Stefanie Schneider - White Trash Beautiful II (29 Palms, CA)

Fotografie originală de către fotograful german Stefanie Schneider (*1968), artist Inventory #598.

White Trash Beautiful II (29 Palms, CA)
Editie: 3/10
PROCES: Archival C-Print
VARSTA / perioadă: 1999
DIMENSIUNI: 20 x 20 cm
CONDIȚIE: în stare excelentă

din: Interview Photonews:

Marc Peschke: Cu câțiva ani în urmă, v-ați mutat în întregime din Berlin în sudul Californiei. Ce s-a întâmplat în California de atunci? Cum trăiți? Și la ce lucrați în prezent?

Stefanie Schneider: În decembrie 2019, totul în viața mea în Berlin s-a schimbat în mod neașteptat. Chiria studioului meu de artist și laboratorul a crescut dublu, iar dinamica cu proprietarul a devenit insuportabilă. Era clar că a venit momentul să plecăm, și așa am făcut — rapid, hotărât. În aprilie 2020, m-am întors în Berlin pentru a supraveghea mutarea, asigurându-mă că totul este împachetat cu grijă în două containere de transport de patruzeci de picioare. Pe măsură ce pandemia s-a agravat, sentimentul de urgență legat de mutare a crescut. A fost stresant, dar totodată surprinzător de potrivit — un moment în timp care reflecta un schimbări mai ample, personale.
Părăsirea Berlinului nu a fost doar despre a scăpa de provocările logistice. A fost despre a se retrage dintr-o lume care devenea prea înrolată în zgomot, obligații și așteptări. Această mutare a fost profund reflectivă, și a simțit aproape ca un act de restabilire. Mutarea în sudul Californiei a însemnat mai mult decât o schimbare de peisaj; a fost un atac la spațiu — spațiu pentru a gândi, spațiu pentru a crea, spațiu pentru a exista pur și simplu departe de ritmul neîncetat al vieții moderne.

În această izolare, am găsit o rezonanță tăcută cu lucrările și filozofiile lui Joseph Beuys. El vorbea adesea despre importanța refugiului în natură, despre a te distanța de presiunile societății și despre importanța vitală a singurătății ca mijloc de regenerare și transformare. La fel ca Beuys, m-am retras din lumea exterioară — nu pentru a fugi, ci pentru a mă conecta cu ceva mai profund. Izolarea nu a fost despre singurătate, ci despre recalibrare la un ritm mai autentic al vieții. A fost un spațiu unde am putut să ascult, să reflectez și să evoluez fără distrageri.

În ultimii cinci ani, am trăit în acest mod — complet îndepărtată de familie, de foști prieteni și de structurile sociale mai largi care odinioară îmi defineau viața. Nu a fost ușor, dar a permis o legătură mai profundă cu pământul, cu animalele de care mă îngrijesc și cu arta mea. Pământul de aici, cu neprihănirea sa, spațiul și tăcerea sa, a devenit o formă de pânză pentru călătoria mea personală și creativă. Arealul vast de deșert oglindește temele pe care le explorez în munca mea: izolare, descompunere, transformare și trecerea timpului. În această singurătate, am descoperit că creativitatea poate înflori, fără a fi tulburată de zgomotul lumii.

Așa cum Beuys vedea legătura dintre sine, natură și artă ca esențială pentru munca creativă, eu de asemenea am ajuns să înțeleg că adevărata artă este născută dintr-un puternic simț al autoguvernării și al conexiunii cu lumea naturală. În acest spațiu izolat, am experimentat o formă de alchimie — transformând izolarea în inspirație, abandonul în claritate. Orele lungi petrecute cu animalele, grija atentă pentru ele și reflectarea în singurătate au modelat practica mea în moduri pe care nu le-aș fi anticipat.

În această liniște, exilul autoimpus, am găsit ceva transformator — o înțelegere mai profundă a ritmurilor muncii și vieții mele. Trăiesc pe deplin absorbită în această nouă existență, iar din această singurătate continui să creez, fără compromisuri, fără constrângerile așteptărilor societății. Retragerea mi-a oferit spațiul pentru a explora noi dimensiuni ale artei mele și ale sinelui, iar este o călătorie în care sunt încă. Cinci ani și numărătorul în continuare.