Loise de Rosa - Il bugiardo napoletano - 1967

Volumul „Il bugiardo napoletano” reprezintă una dintre cele mai vii și fascinante mărturii ale literaturii vulgare și ale storiografiei minore din secolul al XV-lea, conținând memoriile și cronicile lui Loise De Rosa, un servitor de curte care a trăit între 1385 și aproximativ 1475. Opera, prezentată aici în ediția îngrijită de Ludovico Greco în 1967, nu este un roman de ficțiune în sensul modern al termenului, ci o culegere eterogenă de amintiri personale, liste de monumente, descrieri ale ceremoniilor și anecdote legate de viața cotidiană la curtea aragoană din Napoli, unde autorul a lucrat ca maestru de casă și ospătar în slujba mai multor suverani, de la Ladislao de Durazzo până la Ferante din Aragon. Titlul, atribuit de critica ulterioară pentru a sublinia tendința autorului către hiperbolă, exagerare și autocelebrare, reflectă personalitatea unui om care, ajuns la venerabila vârstă de optzeci de ani, decide să pună în scris tot ceea ce a văzut și a auzit, amestecând date istorice obiective cu invenții fantastice și laude personale. Scris în nacmatul napoletan arhaic, extrem de dinamic, bogat în expresii idiomatice și îndepărtat de formalismul limbii literare toscane a epocii, textul se împarte ideal în trei secțiuni: o trecere în revistă a frumuseților și excelențelor Napoli, o listă a regelor și reginelor care s-au succedat pe tron cu evenimentele lor‑mari, și în sfârșit o parte mai intimă dedicată carierei sale profesionale și privilegiilor de la curte. Din punct de vedere istoric și antropologic, opera este extrem de prețioasă, deoarece oferă o imagine de ansamblu unică asupra culturii materiale a Cincilea secol, descriind minuțios ospătele, vestimentația, ierarhiile servile și transformările urbanistice ale orașului, totul filtrat prin privirea mândră a unui om de rând care a reușit să urce în ierarhiile sociale până la a deveni oăcru de mărturie privilegiată a marilor evenimente ale timpului său. Această ediție din 1967 se înscrie în urma ruperii criticii de descoperire a lui De Rosa, valorizând textul nu doar ca document lingvistic pentru studiul dialectului vechi, ci ca adevărat monument al memoriei colective napoletane, capabil să redea vocea autentică și degajată a unui Napoli în perioadă de tranziție întreepoca angevină și cea aragoneză.