Claude Manoukian (1936) - Bouquet de fleurs

Claude Manoukian (1936- ) - Buchet de flori.

Litoografie pe hârtie velină având formatul de 65 x 48 cm.
Opera este justificată EA (probă de artist) și semnată cu creion.

Operă în stare bună, nefiind niciodată încadrată.

Noi asigurăm o ambalare minuțioasă, urmărire internațională, asigurare și expediții express pentru toate livrările noastre.

Claude MANOUKIAN este un artist pictor născut în 1936. Există răscruci în viața unui pictor care se explică puțin, dacă nu prin faptul că dintr-o dată o pictură bună devine o pictură de excepție. Asta se întâmplă ca o fulgerare, sau ca Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii. Se poate spune, mai modest, că se întâmplă ca transformarea lui Van Gogh care, dintr-un desenator modest, a devenit un geniu al artei. Claude MANOUKIAN a făcut chiar pasul de Excepție care îl conduce de la un bun pictor la un artist a cărui operă își găsește semnele proprii. Firește, deja tablourile sale purtau amprenta lui, prin folosirea culorilor care semnau autorul său. Ca Odilon Redon, Claude MANOUKIAN știe foarte bine să îmbine nuanțe care, manipulate într-un mod neîndemânat, ar deveni disonante, în timp ce prin el ele aduc doar magnifierea strălucirii lor. Însă acum, părăsind figurativul rigid, Claude MANOUKIAN descompune și recomposează formele, și integrează în opera sa o dimensiune suplimentară. Este cu îndrăzneală, dar cu certitudinea tehnicianului, că interpretează contururile, le încrustează unele în altele. Plecând uneori de la un traseu explorat prea superficial de Picasso, Claude MANOUKIAN va introduce un alt tip de forme, devenit noua poezie sub pensula sa. La fel de diferiți cum pot fi Racine, Corneille sau Victor Hugo față de Verlaine sau Rimbaud, deși toți scriu în vers, Claude MANOUKIAN va flirta cu alte modalități de pictură și va extrage din ele expresii noi. Exaltarea culorilor, plutind peste realitatea pe care o integrează în memoria tabloului, dar fără a fi sclavul ei, compune pentru artă și prin artă, folosind realul doar ca suport, ca o stare primitivă pe care o face să evolueze. Privirea a ceea ce vede nu este decât reflexul devenirii. Își folosește memoria ca fir conduct, dar compune în el copilul rezultat din simțurile vederii sale, și din dispoziția sa apoi îl înscrie pe pânza sa. Ca un nou-născut care nu este niciodată complet asemănător cu unul dintre părinți, pânza pe care o pictează va găsi sursa în adâncul unui element, care uneori poate domina, dar care va rămâne întotdeauna, într-o oarecare măsură, sub influența celuilalt. Fiecare pânză va fi drumul către împlinirea unui întreg și expresia unei estetici care diferențiază fiecare operă, menținând în același timp un sens comun pe care îl numim stil." Christian GERMAK