francesco polazzi - Il sè e l’ego

Francesco Polazzi – care a studiat atât Filosofia la Bologna, cât și Belle Arti la Birmingham, combinând pop, street art și abstracție postmodernă într-un limbaj pictural unic – ar fi conceput probabil o imagine de gen ca o metaforă puternică a călătoriei interioare.
În această pictură pe pânză, bufnița, așezată pe un șarpe încolăcit, ne captivează privirea. Șarpele, reprezentat ca șarpele etern al transformării ciclice și al ritmului vieții, se învârte sub bufniță într-un spiral care sugerează evoluție, dansul umbrelor și renaștere. Chiar bufnița întruchipează înțelepciunea, un comandant delicat și totodată suveran al desfășurării vieții.
O pensulă energică insuflă mișcare în liniște: roșii puternici și verzi adânci se răsucesc și se împletesc ca o energie vie, în timp ce tușe de pastel în ulei conferă o luminozitate vibrantă — semn de mișcare chiar și în repaus. Din când în când, formele aproape se dizolvă în abstractie; liniile devin pene, solzi, pattern-uri, ritm. Un balet dinamic de pictură și simbol.
Filosofic, pe pânză se desfășoară un dialog: bufnița respectă șarpele — așa cum sinele trebuie să recunoască voința primordială a ego-ului — dar acum este gata să conducă cu înțelepciune. Este o alegorie vizuală: înțelepciunea încadrează transformarea, fără a o sugruma. Bufnița este liberă să călătorească prin cotloanele umbroase, nu pentru a le domina, ci pentru a le ilumina.
Visualmente, compoziția pulsează între liniște simbolică și ritm dinamic — bucla șarpelui încă urmărește privirea, în timp ce cea a bufniței o ridică spre o luminozitate sugerată de aureole subțiri de aur. Există un echilibru intuitiv: autocontrol și libertate, gravitate și înălțare, ego și Eu.
În esență, acesta este un tablou în care înțelepciunea și dragostea, ușurința și înțelegerea, converg. Bufnița — comandantul liniștit — transcende privirea spectatorului, invitându-ne într-o narațiune transformatoare: să devenim înțelepți, iubitori și luminoși, dansând cu umbrele noastre în deplină conștientizare.