Aesop / Townsend - Aesop's Fables - 1879

„Fabulele lui Esop” de Esop, tradus de către reverendul Geo Townsend și cu 50 de ilustrații de Harrison Weir - George Routledge, Londra - aproximativ 1879, ediție britanică inițială (bazată pe biblioteca fiecărui băiat și pe o dedicație cadou), 18 cm x 15 cm - condiție: bună, legătorie verde original decorată, unele abraziuni și estompări la coperți, nume pe ffep, toate cele 300 fabule de Esop și ilustrațiile lui Weir prezente.

Fabulele lui Esop, sau Esopica, este o colecție de fabule atribuite lui Esop, un sclav și povestitor care a trăit în Grecia antică între 620 și 564 î.e.n. Originile lor sunt variate și neclare, iar poveștile asociate cu numele său au ajuns până în zilele noastre printr-o serie de surse și continuă să fie reinterpretate în diferite registre verbale și în media atât populare, cât și artistice.

Fabulele făceau parte din tradiția orală și nu au fost adunate până în jurul a trei secole după moartea lui Esop. Până atunci, o varietate de alte povești, glume și proverbe i se atribuiau acestuia, deși unele din materialul respectiv provenea din surse anterioare lui sau venea dincolo de sfera culturală greacă. Procesul de includere a continuat până în prezent, cu unele fabule nereportate înainte de Evul Mediu târziu și altele venind din afara Europei. Procesul este continuu și noi povești continuă să se adauge la corpul esopian, chiar și atunci când reprezintă în mod demonstrabil o creație mai recentă și uneori de la autori cunoscuți.

Manuscrisele în latină și greacă au reprezentat căi importante de transmitere, deși tratările poetice în limbile vulgare europene au format în cele din urmă încă o cale. Odată cu apariția tiparului, colecțiile fabulelor lui Esop au fost dintre primele cărți în diverse limbi. Prin intermediul colecțiilor ulterioare și al traducerilor sau adaptărilor acestora, reputația lui Esop ca fabulist s-a transmis în întreaga lume.

Inițial fabulele erau adresate adulților și acopereau teme religioase, sociale și politice. Ele au fost, de asemenea, folosite ca ghiduri etice și, începând cu Renașterea, au fost deosebit folosite pentru educația copiilor. Dimensiunea lor etică a fost întărită în lumea adultă prin reprezentări în sculptură, pictură și alte mijloace ilustrative, precum și prin adaptări în dramaturgie și cântec. În plus, au existat reinterpretări ale înțelesului fabulelor și modificări ale accentelor în timp.