lui Hristos, demonstrând o asimilare deplină a limbajului tardo-manierist napoletan.
În condiții generale destul de bune, având în vedere epoca picturii. Suprafața picturală prezintă câteva puncte de retuș dispersate, ușoare abraziuni și svelaturi, precum și crăpături răspândite; aceste defecte sunt neinvazive și nu compromit buna citire a operei, care păstrează o lizibilitate iconografică și cromatică deplină. Cretul este regulat, stabil și coerent cu epoca. Tabla prezintă câteva rupturi verticale, care au fost reparate și consolidate, dar sunt încă ușor vizibile frontal. Craquelurea este omogenă și atribuită perioadei, fără semne de desprinderi active. Nu se evidențiază probleme de natură conservatorie.
Pictura este însoțită de o ramă tip casetă, de stil clasic, dar de epocă relativ recentă, care se potrivește armonios cu compoziția și îi valorifică aspectul scenic. Se observă mici defecte și restaurări ale acesteia, în general neinvazive și compatibile cu utilizarea. Aceasta este inclusă ca un gest de curtoazie și nu face parte integrantă din bunul artistic; eventualele daune aduse nu vor constitui motiv de reclamație sau anulare a comenzii.
Dimensiuni ale picturii: 64 x 49,5 cm - Dimensiuni ale ramei: 78 x 64 cm
Opera însoțită de certificat de autenticitate fotografică, conform normelor legale în vigoare.
Livrare cu curier expres asigurat și ambalaj realizat cu cea mai mare grijă.
