Michel Suret-Canale (XX-XXI) - Hommage silencieux à Nicolas de Staël, XL

„Silence” — Omagiu lui Nicolas de Staël

Ulei pe pânză, 70 × 100 cm, Suret-Canale, 2025

Cu această pânză amplă și vibrantă, Michel Suret-Canale propune un omagiu profund personal adus lui Nicolas de Staël, nu prin imitare — imposibilă și inutilă — ci prin reinterpretarea vie a unui gest fondator: căutarea unei sinteze picturale născute din călătorie, desen și liniște interioară.

Opera se prezintă ca o arhitectură colorată, construită din straturi groase, impastate și suprafețe plane tăiate ascuțit, unde echilibrează mase întunecate și străluciri luminoase. Blocurile de culori — roșii, ocru, albastru, verde profund — se organizează ca fragmente recompuse ale unui peisaj mental, atât abstract, cât și locuit. În centru, un detaliu minuscul atrage privirea:
Silhueta unui bărbat cu bicicleta sa, figură aproape secretă, așezată ca un zâmbet discret și modest către un episod fondator din viața lui Staël.

Înainte de a fi pictorul densității cromatice pe care o cunoaștem, Staël a fost un călător, un biciclist care a traversat în 1936 Spania în război. Această aventură nu este doar o experiență biografică: a fost momentul în care Staël, încă foarte tânăr, a înțeles că lumea nu se captează nici prin fotografie, nici prin memorie brută, ci prin desen neobosit.
În timpul călătoriei, umplea carnet după carnet: orașe în ruină, siluete zărite, arhitecturi aspre, orizonturi tăiate. Acolo, deja, se contura ideea unei picturi formate din blocuri, tensiuni, mase esențiale, de parcă realitatea ar trebui reconstruită de mână, cu răbdare, în singurătatea liniei.

Suret-Canale nu încearcă aici să reconstituie un stil: el îi urmează impulsul.
Pânza se citește ca un palimpsest de memorie și pictură, o hartă interioară unde fiecare culoare este un loc, fiecare dreptunghi un pas, fiecare suprapunere o amintire care insistă. Inscripția în chirilică, 'tichina' gravată în material — тишина, « liniște » — conferă întregii opere o tonalitate metafizică: pictura devine un spațiu de reculegere, omagiu adus concentrării absolute pe care Staël o cerea pentru munca sa și un zâmbet către originea sa rusă.

În această compoziție devine un narativ implicit:
tăcerea călătorului
imensa lume pe care o traversează
— la fragmentarea realului, pe care doar pictura o poate uni ;
— și acel ciclist minuscul, încăpățânat, fragil, dar avansând cu o determinare aproape spirituală.

Această figură pe bicicletă devine simbolul pelerinajului interior al pictorului — cel al Staël odinioară, cel al Suret-Canale astăzi. Ea exprimă ceea ce știu toți pictorii: călătorim pentru a vedea, dar pictăm pentru a înțelege.

În « Silence », culoarea nu este decorativă: este materie-lume, energie concentrată, impuls al existenței. Negrul profund de sus, albastrul saturat, galbenul dens, roșul incandescent compun o sortiment de simfonie abruptă, unde lumina sfârșește întotdeauna prin a pătrunde. Pânza păstrează astfel ceva din Staël, dar filtrat printr-un limbaj rezolutiv contemporan: mai liber, mai narativ, mai allusiv.

„Tăcerea” este deci o omagiu, dar și o reafirmare a puterii gestului: a picta înseamnă a reconstrui realitatea din haos; a avansa înseamnă a da sens fragmentelor.

O piesă puternică, vibrantă, care vorbește la fel de mult despre pictură ca și despre destin.